default-logo

La mulți ani, Constanța!

Constanța a fost sărbătorită în 20 – 22 mai printr-o serie de evenimente cultural-artistice de excepție, organizate de Asociația Dobrogea de Patrimoniu, în parteneriat cu Primăria Constanța, care au reunit comunitatea locală în Piața Ovidiu.
În cadrul manifestării „Simboluri de Ziua Constanței”, care pune accentul pe unele dintre cele mai puternice moșteniri ale orașului, monumentele de patrimoniu și multiculturalitatea, organizatorii au anunțat că au fost finalizate două noi plăci de granit, pe care sunt gravate monumentele istorice Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Gara Maritimă Constanța, alături de poveștile lor. Lucrările își vor găsi locul în Piața Ovidiu.
La eveniment, îmbogățit cu o serie de momente artistice, au participat membri ai societății civile, precum și mai mulți reprezentanți ai autorităților locale, între care primarul Vergil Chițac, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța și Ana-Maria Vătămanu, președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă Constanța. Mesajele acestora au fost îndreptate spre importanța construirii unei comunități unite, cu aplecare spre valorile istorice și culturale, la fel ca și spre o dezvoltare sustenabilă.
Zilele orașului Constanța au inclus o serie de evenimente încărcate de istorie și de emoție. Spectacolul de teatru „Scene din viața lui Constantin cel Mare”, o emoționantă poveste despre virtuțile și viața legendară a lui Constantin cel Mare, despre creștinism și despre credință, despre dezvoltare și umanitate, semnată de Cristina Tamaș, a adus împreună mii de constănțeni în zona sitului arheologic de lângă Arhiepiscopia Tomisului. Spectacolul de teatru a fost organizat de Primăria Constanța și Asociaţia Art Society Center.
„Zilele acestea ne-au reamintit setea extraordinară a constănțenilor pentru cultură, pentru istorie, pentru tradiție. O sete de cunoaștere, atât de emoționantă, care ne obligă și ne responsabilizează pe toți – de la societate civilă, mediu privat, instituţii publice – să ne implicăm și să sprijinim dezvoltarea comunității noastre. Să vezi peste 1.000 de oameni, doar într-o seară, la o piesă de teatru, peste 12.000 de constănțeni în Piaţa Ovidiu, la evenimente cultural-artistice, de Zilele Constanței, dar și mii de alți oameni la un concert de muzică clasică, la activități educaționale, sportive, este incredibil de frumos, și de important pentru a conștientiza cu toții că avem obligația să multiplicăm aceste acțiuni. Iar obligația aceasta este și față de noi, dar mai ales față de generațiile care vor urma”, se menționează pe pagina de Facebook a Asociației de Dezvoltare Durabilă Constanța.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*