Voi începe prin a spune că nu m-am simțit așa mândră că fac parte din familia româno-canadiană ca astăzi, când a trebuit să fac o alegere dificilă: să stau la meciul Biancăi Andreescu (la finala de la US Open) sau să mă duc, cam în același timp, sau imediat după, la deschiderea primului Festival ”George Enescu” pe pământ canadian. Sunt două evenimente complet diferite care sunt însă circumscrise sferei comune de interes, la intersecția lumilor noastre. Am reușit totuși să mă bucur și de succesul Biancăi, care a făcut istorie și pentru tenisul canadian și pentru cel global, cred, având în vedere cât de tânără este, dar și să ajung la deschiderea Festivalului ”Enescu” la Toronto, în Sala Jeanne Lamon, Trinity-St. Paul’Centre, o altă premieră româno-canadiană. Doresc să mulțumesc organizatorilor, firmei Tradicious pentru că promovează valorile românești departe de casă, pentru că ne-au adus muzica noastră aproape. Programul serii a fost selectat de către soliști, care au ales piese muzicale de Enescu, dar și lucrări semnate de alți compozitori pe care i-a cunoscut sau cu care a lucrat (de exemplu, Ravel și Brahms), ba chiar o sonată dedicată de către Ysaÿe lui Enescu.
Seara a început cu o punere în temă, în care Joe Ringhofer a vorbit despre biografia lui George Enescu (copil dotat, acceptat la conservatorul din Viena la numai 7 ani, apoi perioada de la Paris, influențele lumii muzicale asupra lui, dar și impactul pe care l-a avut el asupra altora). Interesant și instructiv, mai ales că nu toți cei din audiență aveau background-ul nostru, putând fi străini de subiect.
Pianista Carol Solomon, a cărei familie provine din România, este născută în Israel. Pe ea o mai întâlnisem la un concert de pian la 4 mâini cu Michael Berkowsky. Carol a prezentat cu dezinvoltură și farmec fiecare piesă muzicală din program. Prima sa remarcă a fost însă despre compozitori care își aleg temele muzicale din alte culturi, ca de exemplu germani care scriu muzică italiană, sau unguri care-și aleg teme populare românești. Ați ghicit, în program erau incluse Dansurile românești de Béla Bartók. Pe mine nu mă miră fascinația cu temele populare românești, pentru că sunt încântătoare. De fapt, știu că și temele ungurești au fascinat pe alții, mă gândesc acum la Dansurile ungare de Brahms… e, de fapt, minunat cum muzica creează punți între oameni. La concert aflăm că Béla Bartók a înregistrat dansurile românești originale, cele care l-au inspirat în această compoziție și se găsesc pe internet:
Jonathan Crow, pe care îl mai ascultasem ca solist, acompaniat de Toronto Symphony Orchestra, este concert-maestru al acestei orchestre. El a comentat alegerile muzicale făcute și a descris fiecare mișcare a pieselor pe care urma să le interpreteze.
Legăturile cu Enescu nu se încheie aici, ci sunt mult mai directe decât crezusem inițial, și cu bătaie mai lungă. E bine cunoscut că Enescu a fost mentorul lui Yehudi Menuhin, cu care Jonathan Crow a lucrat în mai multe rânduri. Am scris de curând despre predarea ștafetei și despre faptul că Enescu a inspirat o întreagă pleiadă de muzicieni, prin prelegerile și cursurile pe care le-a predat, dar nici prin cap nu-mi trecuse că voi fi beneficiara semințelor plantate chiar de el, care au influențat, se vede, peste două generații, chiar performanța din această seară, la o lume depărtare.
Primul concert al Festivalului ”Enescu” la Toronto a avut indubitabil o amprentă canadiană. Atmosfera a fost relaxată, degajată, mai puțin formală decât în sălile de spectacole europene, cu zâmbete largi, cu mici improvizări legate de modul cum e abordată sala, dar și cu virtuozitate mai ales în piesa lui Ysaÿe, dar și în Sonata nr. 3 pentru vioară și pian de Johannes Brahms, care pe mine m-a încântat. La bis, am ascultat Meditația din opera ”Thaïs” de Jules Massenet, care ne-a lăsat melancolici și visători.
M-am simțit ca într-o familie, în care ne spunem poveștile, în care ne adulăm virtuozii; ei nu mai sunt numai ai noștri, ci ai tuturor. Și uite așa, ne-am întâlnit să rememorăm, dar și să mulțumim. În limbajul universal al muzicii, ce vine de peste timp și spații, ce continuă să inspire… Și ne-am simțit aproape.
7 septembrie 2019
Toronto, Canada