default-logo

Intrarea în Biserică a Sfintei Fecioare Maria

Credința populară spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, precum și de Crăciun, Cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor. Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor

Pe 21 noiembrie, creştinii ortodocşi şi cei catolici sărbătoresc Intrarea în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, numită și prezentarea la Templu sau Vovidenia.

Sărbătoarea s-a instituit având la bază o tradiţie a Bisericii creştine relatată în Protoevanghelia lui Iacob. Fecioara Maria a venit pe lume în casa Sfinţilor şi Drepţilor Ioachim şi Ana, după multă rugăciune, după post şi milostenie; milostenie pe care familia Maicii Domnului o făcea frecvent. Şi pe când toate speranţele de a fi binecuvântaţi cu un prunc erau pierdute, cei doi soţi fiind foarte înaintați în vârstă, au fost binecuvântaţi de Dumnezeu.

Sfânta Ana a născut-o pe Prunca Maria, cea care, prin Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a pus început mântuirii întregului neam omenesc. Părinții au făgăduit că dacă vor primi un prunc, îl for închina la Templul lui Dumnezeu.

Această făgăduinţă făcută de Drepții Ioachim și Ana lui Dumnezeu este punctul de plecare al sărbătorii din 21 noiembrie, când prăznuim Vovidenia.

Astfel, la vârsta de trei ani, Sfinții Părinți ai Maicii Domnului au prezentat-o la Templu pe Prunca Maria, cea care va deveni Născătoare de Dumnezeu, pentru că ne-a dat „Pâinea Vieții”.

În Sfânta Scriptură nu există referinţe legate de acest moment. Totul se bazează pe tradiţie. Se spune că prezentarea Fecioarei Maria la Templu s-a făcut cu alai, cu imne. Oameni şi îngeri au adus slavă lui Dumnezeu, I-au cântat măreţia şi necuprinsul. Drepții Ioachim și Ana, fiind foarte bătrâni, se spune că au mai trăit șapte ani după încredințarea Pruncii Maria la Templu.

Despre viețuirea la vechiul Templu din Ierusalim, iată ce ne relatează Fericitul Ieronim: „Fericita Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrană. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.

La fel să facem şi noi astăzi, şi mâine, pentru a-L slăvi pe cel care ne-a adus Lumina Vieţii.

Tradiții romanești de Vovidenie

La țară, fetele care vor să-și afle ursitul merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei.

Credincioșii optează pentru bucate de post și preparate din peşte, care sunt aduse înainte la Biserică pentru a fi sfințite. Aceste ofrande sunt împărţite copiilor şi săracilor.

În ziua praznicului la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi sau fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă. În unele localităţi din nordul ţării, pentru cei care au murit fără lumină se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă pentru că, potrivit tradiţiei, lumânarea albă, dincolo de ultimul hotar al vieţii, nu se stinge niciodată, potrivit crestinortodox.ro.

Foto: doxologia.ro

Despre autor

Lasă un răspuns

*