◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Opt ani fără profesorul Gh. Buzatu – „În Pantheonul civilizaţiei române şi universale, Nicolae Iorga reprezintă incontestabil o culme”

    Istoriografia română, de opt ani văduvită de una dintre personalităţile sale postbelice cele mai reprezentative – profesorul Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939-20 mai 2013), Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” –, aduce, la acest ceas de pomenire, şi în Anul Omagial Iorga 150 prinosul său de recunoştinţă celui pentru care Apostolul de la Văleni, „În Pantheonul civilizaţiei române şi universale reprezintă incontestabil o culme”.

Regretatul istoric – de a cărei autoritate ştiinţifică şi morală aveau nevoie, fără echivoc, generaţiile mai tinere de slujitori ai lui Clio, ansamblul societăţii româneşti de azi – se numără printre cei mai prolifici iorghişti, cu rol preeminent pe frontul (căci a fost, în anii ’60-’70-’80, realamente un câmp de bătălie) recuperării memoriei şi operei lui N. Iorga. Un rol materializat prin scrierea a numeroase studii şi articole – ştiinţifice şi cu caracter publicistic –, începând din 1967, precum: N. Iorga şi răscoala ţăranilor din 1907 („Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Iaşi”, IV, 1967: 5-30), Nicolae Iorga apărător al drepturilor şi intereselor popoarelor ameninţate de cotropirea hitleristă („Studii şi articole de istorie”, X, 1967: 183-194), Activitatea lui N. Iorga pentru desăvârşirea unităţii de stat. Noi contribuţii („Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Iaşi”, IX, 1972: 81-105), Mărturii noi despre un concurs univrsitar la Iaşi din anul 1894 („Cercetări istorice”, I, 1970, 349-355), N. Iorga (100 de ani de la naştere) („Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Iaşi”, VIII, 1971: XIII-XXV), Nicolae Iorga (1871-1940) („Cercetări istorice”, II, 1971, 231-240), Din activitatea lui N. Iorga pentru Unirea Transilvaniei cu România („Cronica”, XIII, nr. 36, 37, 1978; „Ziridava”, VII, 1977: 187-198), Nicolae Iorga – cărturarul şi patriotul („Cronica”, XV, nr. 48, 1980), Nicolae Iorga and the history of Anglo-Romanian relations (în vol. Anglo-Romanian Relations after 1821, Bucureşti, 1983, 215-236), Nicolae Iorga şi America, în „Hierasus”, III, 1980: 13-18), Nicolae Iorga şi istoricii străini („Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, 56, nr. 10-12, 1980: 799-802), Les implications de l’historiographie dans la lutte nationale des peuples de l’Europe est-centrale et du sud-est Nicolae Iorga (în vol. Nouvelles études d’histoire, VII, Bucureşti, 1985: 65-71).
            După cum lesne se poate observa, paleta tematică este largă, în ea regăsindu-se aspecte dintre cele mai majore ale activităţii ştiinţifice, sociale şi naţional-culturale ale lui N. Iorga, despre care începuseră, din 1965, să apară studii de recuperare a memoriei şi operei sale; în cadrul acestui efort ştiinţific şi patriotic – al câtorva, în fapt, dintre istoricii români –, locul tânărului cercetător de la Iaşi Gh. Buzatu este fixat prin profesionalitate şi devoţiune faţă de N. Iorga. Un loc în anii de pionierat ai recuperării copleştoarei personalităţia acestuia potenţat şi prin iniţiativa sa de publicare, în anul Centenarului naşterii (1971) a primului volum colectiv de studii dedicate lui N. Iorga după asasinarea sa (cu acelaşi prilej, şi în Capitală se publică, de asemenea, două volume colective). Este vorba de volumul (îngrijit împreună cu medievistul Nicolae Grigoraş /1911-1987/, colegul mai în vârstă de la Institut) Nicolae Iorga. Omul şi opera. Vol. I, Junimea, Iaşi, 1971 (224 pp.       ) – tom ce va fi urmat, după 1989, de încă două volume asemănătoare (în 1994, respectiv 1999).
            Un aport încă şi mai important, însă, a avut tenacele cercetător ieşean la reeditarea marii sinteze, în 10 volume –  Istoria Românilor. Poate părea ciudat, mai ales pentru tinerele generaţii de cititori, de astăzi, dar această fundamentală operă a lui N. Iorga a început să fie reeditată de-abia la un sfert de veac de la reabilitarea Titanului Istoriografiei Naţionale – şi această faptă de netăgăduită semnificaţie ştiinţifică şi naţională a Cvltvrii noastre se datorează, în plan ştiinţific celor doi oameni de ştiinţe ieşeni – modernistul şi contemporaneistul Gheorghe Buzatu şi arheologului şi medivistului Victor Spinei (actualul vicepreşedinte al Academiei Române).
            Primul volum a apărut la finele anului 1988, ultimul (X/2) – în 2011.
 
            Iată cum contextualizează Gh. Buzatu, îngrijitorul vol. X/2, în prefaţa intitulată Efigia celebrităţii (pp. 1-5): „Apariţia ediţiei a II-a a monumentalei Istorii a Românilor (ediţia princeps – 1936-1939, I-X), salutată din primul moment şi în mod justificat drept un eveniment cultural-ştiinţific major, a survenit, la 23 decembrie 1988 şi 18 februarie 1989, prin lansarea succesivă a celor două tomuri ale volumului I. Bucuria noastră, a editorilor, a fost, se înţelege, deplină, mai cu seamă în urma eforturilor noastre îndelungate şi persistente – sprijinite cu energie şi tact de dr. Mircea Mâciu, directorul de atunci al prestigioasei Edituri Ştiinţifice şi Enciclopedice din Bucureşti – pentru a convinge «organele» în privinţa necesităţii reeditării capodoperei redutabilului Nicolae Iorga. Nesiguranţa şi surprizele persistaseră până în cea din urmă clipă a receptării manuscrisului în editură, apoi a admiterii lui «în lucru» la tipografie şi, în final, a obţinerii avizului de difuzare, fiecare dintre treptele menţionate fiind absolut obligatorie în acea etapă de sfârşit a erei comuniste în România. Sincer vorbind, nu ştim cât de mult a contat acest lucru, apropierea sfârşitului de regim şi de epocă, cât mai ales faptul că, în tot răstimpul celor 45 de ani anteriori, imediat după fatidicul 23 august 1944, opera lui N. Iorga în ansamblu, dar mai cu seamă inegalabila-i Istorie, s-a aflat persistent în topul publicaţiilor interzise şi apoi în centrul atacurilor istoriografiei marxiste oficiale, manevrată de M. Roller et Co., de banda cominternistă sosită la Bucureşti nemijlocit din Moscova lui Stalin şi având ca obiectiv precis reprimarea culturii naţionale, capitol esenţial al Holocaustului Roşu angajat împotriva întregului popor român.

Continuare pe ziuaconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *