default-logo

Legea orei de vară tot anul a trecut de primul prag în SUA

Copiii din SUA ar putea începe să meargă la școală dimineața devreme, pe întuneric, anul viitor, pentru a avea mai multe ore cu soare rămase în cursul zilei, relatează nbcnews.com. Senatul SUA a adoptat Legea protecției luminii solare, iar după trecerea prin Cameră și pe la președintele Joe Biden, legea va genera adoptarea orei de vară pe tot parcursul anului.
Păstrarea orei de vară în lunile de toamnă și iarnă ar împinge răsăritul cu o oră mai târziu, ceea ce înseamnă că cei care se trezesc devreme și copiii care se îndreaptă la școală în jurul orei 7:00 ar face acest lucru în timp ce soarele încă nu a răsărit. Dar după aceea, o mare parte din orele rămase au soarele pe cer, până mai aproape de ora 19:00. Senatorul Marco Rubio, unul dintre principalii susținători ai proiectului de lege, a spus că se așteaptă ca ora de vară pe tot parcursul anului să reducă și criminalitatea obezitatea copiilor, care se vor putea juca mai mult în cursul zilei și ratele depresiei sezoniere. „Știu că aceasta nu este cea mai importantă problemă cu care se confruntă America, dar este una dintre acele probleme în care există mult acord”, a spus Rubio.
Potențiala schimbare ar putea avea implicații importante în multe aspecte ale vieții americane, afectând educația, transportul, sănătatea și chiar rapoartele meteorologice de la știrile de seară. În plus, printre cei mai înflăcărați oponenți ai orei de vară pe tot parcursul anului se numără medicii și cercetătorii de la Academia Americană de Medicină a Somnului, care susțin că lumina soarelui activează hormonii cheie care alimentează activitățile unei persoane pentru o zi și, cu cât acest proces începe mai devreme, cu atât mai bine, potrivit susținătorilor pentru ora standard. Iar melatonina, care este cheia pentru a adormi, este declanșată după apusul soarelui, așa că cu cât se întâmplă mai devreme, cu atât sunt șanse mai mari pentru o odihnă bună.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*