◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Un actor din Stargate Atlantis și Arrow se alătură listei de invitați la Transylvania Comic Con

Transylvania Comic Con, eveniment marca East European Comic Con, va avea loc în perioada 18-20 octombrie la Sala Polivalentă din Cluj Napoca și își extinde lista de actori invitați pe măsură ce se apropie de start.

Astfel, cel de-al patrulea actor care se va întâlni cu fanii la Cluj este David Nykl, cunoscut publicului datorită rolului doctorului Radek Zelenka, expertul în tehnologie antică, din serialul Stargate Atlantis, spin off de succes al celebrului Stargate SG-1.

Pentru portretizarea lui Zelenka, Nykl a fost premiat și cu trofeul canadian Leo Award la categoria „Dramatic Series: Best Supporting Performance by a Male”.

Mai mult, actorul de origine cehă s-a remarcat și în rolul antagonistului de temut din universul DC, Anatoli Knyazev (KGBeast), în populara serie TV, Arrow.

David Nykl s-a născut în Cehoslovacia comunistă, iar după Primăvara de la Praga din 1968, când armata sovietică a intervenit în forță, familia sa a reușit să se refugieze în Canada.

Actorul a apărut, de asemenea, în diverse roluri episodice din seriale precum Supernatural, Fringe și multe altele.

David Nykl se va prezenta la Cluj Napoca în compania altor 3 actori iubiți de public: Alexander Ludwig  (Bjorn, personaj principal în serialul fenomen Vikings), Rick Cosnett (Wes Maxfield din The Vampire Diaries și Eddie Thawne din The Flash) si Kevin McNally (Master Gibbs, mana dreapta a capitanului Jack Sparrow din Pirates of the Caribbean).

Transylvania Comic Con își propune să devină un reper al evenimentelor de acest gen în regiune, alături de East European Comic Con, cel mai amplu eveniment în acest moment  din centrul și estul Europei.

“Clujean fiind, mi-am dorit foarte mult să venim cu evenimentul în inima Transilvaniei, mai ales că de aici a pornit toată pasiunea […] În ultimii doi, trei ani, am analizat și am pregătit Transylvania Comic Con, în special pentru că trebuie să îl structurăm pentru o locație cu totul nouă pentru noi. Tocmai de aceea, va avea o personalitate proprie și o identitate unică, întrucât ne dorim să devină rapid un reper pentru regiune. Sperăm ca publicul să fie deschis și să susțină prima ediție printr-o participare cât mai numeroasă”, a declarat Mircea Mureșan, managerul general al East European Comic Con și Transylvania Comic Con.

De asemenea, cele mai importante nume din industria de gaming vor lua parte la Transylvania Comic Con și le vor oferi pasionaților șansa de a testa cele mai noi jocuri sau de a lua parte la competiții cu premii însemnate, folosind echipamente de ultimă generație.

Dintre atracțiile principale nu vor lipsi o zonă de street food cu mâncăruri delicioase, concursuri de cosplay, artiști de bandă desenată, demonstrații de VR, precum și un târg generos unde vizitatorii pot interacționa cu expozanții și pot alege din miile de produse inedite, inspirate din producțiile sci-fi preferate.

De-a lungul timpului, East European Comic Con le-a oferit șansa fanilor de a întâlni personalități precum Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Mark Shepard (Supernatural), Daniel Gillies (The Originals), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr.Who, The Hobbit), precum și mulți alți actori de seamă din producții de top ca Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings.

Biletele pentru Transylvania Comic Con se vor putea achiziționa începând cu luna mai de pe www.comic-con.ro, precum și din Magazinele Cărturești (via Myticket / Entertix).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *