◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Mândria de a fi român

Sub semnul marcării celor 100 de ani de la formarea statului național unitar român, hotelul „Maier” din orașul de pe Cerna a găzduit finalizarea proiectului „A PATRIEI CINSTIRE – UNIȚI SUB TRICOLOR”, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara și Consiliului Local Hunedoara.
Printre parteneri am consemnat: Biblioteca Municipală, U.Z.P.R., Filiala Caraș-Severin a U.Z.P.R., Inspectoratul Școlar Județean, Asociația „Cincișenii” și cotidianul „Mesagerul hunedorean”.
Dezbaterea pe tema „100 de ani de istorie – 100 de ani de visuri” susținută de prof. Univ. Dr. ing. Victor VAIDA, Adrian BĂLOIU – colonel (r), prof. Gheorghe ALIMPESCU, medicul Mircea ARTEAN și Lucia TĂNASE – director al Bibliotecii municipale, a contribuit la formarea unor clipe înălțătoare privind istoria țării venită din adâncul timpului, sub chipul românului viteaz, dârz și neînfricat – virtuți ce se identifică cu însuși destinul lui.
Au fost momente de punctare a necesității respectului față de trecutul glorios al poporului român – permanent respect de suflet și credință, asimilarea de noi cunoștințe pe linia formării conduitei participative la viața socială.
În cadrul implementării proiectului, printre altele, am notat concursul de jurnalism cu tema „MÂNDRIA DE A FI ROMÂN” pe primul loc detașându-se STĂNCIOI Ana Maria și SUSANYI Hera, ambele de la Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu”, înființarea cercurilor „Prietenii sănătății”, „Prietenii naturii” și „Prietenii istoriei”.
Nu au lipsit diplomele și premiile, o reușită excursie documentară la Alba Iulia, realizarea pliantului „Mândria de a fi român” și un inedit moment cultural-artistic semnat de cântăreața de muzică populară Valerica IANOȘI MARIAN.
După cum remarca prof. Univ. Dr. ing. Victor VAIDA „proiectul s-a dovedit o activitate care a contribuit la formarea personalității tinerilor prin însușirea valorilor istoriei naționale, a trecutului glorios al poporului – repere de suflet și conștiință. Rezultatele proiectului, cu siguranță, vor fi durabile. Din ochii participanților am desprins hotărârea de a-și crea comportamente și atitudini de implicare în viața comunității, sub semnul dragostei de țară”.

Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *