Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a fost înființată la 11 ianuarie 1919 la București prin semnarea unui protocol. În prezent, această organizație numără peste 3000 de membri, conform declarației lui Doru Dinu Glăvan.

 „Este ceva extraordinar. Pentru o asemenea organizație, să împlinești 100 de ani înseamnă că trebuie să cinstești în primul rând ceea ce au făcut înaintașii tăi acum un secol. Și ce au făcut ei? Au fost promotorii Marii Uniri de la 1 Decembrie. Vorbesc de ceea ce au făcut jurnaliștii în acea perioadă interbelică, și chiar de dinaintea Primului Război Mondial, ca mai apoi să se organizeze în această uniune jurnaliștii care au fost promotorii Marii Uniri”, a declarat Doru Dinu Glăvan referitor la importanța acestei sute de ani pentru Uniunea Ziariștilor Profesioniști din Româna. Totodată, președintele UZPR a transmis și un sfat tinerilor care își doresc să devină jurnaliști: „Să citească mult, să învețe mult, să cunoască bine limba română, să studieze probleme juridice de viață, nu în sensul de a face Dreptul, chiar dacă în perioada interbelică prima condiție al unui jurnalist era să facă Științe juridice ca să poată să fie un jurnalist de necombătut. De asemenea, foarte important, să aibă o filosofie a vieții, să fie bătăios și, pe cât posibil, cinstit.”

Două povești de viață, două cărți de suflet

Cea de-a doua parte a evenimentului a prilejuit lansarea volumelor „Între patru ochi” de jurnalista Mirela Gruiță și „Ceaslovul de la Izvoru” scrisă de regretatul Dan Mucenic. Acesta a fost jurnalist cu 40 de ani de experiență și director al Bibliotecii Județene din Giurgiu și a trecut în neființă în aprilie 2018.

„Între patru ochi” este o carte-interviu cu și despre prof. univ. dr. Monica Pop. Autoarea a descris lucrarea ca fiind o carte veselă, care cuprinde întâmplări din viața Monicăi Pop, informații legate de viața ei personală, căsătorie și descrie drumul parcurs pentru a ajunge medic oftalmolog.

„Ceaslovul de la Izvoru” este o lucrare-mozaic despre gazetărie, scrisă sub forma unui jurnal extins al lui Dan Mucenic. Titlul cărții e inspirat de numele unui sat din județul Giurgiu.

Mirela Gruiță a povestit despre eforturile remarcabile pe care le-a depus regretatul Dan Mucenic pentru a-și realiza planul editorial: „Din păcate, Dan Mucenic a murit acum un an și atunci a venit rândul meu să îi prezint cartea. Întrucât a fost prietenul, iubitul și soțul meu, ca atare i-am promis că această carte o să iasă. În momentele când era la terapie intensivă, ruga medicul să îi dea ceva care să îi dea putere să termine cartea.”

În cadrul dezbaterii au mai fost atinse și alte subiecte precum importanța depozitului legal al presei online, prin intermediul căruia informația se poate stoca în timp, digitalizarea arhivelor, dar și importanța drepturilor jurnaliștilor.

 

Diana LUPEI