În noiembrie 2003, la două săptămâni după ce Adrian Năstase a obținut, în urma unui referendum, desfășurat pe durata a două zile, și modificările de interes personal ale Constituției României, când nimic nu mai părea a-i sta în cale pentru a se alege președinte al României, guvernarea sa a fost drastic sancționată de motivele demisiei directorului Serviciului Independent pentru Protecție și Anticorupție, structură departamentală de informații și contrainformații a Ministerului Justiției, demisie pe care generalul Marian V. Ureche o motivează ministrului Justiției în termenii:
– Cunoscute grupuri de interese acționează, tot mai agresiv, în direcția compromiterii și denigrării dumneavoastră pentru a putea prelua controlul direct al MJ, PNA, și SIPA cointeresând în acest scop anumiți oameni de presa:
– Factorul politic este dacă nu complice, atunci, cel puțin indiferent la aceasta desfășurare de forțe;
– Lupta cu corupția (așa cum subliniam în raportul de bilanțul pe 2002) este transferata, în mod interesat, în domeniul presei pentru a deveni o problemă de imagine în care singurul arbitru și actor real să fie presa; fiind vânați în mod sistematic și fără vreun suport real nu CORUPȚII, ci cei ce îndrăznesc să lupte cu corupția;
– Însăși criticile UE pe probleme de corupție sunt desconsiderate;
– De doi ani cererile noastre legate de protecție a magistraților și de extindere a schemei rămân fără răspuns;
ÎNȚELEG ca:
– Este cazul să-mi depun prezenta demisie din funcție;
– Prin cele subliniate mai sus procesul de mafiotizare a instituțiilor statului, devine realitate cu toate efectele dramatice care vor urma în planul Justiției și al siguranței cetățeanului.”
După un deceniu și jumătate, în luna mai 2018, în plin scandal al arhivei S.I.P.A, motivele anterior menționate au devenit publice, ca urmare a luării de poziție a unor foști subordonați ai generalului Marian Ureche (Foști și actuali ofițeri din SIPA „Secretele desființării SIPA” (I-III) Cotidianul.ro, 24, 25, 28 mai 2017). Fostul director al SIPA a considerat că are obligația de a nu-și exprima punctele de vedere, deoarece era blocat într-un proces, în care deși s-a constatat că nu are calitatea e parte, motivarea deciziei i-a fost întârziată, pentru a-l ține sub presiune, mai mulți ani. Odată ce motivul abținerii s-a stins, generalul Marian Ureche și-a onorat îndatorirea civică de a-și aduce și partea sa de adevăr , pentru ca lumina acestuia să împrăștie din ceața dezinformărilor și a diversiunilor menite a discredita și compromite până și ideea de justiție, oferind tuturor celor interesați o carte temerară, în două volume „Serviciul de informații al Justiției dezvăluit din interior” , subtitrată „Corupția la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei și Ungariei”, Editura MARA Book&Publishing, București 2019.
Prefața cărții, sugestiv titrată „La judecata de apoi a istorie”, semnată de Miron Manega, sintetizează corect și cit se poate de plastic realitatea dramatică în care se află astăzi România, prezentându-ni-se cu acribia analistului de informații nu numai secrete, dar și periculoase, dacă avem în vedere asigurarea pe care editorul și-a luat-o, precizând că: „Această carte a fost scrisă de autor în calitatea sa privată, iar conținutul textelor nu reflectă opiniile vreunei instituții sau organizații”, relevă aproape complet contextul, cauzele și factorii dezintegrării statului român proces aflat acum în plină desfășurare ( op.cit. text prezentare coperta IV).
În Partea I-a a primului volum, autorul reconstitue contextul evenimentelor care au precedat evoluțiile distructive ale identității social-politice și economice, nu atât a unei orânduiri istorice, cât mai cu seamă a unui popor, a neamului românesc în esența fibrei sale, pentru a-l disloca geografic și a-i putea lua pământul de sub picioare și apa din izvoare. Evenimentele din decembrie 1989, ca și cele postbelice au ca numitor comun strategia geopoliticii Rusiei, puterea imperială care a marchează neîntrerupt istoria statalității românești de peste șase secole, uzitând de toate mijloacele unui arsenal secret inepuizabil, atâta vreme cât „nu există atâta pădure în Siberia, câte cozi de topor în România”, după cum se exprima un general rus.
Autorul convinge cititorul de forța invizibilă a Moscovei, recurgând la o colecție bine întocmită a succeselor pe plan mondial ale serviciilor secrete ruse din vremuri mai îndepărtate și până în zilele noastre.
„Câte ceva despre culisele disidenței și despre prietenul meu Mihai Botez” (op. cit. pag. 53-62) și Anexele 1-7 ale volumului I (op. Cit. 216-254) referă la relația specială a autorului cu bine-cunoscutul disident Mihai Botez, un personaj relevant, cu un rol important în contextul preparativelor sovieto-americane pentru încheierea Războiului Rece și configurarea unei noi ordini mondiale. Referințele asupra acestei relații ilustrează complexitatea personalității și dimensiunile civico-etice ale profesionistului lumii informațiilor secrete, care a fost și a rămas generalul Marian Ureche. Relația sa aparte cu Mihai Botez, supervizată de generalul Iulian N. Vlad i-a adus acuzații de trădare, mai exact chiar din partea unor trădători cu pedigree.
Înțelegerile sovieto- americane de la finele secolului trecut, aduse în atenție, par a fi operante și în ceea ce privește azi generarea și controlarea fenomenului corupției, ca armă neconvențională, fiindcă așa cum, cu drept temei, se subliniază în prefață de Miron Manega : „Nenorocirea care s-a abătut peste România nu este doar efectul „ciumei de la răsărit”, care a lucrat genial, prin intermediu Ungariei, pentru dezintegrarea în curs a României, ci și a „holerei de la apus”, care a făcut și face același lucru, prin metode complementare. (op. cit. pag. 12)”
Continuarea pe evz.ro