Visul este un fel de imagine, în care ne vedem, în timpul nocturn, cu rutina care ne interesează și ne preocupă timpul în momentul diurn.
Visul este un al doilea univers sufletesc al omului.
Gândurile, aşteptările, trăirile, care ne încarcă ziua și viața se reîntorc adesea în somnul și visele noastre, însă, eliberate de cenzura realității și a discernământului, se dezvoltă până la paroxism. Visele sunt izvoarele realităţilor, este o răspântie interioară unde vibrează toată zbaterea şi chinul vieţii.
Visul şi natura lui atât de bogată constituie un univers care nu a fost încă deplin elucidat, după cum nu a fost deplin descifrată nici ființa umană și viață ei lăuntrică, infinită în forme, nuanțe și manifestări. Întreaga minte şi raţiune umană se rezumă la două cuvinte: aşteptare şi visare.
Uneori ne simţim secătuiţi, simţim un vid, marea lipsă de ceva. Nu ştim care-i cauza; este foarte confuz, dar acest simţământ de a fi secătuiţi pe dinăuntru este foarte puternic.
Aşteptăm şi visăm ceva mai bun astfel încât să ne simţim mai puţin stingheri, mai puţin secătuiţi. Când ne dăm seama că toate visele şi aşteptările noastre nu pot fi împlinite, desigur, de acea persoană, continuăm să ne simţim secătuiţi pe dinăuntru. În oricine există o continuă visare şi aşteptare.
Cu toții visăm. Visăm cu ochii deschiși, dar mai ales cu ochii închiși. Viaţa este o continuă aşteptare. În venele noastre se injectează într-un ritm regulat serul aşteptării care ne face să visăm sau să fim nerăbdători.
Dar, ce aşteptăm cel mai mult este fericirea! Acel lucru care credem noi că ne defineşte, ne întregeşte şi ne completeaza, ne desăvârşeşte şi ne eliberează în acelaşi timp. Visarea fără o aşteptare corespondentă nu este altceva decât un vis amăgitor.
Viorica Nicolescu / UZPR