◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Poetul-dramaturg şi regizor de teatru, Radu Stanca: 100 de ani de la naştere (n.5 martie 1920, Sebeş-Alba-d.20 dec.1962,Cluj Napoca)

Un mic colţişor de două străzi sibiene înbătrânite de vremi şi vremuri, având caldarâmul lustruit de paşii din trecut și de azi ai oamenilor mergători. Sunt acele două străzi medievale cu numele de acum de „Alexandru Papiu Ilarian” şi „Tipografilor”. La numărul 9, din apropierea zidurilor, turnurilor şi bastioanelor de apărare şi de breaslă meşteşugărească ale fostei Cetăţi Fortificate Cibinensis, scrisul decolorat de pe o placă de marmură, cândva de culoare albă, ne vesteşte cum că în acea casă a locuit, o bună bucată de vreme, omul de înalt spirit românesc, Radu Stanca. Sebeşean prin naştere, sibian și clujean prin adopţie. Omul lipsit de onorurile unei statui sau a unui bust. Chit că „Festivalul-Festivalurilor Internaționale de Teatru” cheltuieşte, în miez de vară, milioane şi milioane de euro. Şi tot sub simbolicul său nume, epigonii artei sale au aşternut, pe „Aleea Cetăţii”, o primă duzină din „Stelele Căzătoare ale Celebrităţilor”. Însă nici una cu numele lui, ele fiind fără o identitate naţională precisă, de vreme ce sunt venite de peste tot şi de nicăieri.
Aşadar, facem vorbire scrisă despre un eminent slujitor al artei teatrale şi al scrisului în versuri şi în proză. Toate înnobilate cu mult har şi dar. Redactor-jurnalist iscusit; estetician şi distins cadru didactic universitar, dovadă că filozoful-poet şi profesor Lucian Blaga (1895-1961) a preferat să îl învrednicească şi să îl preţuiască alegându-l ca asistentul său la catedra de filozofie şi literatură din cadrul Universităţii Clujene, Regele Ferdinand I. După trecerea câtorva ani de la acea întâmplare, nu tocmai întâmplătoare, îndemnat de sfaturile istoricului şi criticului literar Eugen Lovinescu (1881-1943), Radu Stanca îşi va asuma şi responsabilitatea de coordonator şi de membru activ al Cenaclului Literar Sibian, în paralel cu integrarea sa discretă în cadrul colectivelor artistice (de limbă română şi germană) ale ceea ce reprezintă şi astăzi Teatru Naţional din Sibiu, instituţie culturală de prestigiu internaţional, purtătoare cu cinste şi mândrie a numelui şi prenumelui său de naştere: de Radu Stanca.
Aşadar, distinsul nostru personaj al acesteor neîndemânatice scrieri gazetăreşti, vedea lumina zilei în Sebeş-Alba, în urmă cu 100 de ani. Respectiv la data de 5 martie 1920. Și se stingea din viaţă la tânăra lui vârstă de numai 42 de ani înpliniţi. Adică: în ziua de 20 decembrie a anului 1962, trupul său firav find înmormântat în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Un mormânt şi un însemn funerar uitate de lume, cum multe altele sunt în această lume ca nelumea!
Câtă vreme a fost regizor şi estetician-îndrumător la teatrul sibian, Radu Stanca a pus în scenă, după concepţii originale (nu năstruşnice), însă îndrăzneţe şi de bun-gust artistic, numeroase spectacole de mare succes nu numai la rafinatul public din acele vremuri dar şi la exigenta critică de specialitate. Montări scenice devenite repere teatrale ale timpului său, abordând un repertoriu larg şi divers în exprimarea mesajului regizoral şi interpretativ.
În memoria sa, în decursul anilor, colectivele artistice ale teatrului naţional sibian, ca şi ale altor prestigioase instituţii culturale şi de învăţământ superior, între care cele ale Universităţii „Lucian Blaga”, Bibliotecii ASTRA şi Librăriei „Humanitas-Constantin Noica” din Sibiu, au organizat şi găzduit numeroase manifestări omagiale. Membrii redacţiei ziarului „Tribuna”, (gazetă legată de fapta de curaj patriotic românesc, din vremea îndepărtatului an 1884, a cel puţin doi distinşi literaţi: Ioan Slavici (1848-1925) şi George Coşbuc (1866-1918)), precum şi condeierii Revistei Literare „Transilvania”, ca şi cei ai „Cenaclului de la Păltiniş” și ”Radu Theodoru” au publicat ample articole dedicate celui care a fost sibianul, prin adopţiei, Radu Stanca. De asemenea, un tânăr literat sibian, Dragoş Varga, a redactat şi tipărit lucrarea intitulată „Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei”, iar preşedintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, universitarul Ioan Radu Văcărescu, a alcătuit antologia „O sută şi una de poezii” de Radu Stanca. Eu însă, precum aţi prins a citi, îmi asum riscul să mai aştern pe hârtie, din când în când, câte un gând răsleţ, menit a ne readuce aminte de oamenii vrednici ai acestei ţării, cei care au fost şi nu mai sunt. Iar Radiodifuziunea Română, instituţia pe care o slujesc de peste 60 de ani, păstrează în „Fonoteca de Aur” nu numai glasul-recitator al poetului Radu Stanca, ci şi cântecele pe versurile
– 2 –
sale. Multe dintre ele dedicate gingăşiilor fără de margini şi frumuseţilor fără de asemănare care sunt femeile acestei tot mai debusolate lumi. Nu de alta, dar nu simţi şi tu, cititorule, că ne surâde Primăvara până şi în florile de gheaţă întârziate ale ferestrelor, iar Ziua Omagială a Femeilor (duminică, 8 Martie) este pe undeva, pe aproape!? În armonioasele lor nume şi prenume, ca şi în privirile lor tandre recunoaştem pe iubitele noastre mame, bunici, soţii, fice, nepoate şi nurori. Tuturor le prindem la reverul hainelor de sărbătoare un simbolic Mărţişor, transferat în frunzele verzi şi în clopoţeii imaculaţi ai unui bucheţel de ghiocei. Asemeni celui pe care vă invit să-l lecturaţi, fredonându-l în cântece de dragoste şi iubire. Pentru început, vă propun un scurt fragment din poemul Urcuş: „Pe cât de neschimbată ai rămas,/Pe-atât sunt eu schimbat de vreme…/Tu urci colina cu aceaşi paşi,/Eu mai anevoios şi mai alene”. Iar acum, vă rog să încercaţi a vă readuce aminte linia melodică a poeziei-cântate ”Despărţire”, având în faţa ochilor dumneavoastră pescăruşii nesfârşitelor întinderi ale mărilor şi oceanelor, „Păsări ale Cerului” care au prins a cuibării până şi în cleştarul friguros şi vânturos al nepescărescului Sibiu. Priviţi-le zborul avântat şi ascultaţi-le şi plânsetul, şi ţipătul: „Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim/Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră/Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim/Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră (…) Dar liniştea de-atunci n-o vom mai găsi,/Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe/În timp ce pescăruşul iubirii va muri/Bătând încă o dată din largile-i aripe…”; Sonet: „Speram că-niciodată n-o să piară/Acel minut – şi totuşi a pierit,/Aşa încât mi-am zis că o să moară/Şi dragostea – dar, vezi, ea n-a murit…”. Şi ce tristeţi şi deznădejdi în cea de pe urmă poezie a sa- „Vizita”-. Un fel de rămas bun din partea „flăcăiandrului muribund”, Radu Stanca, din prevestitorul şi frigurosul decembrie al anului 1920: „De la un timp mă vizitează moartea/Aproape zilnic la căderea serii,/Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii,/Şi-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea…/ Şi stăm aşa de fiecare dată/Până târziu, la ore matinale,/Doi cunoscuţi ce pun tăcuţi la cale,/În taină, o afacere-nesemnată”.

Sibiu, marți, 3 martie 2020

Ioan Vulcan-Agniteanul / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *