default-logo

„Sub steaua lui Omar Khayyam”/ Lică Pavel

Mereu despre iubire… 

Conceput din profunda prețuire față de cel menționat în titlu și cu respectarea condițiilor pro­zodice specifice, volumul de rubaiate „Sub steaua lui Omar Khayyam”, având semnătura mult premiatului autor Lică Pavel, se gravează liric pe o paralelă pornită din ideea de iubire: cea pămân­teană, față de femeie, și cea a sufletului, cu fața spre cer, față de Dumnezeu.

Practic, această temă este repetată până la ob­sesie, textele bine structurate și echilibrate, adu­când la suprafață o poetică cerebrală, puțin interi­orizată, dar cu o anumită tentă filosofică existen­țialistă: declarațiile sunt directe, iar exclamațiile fiind, de fapt, convingeri, fără de tăgadă, ale au­torului.

Păstrându-și sufletul mereu deschis și completând cu un umor discret, autorul dezvoltă partea pământeană a ideii de iubire concepând o triadă formată din femeie, iubire și vin. Astfel, impregnează prin cuvânt – „Poetul își sădește iubirea-n manuscrise!” (Parfumul strâns în cupa femeilor din vise, p. 18) – o stare pe care o transmite în vederea stabilirii unei direcții proprii a existenței și a recreării, cumva, a raiului pe pământ, prin literatură și, mai direct, prin aceste trei elemente constitutive ale concepției sale. Motivația recons­trucției, spune poetul, este „[…] lumea rău tocmită și fără perspectivă” (În lumea rău tocmită și fără perspectivă, p. 121).

Pentru exemplificare, iată cum condamnă pă­catul invidiei, într-o perspectivă ludică, dar păs­trată-n cheie moralistă: „Invidia-i păcat respins mereu de Cer/ Și de-am păcătuit, iertare eu îmi cer/ Confraților ce scriu mai bine poezii,/ Că de-i invidiez, ca ei, tot o să pier!//” (Invidia-i păcat respins mereu de Cer, p. 59).

Partea sufletească a iubirii, aici confundându-se, să zicem, deliberat, cu cea cerească, este stabilită printr-un lexic bogat, inspirat din ortodoxie: sfânt, Dumnezeu, Cer, care se repetă de multe ori, dacă s-ar dori o astfel de contorizare; apoi, alte cuvinte, precum: nemurire, Diavoli, Iad, păcat, Judecător etc., vin să completeze și să ofere un univers clar orientat către aceasta.

Un loc important în universul său poetic îl o­cupă și timpul, autorul oferindu-i spații largi de dezvoltare, punând accentul pe o viață trăită din plin, respectându-și concepția, practicând ceea ce spune cu obstinație: „Eu timpul mi-l trăiesc, atât cât mi-este dat,/ Cu vin și cu femei și versu-naripat,/ N-aveți căderea, voi, să-mi spuneți că-s pierdut,/ Voi ști numai în Cer, de-am fost doar în păcat!//”

Respectându-și astfel modul de a gândi și si­tuându-se departe de ipocrizia unei lumi fără di­recție clară, își asumă alegerile, pentru „Că vinul și iubirea, să-nvingi, mereu te-nvață!” (Prietene, când ziua de azi nu te răsfață, p. 43).

Așadar, cu o transparență a trăirilor demnă de invidiat, poetul culege din viață, cu multă sin­ceritate, curaj și voioșie, ceea ce aceasta poate oferi plăcut firii, fără să lase sufletul neacoperit sub Cer. Aceasta este calea sa și o urmează, bucurându-și semenii!

de drd.[1] Mihaela-Mariana Cazimirovici

[1] Mihaela-Mariana Cazimirovici este studentă-doctorandă la Universitatea din București, Facultatea de Litere, Școala Doctorală Litere, Domeniul Filologie, Subdomeniul Literatură.

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.