◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Radu Vida sau anotimpul sintezei

     Într-o carte recent apărută, Cest cu înveliș de catifea, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2020, autorul face o mărturisire. A sosit timpul sintezei, al adunării gândurilor mai vechi și mai noi într-o carte, pentru a rămâne viitorului ca mărturie a prezentului. Textele-eseuri, pamflete, comentarii-consemnează clipa, în sensul camusian al cuvântului, pentru că, să nu uităm, autorul este un jurnalist căruia nimic nu-i este străin , care se implică în eveniment, în scop benefic, și care trage un semnal de alarmă atunci când realitatea o impune. Jurnalistul trăiește o stare de veghe. El consemnează fapte, evenimente în mod obiectiv, fără a face atac la persoană, de aceea, folosește „mănușa ucigătoare” și „moliciunea de catifea”pentru a nu răni persoanele și pentu a lăsa faptele să vorbească. Acesta este și sensul (ermetic) al titlului cărții. 

   Așadar, primul text-D.D.D. –este un elogiu adus Poeziei. Cei trei D. din titlul articolului se traduc prin Dat, dicat, dedicat, cu sensul Dă, spune, dedică. Poezia, Poesis în toate sensurile ei, în toate formulele a dat noi sensuri existenței noastre, l-a însoțăit pe om încă de la începuturi și nu va pieri niciodată. Poezia este o esență a lumii. Autorul enumeră nume mari de poeți din toate timpurile și de pe toate meridianele, printre ei, desigur, Eminescu, Blaga, Nichita. 

   ” Nu putem avea pretenția că „iubirea mișcă soarele și celelalte stele”. „Dar îmi place”, spune autorul. 

   Gazetarul e într-o permanantă stare de veghe, lui nimic din ceea ce este realitate nu-i este străin, este profund implicat în destinul acestei țări și al oamenilor ei, un fin și lucid observator pe toate coordonatele -social-politică, educațională, morală, juridică, psihologică, culturală și artistică. Radu Vida ia temperatura unui moment al României contemporane, pune un diagnostic exact, trage un semnal de alarmă asupra devierilor, abaterilor de tot felul, cu un sentiment de îngrijorare și de revoltă, convins că scrisul lui are un efect benefic, revitalizator. 

   Cartea lui are  valoarea unui document. Textele, de o mare diversitate tematică, sunt unitare prin stil și atitudine și definesc un gazetar (scriitor) matur, care nu rămâne indiferent la tot ce se întâmplăp în jurul său. 

   Comentariile sunt grave, ironice, informațiile exacte, obiective, dar și subiective, pamfletare, atunci când subiectul o cere. Ochiului proaspăt al gazetarului nu-i scapă nimic. Cartea ne oferă o imagine multiformă a realităților pe care le trăim și invită la meditație.

   O calitate esențială a acestor texte- concizia lor. Autorul a avut de la cine să învețe: Caragiale, Arghezi, Cocea. Și-a însușit bine această lecție. Textele au valoare informativ-jurnalistică, eseistică sau pamfletară, pentru că autorul se implică în fiecare eveniment, iar comentariile sale scurte, ironice sau acide nu-l lasă pe cititor indiferent.

   O simplă trecere în revistă a temelor abordate ar evidenția o paletă foarte largă de subiecte, de la Apa noastră cea de toate zilele până la Acrostih în proză blitz, în care definește pericolul pandemiei. 

   Astfel, el scrie cu năduf despre jaful retrocedărilor, când „zeci, sute , mii de oameni au fost dați afară din case, pentru a se…ceda imobile, pământuri, dispensare medicale, creșe, școli, biblioteci, toate în favoarea unor escroci” ( nu sunt vizați cei în drept și cu acte în regulă!). El scrie despre transhumanță, în condițiile erei moderne, despre biro(u) crație, despre „Pluralism educaţional”, care pregătește „necalificați cu diplomă”. „Doctori în nu-știe-nimic. Dar cu pretenții”. El scrie despre urbanism, urbanizarea excesivă și efectele ei negative, despre internet și efectele sale dăunătoare, atunci când „minți bolnave deturnează rolul benefic al informației și divertismentului”, despre Sărbătoarea Crăciunului și misterul acestei sărbători, despre corupția politicienilor, despre ruperea echilibrului dintre sat și oraș, despre degradarea vieții spirituale din spațiul rural, despre Fondul monetar Internațional, văzut ca ” O nouă formă de sclavie globală”, despre fenomenul îngrijorător al migrației, despre contrabanda cu țigări, despre Casa regală și „drepturile ei”, despre nedreptatea care se face atunci când e vorba de retribuția bănească a unui fotbalist în comparație cu un profesor , medic, cercetător. Această discrepanță e șocantă și jignitoare pentru un om cu pregătire superioară. Jurnalistul scrie:”Nu se poate să alergi după o minge și să câștigi mai bine decât un șlefuitor de diamante. Nu se poate să faci patru clase și să ai contul mai dolofan decât unul cu două facultăți , două doctorate și un Nobel”. Ba se poate!. Pentru că „de-a lungul și de-a latul pământului, fotbalul a devenit o afacere, care învârte bani  de bani”. El dă exemplul unui fost coleg de clasă (clasa a X-a) , care ” nu avea nici liceul terminat, era încadrat pe post de controlor de calitate și nu mergea la serviciu. Plicul îi venea acasă”. Dar era fotbalist!

   Revoltat, jurnalistul scrie despre anomaliile programei școlare, care propune scoaterea istoriei și a limbii române din manuale, ca și când ne-am afla într-un absurdistan neimaginat nici măcar de Kafka. 

   Jurnalistul este îngrijorat și de viitorul jurnalismului. Este vorba despre presa online. El se arată neîncrezător în această formă de jurnalism. „Ca jurnaliști, nu putem realiza un reportaj, spre exemplu, documentându-ne pe Google. Sau putem, dar așa material și livrăm cititorului. Fără acea trăire a emoțiilor pe care, cu meșteșug, le transmitem beneficiarului”. 

   Un pamflet foarte dur la adresa doamnei Christine Lagarde e pe deplin justificat. El o numește „hoașca de la finanțele lumii”, „zgipțuroaica care a albit de neagră ce era”, „Cloanța pentru care toate operațiile contabile îi ies favorabile, în paguba interlocutorului”, „Grea. Jegoasă. Ucigătoare de-a dreptul!”. „Bestia cu fața umană, cochetând cu insalubrele idei ale unui fascism deșănțat”. Toate astea, pentru că „madama” a făcut o afirmație scandaloasă:”Bătrânii trăiesc prea mult și asta este o povară pentru economia globală. Trebuie să facem ceva în acest sens!”.

   Jurnalistul este, pe drept cuvânt, indignat. Soluția lui e fără dubii:”exterminările să înceapă chiar cu ea”.

  O ultimă observație: toate textele sunt precedate de câte un motto în latină, care concentrează ideea, dar vorbesc și despre cultura gazetarului, ceea ce nu e puțin lucru. 

 

                                                                                      ION HAINEȘ / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *