La Festivalul George Enescu

Festivalul este la jumătatea generoasei întinderi de 3 săptămâni, publicul care umple zilnic sălile de concert, parcă tot mai numeros, entuziast și plin de admirație pentru prestările de pe podiumurile sălilor de concert; este o frenezie în acest dialog pe unde de înaltă emoție de reciprocă dăruire a artiștilor din măiestria dobândită prin muncă asiduă ani de zile, a publicului, încântat de a fi martor a unor asemenea prestații de înalt nivel.

Il urmăream aseară pe directorul artistic al festivalului maestrul Vladimir Jurowski , o apariție modestă printre spectatori, căutându-și locul cu biletul în mână, pentru asista la concertul Orchestrei Naționale de Tineret, fondată de prof. Marin Cazacu și instruită de maestrul Cristian Mandeal, de acum deja cunoscută și peste hotare. Orchestra a crescut mult în performanță, în seara de 10 sept. avându-l ca solist pe japonezul Nobuyuki Tsujii, interpretând dificilul concert nr.2 de Rachmaninov, un pianist care s-a născut fără vedere și a ajuns prin perseverență la performanța de a fi solist într-un asemenea festival,. lăsând o sală întreagă cu lacrimi în ochi, pentru a fi dovedit, în fapt, mesajul transmis de Enescu în opera vieții sale Oedip” Omul e mare tare decât destinul”

Prezența în public a lui Vladimir Jurowski de data asta ca simplu spectator avea  o anume semnificație, cea a responsabilității imense a unui director artistic de a lua pulsul sălii, de a recepționa din poziția auditorului reacția, de a dovedi interesul și respectul pentru fiecare artist invitat, de a putea verifica strategia adoptată și valoarea ei, de a putea îndrepta sau persevera în perspectivă construcția acestui edificiu spiritual , care este un mare festival. L-am văzut urcând scările spre culise pentru a felicita orchestra , solistul și pe entuziastul și îndatoritorul dirijor ( care și-a condus la braț nevăzătorul solist) Michael Sanderling.  O seară plină de emoții pentru performanța tinerilor artiști, dar și pentru lecția de viață oferită întregii asistențe asupra valorii muncii și strădaniei de a învinge – o seară memorabilă asemeni fiecăreia în parte.

11 septembrie

 Clementina Timuș / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.