default-logo

Recenzia cărţii ”Misterul din Ajunul Nunții” de Elena Ionescu Colcigeanni

Povara obsesiei

În avalanșa aparițiilor editoriale (de toate genurile, dar mai ales literare), e aproape imposibil să alegi cartea pentru o lectură agreabilă, interesantă și captivantă. Timpul afectat lecturii pe foaia de hârtie, din zi în zi, devine tot mai drămuit și mai puțin, în favoarea unor tentații de care suntem atrași cu un puternic magnet și care ne captează aproape fără să ne dăm seama interesul. Doar atunci când cunoaștem cât de cât un autor, alegerea devine mai lesnicioasă și, în multe cazuri, dătătoare de satisfacții livrești.
Doamna Elena Ionescu Colcigeanni este o prozatoare cunoscută și bine apreciată, poate într-un anumit cerc, dar care și-a adăugat, cu fiecare carte, noi și durabile elemente la construirea edificiului său scriitoricesc, acesta devenind, încet dar sigur, mai vizibil și mai apreciat.
Autoarea ne propune și de această dată o lectură nu numai plăcută, dar și foarte folositoare, indiferent de vârsta ori nivelul intelectual de care dispune cititorul. Cartea ”Misterul din Ajunul Nunții” are, între coperțile sale, acel ceva miraculos care te ține strâns în mreajele plăcute ale cititului. Filonul epic izvorăște dintr-un sat moldovenesc situat la poale de munte, populat cu oameni harnici și frumoși. Bărbații sunt meșteri destoinici în modelarea lemnului, femeile sunt neîntrecute în făurirea unor podoabe vestimentare, creații artizanale păstrătore de tradiții milenare, piese de rezistență din tezaurul folcloric românesc. Tot aici, sunt aduși pe lume copii sănătoși, purtătorii unor alese trăsături fizice și morale, definitorii pentru satul romînesc, acolo unde el s-a mai putut menține în toată bogăția, frumusețea și farmecul său. Cum fiecare părinte își dorește, cu ambiție și împătimire, să-și vadă copilul pe o treaptă mai sus, mulți dintre ei își trimit urmașii la Școli de Arte și Meserii, în orașele cele mai apropiate, să desăvârșească meșteșugul îndeletnicirilor moștenite de la strămoși, să le pună în bună armonie cu cerințele prezentului atât de tumultos, de neprevăzut, de acaparant.
Autoarea urmărește cu grijă și empatie parcursul personajelor acestui roman, dar în principal pe cel al Lidiei, copila de 14 ani care, după cele opt clase primare, merge la oraș să învețe meseria de croitoreasă. E hotărâtă să fie cea mai bună elevă și, apoi, o renumită profesionistă în arta vestimentației. Drumul devenirii începe, etapele nu sunt ușoare, dar parcurgerea lor îi aduce eroinei centrale a cărții multe și frumoase impliniri. Mai întâi, este o foarte bună și talentă croitoreasă într-o fabrică de confecții, o sârguincioasă liceană la seral, apoi, tot la seral, o eminentă studentă.
Când domnișoara Lidia îi prezintă directorului fabricii diploma de inginer și solicitarea unui post conform cu actuala ei pregătire, acesta o felicită și o anunță că tocmai are liber un asemenea post pe care i-l va oferi cu multă plăcere, dacă… Acum se reproduce, cu și mai mare intensitate, șocul aflării misterului dezvăluit de bunica Varvara, prin care află copila de 14 ani motivul izolării familiei lor de către întreaga comunitate, izolare care i-a fracturat copilăria ei și celorlalți copii înrudiți cu ea, de ce tatăl Varvarei a devenit ucigaș. Povara aceasta obsedantă, pe care a mai atenuat-o, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, datorită intensității pregătirii devenirii sale, revine acum ca un trăsnet în mintea și în sufletul Lidiei. Tulburată, cu lacrimile brăzdându-i obrajii, părăsește biroul directorului, părăsește fabrica, hotărâtă să nu se mai întoarcă niciodată aici, așa cum nu s-a mai întors în satul natal.
Norocul îi ajută pe cei buni prin voința divină: tânăra se prezintă la un concurs pentru ocuparea unui post de cadru universitar și îl câștiga cu brio. Fetița venită din fundul Moldovei, cu accentele specifice locului de baștină, este acum un intelectul adevărat, bine apreciat de colegi și studenți, un promițător tânăr universitar, în cel mai occidental și cosmopolit oraș al României – Timișoara.
Sunt multe personaje în această carte, bine conturate, fiecare ocupând locul cuvenit, cu personalitatea sa: nimic în plus, nimic în minus. Scriitoarea dovedește un acut simț al observației, definește oameni și caractere în formare sau formate deja. Anicuța, verișoara mai mică a Lidiei, vine pe același drum, tot din satul moldav, până la fabrica de pe malul Begăi, este o talentată și bună croitoreasă, dar… se oprește aici, deoarece tentațiile tinereții și libertinajului sunt mult mai puternice și mult mai aducătoare de foloase materiale imediate, asiguratoare de trai confortabil, ușor și, de ce nu, ușuratic. Anicuța are toate datele necesare: e tânără, frumoasă, atractivă și dispusă la aventuri galante, până va prinde în plasa farmecelor sale captura visată, pentru că e obsedată de visul parvenirii. Mai sunt și alte personaje feminine care contribuie la desfășurarea acțiunilor, pe mai multe planuri, întru împlinirea acestui roman.
Personajele masculine sunt acolo unde trebuie în derularea filmică a narațiunii – așa cum în viață bărbatul și femeia asigură echilibrul continuității în dezvoltarea societății, în perpetuarea speciei umane – fiecare având caracterul său, personalitatea sa: pădurarul-monstru, care o traumatizează pentru tot restul vieții pe Varvara, ; tatăl ei care îl pedepsește pe barbar, omorându-l (după principiul dinte pentru dinte); bișnițarul de profesie, specializat în păcălirea, până la tâlhărire, a turiștilor străini (amantul tuturor și al nimănui soț); directorul fabricii, obișnuit să ceară și să primească favoruri de la toate femeile care îi plac.
La antipodul acestor personaje masculine uneori tenebroase, întâlnim caractere frumoase, înnobilate cu dragostea de oameni, de muncă cinstită, înclinate către o normalitate firescă, unde omul sfințește locul, indiferent de nivelul școlarizării sale, mediu, înalt sau foarte înalt. Maistrul de la fabrica de confecții își conduce oamenii din subordine cu aceeași dragoste pe care o împarte cu familia sa; Ovidiu, un valoros om de știință, deși tânăr, are o bună activitate desfășurată în străinătate, dar se întoarce acasă, pentru a-și valorifica experiența în țara unde s-a născut, a crescut, s-a format ca om și specialist și pentru a fi lânga părinți, lângă prieteni și unde își dorește o familie la fel de frumoasă și de trainică, așa cum este familia care l-a adus pe lume, l-a crescut și educat. De aceeași factură cu Ovidiu este și Alexandru și, asemeni lui, mai sunt și alții.
Viața îi oferă, însă, Lidiei o nouă problemă: Ovidiu se îndrăgostește de ea, cu toată intensitatea rațiunii sale, cu pasiune și perseverență, înfruntând soliditatea barierei pe care frumosa și, oarecum, încăpățânata universitară o postează în calea iubirii lui. Se spune, uneori, prin cercurile de prieteni frecventate de Ovidiu, că Lidia ar fi o misandră, altfel nu se explică solitudinea ei. La 26 de ani, să nu ai un prieten? Mulți cred ea n-a gustat nici din fiorul primului sărut cu un bărbat. Și totuși, Ovidiu insistă, escaladează bariera și obține acordul Lidiei de a-i deveni soție, cu o singură condiție: să nu-i ceară niciodată să devină mamă și nici să nu o întrebe de ce. Rațiunea lui Ovidiu este pusă la încercare, dar iubirea pentru Lidia, trecută prin filtrul gândirii proprii, îl îndreaptă către hotărârea cea mai înțeleaptă. Se căsătoresc, viitorii socri o plac și nunta se desfășoară în toată frumusețea, cu ceremonialul cuvenit. Surpriza din noaptea nunții, pentru Ovidiu a fost tulburătoare; el e bărbatul căruia Lidia i-a dăruit virginitatea. Și-a cuprins mireasa-n brațe și au zburat prin toate constelațiile fericirii.
Anca prinde și ea captura numită Alexandru, un tânăr bine situat în topul valorilor intelectuale, abuzând copios de naivitatea lui în amor, domeniu în care ea devenise o profesionistă, deși familia lui n-o prea plăcea. Cei doi au avut parte de o nuntă cinematografică, în care mireasa a schimbat continuu cele mai vaporoase toalete de la renumite case de modă, evident, din străinătate.
Punctul cel mai fierbinte al romanului se consumă în confruntarea dintre Mihai și tatăl lui vitreg, Alexandru, când, în sfârșit, Alexandru află de ce îl urăște, cu atâta înverșunare, fiul său și al Ancăi. Mihai de-abia acum află de ce l-a părăsit mama lui când avea numai cinci ani, de ce nu s-a mai întors nicidată la el, la ei și ce om e acest Alexandru, care l-a iubit și-l iubește, care l-a crescut cu atâta dragoste și sacrificiu de sine. Dar bunica din partea tatălui nebiologic, Alexandru, cu câtă înțelepciune și perseverență îl implora pe micuțul Mihăieș, astăzi Mihai, student la una din cele mai râvnite universități bucureștene, să-i primească dragostea și îngrijirea de care avea imperioasă nevoie!
Autoarea, o bună cunoscătoare a oamenilor pe care îi privește cu atenția cuvenită, scanându-le oarecum caracterul, sufletul și gândul, știe să-i surprindă în ceea ce au ei esențial și să ficționeze întâmplările din viață, cu un realism al prezentului, sporind autenticitatea faptelor descrise și implicarea firească a eroilor. Edificiul scriitoricesc al doamnei Elena Ionescu Colcigeanni va obține, și prin această carte, o bună recomandare pentru certificatul de perenitate.
Dacă un cineast talentat ar ecraniza romanul ”Misterul din Ajunul Nunții”, s-ar înmulți numărul Urșilor de Aur ai cinematografiei românești și poate ar aduce, pentru prima oară în Cetatea lui Bucur, un Oscar.
Până atunci, dragi cititori, veți urmări, cu ochii minții, pe ecranul de sub frunte, acest Bildungsroman, într-o ecranizare care vă va aparține, iar la final veți putea trimite un semn autoarei care a reușit să ilustreaze, cu trudnicie și talent, motto-ul aparținând lui Victor Hugo, de pe frontispiciul acestui volum antrenant, cu momente tulburătoare și care ne transmite o nesecată dragoste de oameni, de viață și de împlinire personală.

Cartea ”Misterul din Ajunul Nunții”, de Elena Ionescu Colcigeanni, a apărut la Editura Astralis, București, în anul 2018 și a fost lansată, cu succes, la ediția din anul acesta a Târgului de carte Bookfest.

Dorel Vidrașcu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*