default-logo

De care justiție se teme (sau nu se teme) Elena Udrea?

Deloc întâmplător, azi, pe mai multe canale ale mediei alternative circulă un text iscălit de Elena Udrea în care fosta înaltă dregătoare a regimului Traian Băsescu dorește să facă un aspru rechizitoriu sistemului de justiție din România. Text-diatribă pe care îl încheie în acest fel: ,,Specialiștii în drept, procurorii și judecătorii de bună credință, avocații și profesioniștii adevărați din conducerea Ministerului Justiției, CSM și ÎCCJ sunt mulțumiți și liniștiți cu situația asta?”.
Am menționat, în mod intenționat, faptul că semnatara pateticului mesaj – care se și prezintă ca fiind ,,deținută ilegal ca urmare a unei halucinante decizii a ÎCCJ” – pentru că exact mâine, luni 23 mai, Înalta Curte de Casație și Justiției urmează să se pronunțe asupra recursului în casație din dosarul „Gala Bute”. Dosar în care, încă în anul 2018, Elena Udrea a fost condamnată la șase ani închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu. Nu putem, desigur, să prevedem dacă și în ce măsură magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție vor fi de acord cu aceste afirmații categorice ale eroinei principale a dosarului menționat și, pe cale de consecință, vor da un verdict pe măsura așteptărilor domniei sale. Fapt este și rămâne că, tot azi, avocatul Elenei Udrea în acest proces, domnul Veronel Rădulescu, a declarat că, în ceea ce privește decizia de mâine, clienta sa ,,este optimist”.
Iertat să fiu, dar, dacă așa stau lucrurile, atunci ce rost mai avea patetica misivă pe care Elena Udrea a dat-o publicității? Și, de fapt, de care anume justiție se teme (sau nu se teme) Elena Udrea? De justiția pe care, la comanda politică expresă a președintelui de lugubră amintire, Traian Băsescu, a reformat-o ministra, ea însăși de lugubră amintire, Monica Macovei? Cea care i-a făcut magistrați, peste noapte, pe procurori și le-a dat puterea de a dicta judecătorilor sentințe pe placul ,,binomului”? Sau de justiția care, de bine de rău, în perioada care a trecut de la expirarea dictaturii Amiralului Dezastrului Național, dă semne că vrea să își regăsească și să își apere demnitatea și independența?
Pun și voi continua să pun aceste întrebări, cu atât mai mult cu cât, în toate aceste 46 de zile de când Elena Udrea se află în arest în Bulgaria – arest pe care domnia sa în numește a fi ,,nelegal” – în spațiul public circulă sumedenie de postări din care aflăm cât de greu îi este doamnei cu pricina să fie departe de fetița sa și de cei dragi. Mesaje cărora, omenește vorbind, nu pot să le pun sub semnul întrebării sinceritatea. În schimb, în temeiul principiului deplinei egalități a tuturor cetățenilor României în fața legii, aș vrea să aflu și eu (și, desigur, nu numai eu!) dacă această doamnă, care se pretinde ,,o victimă inocentă a justiției”, s-a gândit vreodată câte victime, în dramaticul înțeles al cuvântului, are la activ sistemul de (in)justiție al odiosul deceniu în care Traian Băsescu a tronat în Dealul Cotroceni? Și când pun această întrebare, nu mă gândesc doar la cazurile în care victime au fost personalități de largă notorietate, ci și la acele nenorocite sentințe care au lovit oameni simpli care nu au avut posibilitatea să își caute dreptatea pe culoarele tenebroase ale (in)justiției din patria Mioriței. Ca să nu mai discutăm și despre sentințele infirmate la CEDO și de pe urma cărora tot din visteria statului se plătesc despăgubirile.
Iar dacă tot se plânge, ex-ministra Elena Udrea, pe toate drumurile despre condițiile degradante în care s-ar putea să își petreacă niște ani în închisorile din țară, poate că ar fi cinstit să se gândească ce au făcut autoritățile regimului Traian Băsescu pentru a le îmbunătăți cât de cât. Era să scriu, mai departe, dacă ne poate spune, acum, Elena Udrea dacă există un singur caz în care, aflată în elita putredei puteri a acestui deceniu sordid, a încercat să repare nedreapta sentință a justiției aservite regimului și, mai ales, dacă a avut șanse de reușită. Dar, dacă mă gândesc mai bine, renunț, fiindcă știu de pe acum care ar fi – de fapt, nu ar fi! – răspunsul…
De bună seamă, nu mă aștept acum de la Elena Udrea, ca și de la alte personaje-cheie ale regimului Traian Băsescu, să își pună cenușă în cap, dar încă să spună, public, precum răposatul Tudor Postelnicu: ,,Am fost un dobitoc”. Îi recunosc și îi respect Elenei Udrea dreptul de a se apăra și de a fi apărată, dar asta nu însemnă că trebuie să îi accept și nonșalanța – vecină cu tupeul fără limite – cu care pozează, azi, în martira neamului.
De unde și întrebarea la care aștept și sunt sigur că mulți dintre noi așteptăm un singur și sincer răspuns: ,,De care justiție se teme (sau nu se teme) Elena Udrea?”.

Șerban CIONOFF

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.