Interviu cu jurnalistul SORIN OVIDIU BĂLAN

SORIN OVIDIU BĂLAN: ”Pasiunea mea cea mare se numește jurnalistica”
 
 
REPORTER: – Sunteți unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști de investigație din România. De ce ați ales tocmai această ”latură” dură a jurnalismului ?
SORIN OVIDIU BĂLAN: – Jurnalismul nu are laturi mai dure, sau mai puţin dure. Dură este profesia asta în întregime. Se spune că există două boli profesionale ale jurnalistului: ulcerul şi divorţul. Eu m-am îmbolnăvit de amândouă. Jurnalismul de investigaţii este la fel de dur ca şi cel de ştiri, spre exemplu, sau cel de economic. Ca să nu mai spun de cel de social. Nu cred că jurnaliştii de investigaţii sunt mai eroi decât cei care activează în alte domenii ale ziaristicii. Aşa cum medicii pediatri nu sunt mai medici decât ginecologii, să spunem. Poate jurnalismul de investigaţii este ceva mai spectaculos. Dar atât. De ce am ales asta? Sincer, habar nu am. Mi-a plăcut de mic. Primul articol, o compunere pe care şi acum am ambiţia să o numesc reportaj, mi-a apărut în ziarul local de la mine, de la Brăila, pe când eram la şcoala generală, în clasa a opta. Asta că tot se laudă pianiştii sau sportivii că au început de mici. Apoi, n-am avut alt gând decât să devin jurnalist. Era poate şi o compensare. Tatăl meu îşi dorise foarte mult să fie ziarist. Chiar a început şi facultatea de profil din vremea aceea. Dar valurile vieţii l-au dus spre alte profesii. Însă nu a uitat prima dragoste şi m-a împins, discret şi pe mine spre ea. Apoi am devenit jurnalist şi n-am mai avut vreme să mă mai şi întreb de ce am făcut-o.
   REPORTER: – Cunoașteți presa românească foarte bine. Care este diferența dintre presa dinainte de 1989 și presa de acum ?
   SORIN OVIDIU BĂLAN: –   Dacă mă întrebaţi despre deosebirile dintre ce se scria atunci şi ce se scrie acum, desigur, câştigă presa de după ’89. Poţi scrie acum despre ce vrei. Desigur, dacă ai unde. În ceea ce priveşte calitatea oamenilor, nivelul lor de pregătire, de cultură generală, de devotament faţă de profesie, partida este câştigată net de presa de dinainte de Revoluţie. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că se poate măslui adevărul. Că poate apărea, spusă serios printre jurnalişti, expresia: „Să nu laşi adevărul să-ţi strice un text bun”. Textul bun se bazează în primul rând pe adevăr. După 1990, presa liberă a pornit ca din tun. Era foame de meserie adevărată, deşi şi înainte de ’90 scrisesem anchete, unele foarte dure. Aşa am început să deranjăm pe cei care se puseseră în fruntea bucatelor. Şi atunci a început distrugerea sistematică a presei. Din păcate, am ajuns la situaţia de azi, când jurnalistica din România abia se mai târăşte. Metodele de distrugere au fost multiple. Unele rudimentare, altele sofisticate. De la porunca lui Văcăroiu, atunci când nu-i convenea un articol, către fabrica de hârtie de la Letea să nu mai dea hârtie jurnalului respectiv, până la cele de astăzi, sofisticate. Ca să dărâmi un avion, nu mai trebuie să tragi cu o rachetă în el, că se vede pe satelit şi te arată toată lumea cu degetul că eşti terorist. Pui o maimuţă să îl conducă. Aşa s-a întâmplat şi cu publicaţiile de la noi. Au ajuns să fie conduse de nişte maimuţe, care, desigur că le-au prăbuşit. Aşa au ajuns să lucreze în presă sau chiar să o conducă, tot felul de analfabeţi care, în condiţii normale, nu ar fi fost primiţi nici să şteargă praful prin redacţii. Totul ţine de starea precară a economiei româneşti. Mai exact, lipsa unei pieţe concurenţiale reale. Pentru că presa liberă trăieşte din reclamă. Care la noi în ţară nu există. Aşa cum milionarii au toţi afaceri cu statul şi presa a ajuns subjugată de banii de la stat. Care vin ori direct, ori prin intermediul unor patroni conectaţi la conducta de bani a statului. Foarte puţine instituţii de presă au mai rămas în picioare să supravieţuiască pe cont propriu după acest asalt nemernic, iar patronii lor au fost aspru sancţionaţi.
   REPORTER: – Am constatat în ultimii ani o împărțire a presei în așa-zise tabere. Anumite ziare și televiziuni nu se mai feresc să dovedească susținerea unei formațiuni politice, fie de la putere, fie din opoziție. Este un lucru bun sau unul care dăunează mass media ?
   SORIN OVIDIU BĂLAN: –   Nu ştiu dacă partizanatul politic este benefic sau dăunător. Şi în perioada interbelică, de unde încercăm să ne revendicăm şi cu care ne comparăm, existau publicaţii de partid. Nici nu suntem naivi să credem că există presă independentă „în stare pură”. Orice trust are un patron, care are inevitabil interese politice şi economice. Problema este cât de mult depind jurnaliştii de interesele patronilor. Să fim serioşi. Nici în cele mai avansate state democratice nu există presă independentă sută la sută. Am văzut, înainte de războiul din Iugoslavia, nişte manipulări pe vestitul CNN, de m-am luat cu mâinile de cap. Au şi fost analizate într-o carte de specialitate.  Nu partizanatul este problema. Ci manipularea prin presă. Poţi fi de partea cuiva, dar spunând adevărul, nu mistificându-l de dragul propagandei sau, şi mai grav, pentru a câştiga nişte firfirei. Să expui pe tarabă o marfă adevărată. Iar omul, cititorul ori telespectatorul să poată să aleagă. Până la urmă, el este cel care decide. Consumatorul de presă.
   REPORTER: În timp ce unele ziare au renunțat la formatul tipărit, a câștigat teren presa online. Care sunt cauzele acestui fenomen ?
   SORIN OVIDIU BĂLAN: –   S-a renunţat la apariţia pe hârtie, strict din motive financiare. Este mult mai ieftin în format electronic. Şi îi contrazic pe vizionarii care spun că acesta-i viitorul. Că nu va mai fi decât presă electronică, odată cu dezvoltarea computerelor. Nimic mai fals. Ce ziceţi, Japonia este mai informatizată decât România? Desigur. Şi totuşi, marile publicaţii apar şi pe hârtie. La fel şi în SUA. La fel şi în UE. În plus, printul, jurnalul tipărit, oferă posibilităţi de exprimare pe care on-line-ul sau televiziunile nu le au.
  REPORTER: -Mai poate fi considerată presa a patra putere în stat ?
      SORIN OVIDIU BĂLAN: – În general, da! La noi în ţară însă, până la Dosarul Caracal, aş fi răspuns că nu. Dar uite că, din fericire, nu am murit, aşa cum îşi doreau unii. La Caracal, presa a făcut ancheta şi a dezvăluit ceea ce autorităţile voiau să ascundă. S-ar putea ca acum, Cazul Caracal să le fie fatal. Am stat acolo multe zile la rând şi m-am bucurat că nu am mai văzut acea bătălie oarbă şi surdă între jurnalişti. Care nu aduce nimic bun. Dimpotrivă. Am văzut solidaritate de breaslă. Ne-am ajutat unii pe alţii. Şi uite ce a ieşit. O anchetă la nivelul întregii prese, care a pus pe jar toată ţara. Deci, se poate. Şi dacă veţi cerceta jurnaliştii care au participat la această investigaţie, veţi observa că nu există nici un analfabet printre ei.
   REPORTER: – Ce pasiune/pasiuni aveți pe lângă cea de jurnalist ? 
   SORIN OVIDIU BĂLAN: –   Mi s-a pus des această întrebare. Eu mă consider un om foarte norocos. Pasiunea mea cea mare se numeşte jurnalistica. De regulă, un hobby costă. Unele foarte scump. Eu am avut norocul să-mi practic hobby-ul zilnic şi să mai şi primesc bani pentru asta. În rest, sunt un om foarte obişnuit, cu păcatele şi calităţile sale. Mă mai plimb, îmi place mult la munte, îmi place mult la mare, îmi place în Grecia, îmi place în Occident, nu-mi place în America, mă mai întâlnesc cu prietenii, mai ascultăm un lăutar, mai gătesc câte ceva atunci când am chef. Cred că sunt un bucătar destul de bun. Am şi fost la o emisiune de gen şi m-am descurcat onorabil. Îmi doresc tare mult să devin bunic, dar văd că fiu-meu nu se grăbeşte. Îmi sunt tare dragi copiii. Mă întreba avocatul Ionaşcu când dezbăteam cazul Pomohaci, de ce sunt aşa de înverşunat. De ce o iau personal. Păi tocmai de-aia. Pentru că îmi sunt dragi copiii şi cel care le face un rău devine duşmanul meu personal. La întrebarea asta cred că v-am dezamăgit puţin. Nu sunt deloc un personaj monden.
   REPORTER: – Dacă ar fi să puteți lua viața de la început ați alege tot profesia de jurnalist sau o altă profesie ?
   SORIN OVIDIU BĂLAN: –  Categoric, DA! Nici măcar nu pot să-mi închipui că fac altceva. Nici nu cred că aş fi capabil.
   REPORTER: – Nu puțini dintre jurnaliștii pe care-i cunosc își continuă activitatea și după pensionare. Este și cazul dumneavoastră ? Care este explicația sau mai bine zis motivația ?
   SORIN OVIDIU BĂLAN: –    La întrebarea asta cu pensionarea nu am cum să vă răspund. Habar nu am cum este să-ţi continui activitatea după pensionare, pentru că, deşi poate uneori arăt destul de dărâmat, nu am încă vârsta de pensie. Aşa că după ce o să mă pensionez, vă răspund.
 
                                  Interviu realizat de Ioan Vasiu /UZPR
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.