default-logo

Un eveniment al demnității naționale

Biblioteca Municipala B.P. Hașdeu din Chișinău a găzduit vineri, 18 noiembrie, lansarea volumului „Ostatic în propria țară”.

„Cartea vieții mele” a profesorului ION IOVCEV, în ediție română și în ediție engleză, co-producție a Editurilor Eurocarpatica și Universul Academic din România. Calde mulțumiri gazdei evenimentului, directoarea Bibliotecii, MARIANA HÂRJEVSCHI. O zi de neuitat, în care au ținut să îi fie alături rectorul Universității de Stat din Republica Moldova, IGOR ȘAROV, istoricii ANATOL PETRENCU și ION NEGREI, deputatul VASILE ȘOIMARU, ION MANOLE, directorul Promo-Lex,  prof. ȘTEFAN URÂTU, președinte al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova și profesor al Universității de stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău, CONSTANTIN TAMPIZA, fost ministru al Economiei, LILIANA NICOLAESCU ONOFREI, președintele Comisiei de Cultură, Educație și Cercetare din Parlamentul Republicii Moldova, jurnalistele INA GUȚU, ZINA IZBAȘA, ZINA CERCHEZ și nicidecum în ultimul rând minunatele „doamne Curaj” din stânga Nistrului, directoarele școlilor românești din Transnistria ELEONORA CERCAVSCHI, EUGENIA HALUS, MARIA ROIBU, contabila eroină TAMARA MUNTEANU și VIOLETA NIKAI care scrie: „Deşi autorul cărţii e profesor de fizică şi matematică, director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din oraşul Tiraspol, a reuşit să redea conţinutul memoriilor sale într-un limbaj plastico-afectiv, captând atenţia tuturor cititorilor atât prin limbaj cât şi prin conţinut.

Un roman autobiografic, aş spune, care a transmis crimele ciubotei cotropitoare ruse din toate timpurile dominaţiei sale. Regimul comunist în perioada de asuprire din două epoci istorice: cea de impunere şi deznaţionalizare din primul pătrar al secolului trecut şi cea din anii cotropirii ilegale a teritoriului transnistrean de la sfârşitul aceluiaşi secol. Două filiere istorice, cea comunistă şi cea ex-comunistă, dar, şi într-un caz şi în altul, cu statut de cotropitori autoproclamaţi „apărători”, neschimbaţi în ideologia superiorităţii politice. Marele patriot al neamului din spațiul transnistrean Ion Iovcev a reuşit să cucerească cititorii prin sinceritatea şi modestia pe care şi-a asumat-o de-a lungul anilor, conştient fiind, până în măduva oaselor, că SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM”.

Momente artistice înălțătoare ne-au oferit ION IOVU, artist al poporului, VICTOR BURUIANĂ și VALERIU MOCANU, alături de compozitorul ILIE VĂLUȚĂ. Un recital poetic și muzical intitulat „Drag mi-i limba românească, drag mi-i tot ce-i românesc” a fost prezentat de minunatele actrițe ANGELA ȘI ANA-SIA CĂRĂUȘ, de ANDREI și ANDREEA CĂRĂUȘ care ne-au demonstrat că talentul artistic este o moștenire vie a trei generații. Un alt moment liric a prezentat actorul ARISTIN CUPCEA.

Istoricul ION NEGREI: „Așa cum spune istoricul ANATOL PETRENCU, ostatici sunt și părinții, ostatici sunt și elevii și ostatici am fost și suntem și noi. Republica Moldova este un stat ostatic deoarece vedeți că la fiecare mișcare istorică politică din spațiul acesta noi suntem sabotați de puterea cotropitoare. Ostaticii nu se autoeliberează, trebuie să intervină cineva ca să-i elibereze pe ostatici. Iată de ce Anatol Petrencu a lărgit acest concept spunând că suntem cu toții ostatici, aici, în acest spațiu și chiar citind cartea îți dai seama de fenomen. Ceea ce a suferit domnul IOVCEV a suferit fiecare din noi toți cei care am trăit la Chișinău, la Cahul, la Bălți, peste tot în acest spațiu am trăit aceleași probleme: limba română vorbită de noi a fost numită limba moldovenească, s-a introdus în școli istoria Moldovei și așa mai departe, sunt presiuni permanente care se făceau asupra întregului detașament de profesori și asupra intelectualității de la noi și domnul IOVCEV a avut curajul să lupte iar apoi să pună pe hârtie aceste confruntări deschise pe care le-a trăit alături de copiii, părinții și profesorii martiri din stânga Nistrului. Și a făcut un lucru bun și trebuie să- i fim recunoscători pentru că aceasta este durerea noastră, a tuturor exprimată în această carte. Această istorie a noastră, însângerată, trebuie predată în școli când predam istoria românilor. ȘI IARĂȘI ISTORIA ROMÂNILOR ȘI LIMBA ROMÂNĂ NU AU UN STATUT BINE DEFINIT ASTĂZI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT. ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE LA NOI NU ARE CARACTER NAȚIONAL CUM NU ARE NICI STATUL CARACTER NAȚIONAL.

Problema cea mai dureroasă în Republica Moldova este că învățământul nu formează oameni cu conștiință națională, cu identitate națională Și de aici lumea nepregătită nu are convingere identitară, nu are identitate. Și de aici satul nostru rămâne incolor și noi rătăcim în această beznă. Avem cartea trăită cartea vieții dumneavoastră, iar noi urmează să reflectăm asupra celor spuse de dumneavoastră în această carte cu ajutorul echipei care a reușit să realizeze acest proiect editorial. Vă mulțumim, domnule profesor IOVCEV!”

 

dr. Irina AIRINEI / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*