Abia a ieșit de sub tipar „Constelații diamantine”, cunoscuta revistă craioveană. Și așa cum ne-a obișnuit de ani buni, veșmântul ei pictural ne amintește, de această dată, de un talentat pictor „impresionist”, Laszlo Paal. S-ar cuveni să-i reținem numele, dar și mai bine, să-i cunoaștem creația. E posibil, ca la prima privire să vă impresioneze anii săi pământești, 33 (1846-1879). Și nu e puțin, dacă ne gândim că tot atât au trăit și alți pământeni, de-ai noștri: Nicolae Bălcescu (1819-1852), Ion Pena (1911-1944) etc. Că 33 de ani de creație numărăm și lui Mihai Eminescu! Și tot 33 de ani, va fi pătimit și Alexandru Macedonski – după acea nefericită epigramă (1883-1920) care – eu cred – nu a avut o țintă chiar precisă, cum s-a tot comentat! Și-apoi, creștini fiind, de ce obișnuim să acuzăm, acuzându-ne?! De când jucăm noi rolul de justițiari pe-acest pământ, când ar trebui – atunci când ne scormone viermele trufiei – să privim spre propria oglindă?!
Ei, dar, să revin la „Diamantinele constelații” craiovene! Ce descoperim? Texte semnate de colaboratorii fideli ai revistei, printre care, doamna Vavila Popovici; domnii Constantin Miu, Dumitru Ichim, Dragoș Niculescu, Stelian Gombos, Mihai Caba etc. Remarcăm multe-multe versuri și epigrame. Felicitări, tuturor semnatarilor!
Însă podoaba acestui număr o constituie cele două emoționante cronici literare, semnate de domnii Al. Florin-Țene și Ion Popescu-Brădiceni, la recentul volum al doamnei Doina Drăguț – „Gânduri de lumină”. Un volum de versuri mult apreciat și care, între timp, s-a bucurat de multe cronici.
Și totuși, dați-mi voie să-mi exprim un punct de vedere personal (chiar dacă îl veți considera subiectiv).
Acest număr al revistei „Constelații diamantine” îl numesc a fi sub STEAUA lui MARIN SORESCU.
Nu e vorba doar de tableta semnată de Beatrice Silvia Sorescu. Nu!
Peste câteva zi, mai precis, pe 29 februarie, MARIN SORESCU ar fi putut sărbători 84 de ani! Și-ar fi fost înconjurat de prieteni sau de reporteri, și, cine știe?!, ar fi fost întrebat, ca-n 1975, „cum se simte printre oameni”!
Știți ce a răspuns atunci?
„Sunt pierdut în masa cititorilor mei ca în nămeți”!
Ei, dragilor cititori!
Mai ne „pierdem” noi astăzi printre nămeți?
Ei, ei! Cum nămeții sunt deja o dulce amintire, așa să fie și cu Poetul?
Tare nu aș dori aceasta!
Dar cum sufletul Poetului este undeva, printre stele, nu vreau să se simtă pierdut. Să deschidem un volum de poezii și, citind câteva versuri, să ne imaginăm că ni le dăruiește însuși Poetul. Iată:
„Totul trebuie măsurat riguros,
Nimic să nu ne scape,
De la fluturii din jurul sufletului
Până la golul unde se pierd privirile
În gol,
Totul – cântărit cu grijă!”
Da, cu mare grijă. Pentru a găsi Calea. Precum al său plăsmuit, IONA! Vă amintiți de IONA și de-al său îndemn?
„Răzbim noi cumva la lumină!”
Am convingerea – dacă l-am întreba, acum, pe MARIN SORESCU, cel din Stele, negreșit, ne-ar încuraja să dorim „a răzbi” spre Lumină.
Livia Ciupercă / UZPR