default-logo

Inventatori geniali școliți în România

Nimic nu este imposibil în lume, trebuie doar să descoperi mijloacele prin care poate fi realizat

(Hermann Oberth)

 Unul dintre părinții fondatori ai rachetelor balistice și ai astronauticii mondiale, Hermann Oberth (25 iunie 1894, Sibiu–28 decembrie 1989, Nuremberg), este fiu al meleagurilor românești. Iată cum a început pasiunea sa pentru spațiul cosmic: Născut la Sibiu, unde tatăl său era chirurg, a primit un telescop de ziua sa, aceasta fiind un moment ce i-a schimbat destinul. Luna este cea care îl fascinează cu prezența ei, care conduce și inspiră omenirea. Începând cu 1904, Hermann Oberth a urmat liceul umanist din Sighișoara               (Schäßburg). Citind romanele lui Jules Verne, „De la pământ la lună” și „Călătorie în jurul lunii”, tânărul Hermann Oberth a pus sub semnul întrebării ipotezele pe care JulesVerne și-a bazat aventurile fictive. În anul 1912, a devenit student la medicină la Universitatea din München, participând apoi ca medic militar la Primul Război Mondial. Revine ulterior ca profesor de liceu la Mediaş. De altfel, în acest oraș din Transilvania funcționează în prezent Muzeul/Casa memorială „Hermann Oberth”. După război, dorește să aprofundeze studiile universitare, urmând fizica la Universitatea Tehnică din Cluj, apoi fizica și matematica la München și astronomia la Universitatea din Göttingen. Ca o consecință a arhisuficienței mai marilor științei, lucrarea sa de doctorat despre folosirea și perfecționarea rachetelor a fost respinsă, fiind considerată utopică (1922). În anul următor, acesta publică lucrarea sa fundamentală, „Racheta în spaţiul interplanetar”, urmată în anul 1929 de cartea „Moduri de a călători în spaţiu”, principala lucrare a lui Oberth, care a intrat în literatura de specialitate drept „Biblia astronauticii științifice”. Devenise deja un specialist de primă mână. Între 1928 şi 1929 a lucrat la Berlin în calitate de consultant științific la primul film din istorie, cu acțiunea care se desfășoară în spațiu: „Femeile de pe Lună(„Frau im Mond”). Filmul a fost produs de UFA-Film Co., în regia lui Fritz Lang, creație cinematografică ce a avut un succes enorm în popularizarea noii științe a rachetelor. Deși pare anecdotic, invenția epocală a lui Oberth a fost generată de rațiuni publicitare. Mai marii studioului UFA  din Neubabelsberg i-au oferit lui Hermann Oberth posibilitatea de a construi o rachetă în dimensiuni reduse, dar reală, pe care să o lanseze înainte de premieră, pentru a ajuta la promovarea filmului. În acest sens, Hermann Oberth s-a pus pe treabă, mai întâi testând și dezvoltând un mic motor de rachetă, bazat pe combustibil lichid, care va rămâne în istoria zborurilor cosmice sub numele de „duză conică” (Kegeldüse). A fost ajutat de studenții Wernher von Braun și Rolf Engel;  Racheta UFA, având doi metri înălțime, și care trebuia să se ridice la înălțimea de 40 km,  invenția lui Oberth, urma să fie lansată înainte de premiera filmului. Din păcate, aceasta  nu a fost terminată la timp din motive de timp și bani. Un alt episod din biografia lui Hermann Oberth, merită a fi amintit. Primul său asistent a fost un anume Alexander B. Scherschevski. Abia după 1990, când istoricii au avut acces în arhivele serviciilor secrete rusești, care pot fi acum studiate la Academia Rusă de Științe, s-a aflat că savantul originar din România era spionat de acest Scherschevski care, din noiembrie 1929 până în iulie 1931, a scris un total de 32 de rapoarte, trimise serviciului secret militar al Armatei Roșii, prin intermediul Ambasadei Sovietice din Berlin. La Moscova și Leningrad, unde deja existau primele institute de cercetare pentru tehnologia rachetelor, savanții ruși erau bine informați despre activitatea lui Oberth la Berlin.

Mai târziu, la construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, dar cunoscută astăzi mai degrabă sub numele V2, s-au folosit 95 dintre invenţiile şi recomandările sale.

În anul 1938, Hermann Oberth a părăsit Sibiul, predând materii la Colegiul Tehnic din Viena, apoi la Colegiul Tehnic din Dresda, ajungând în final la Peenemünde, bază militară de cercetări a armatei germane. Aici a primit numele de cod „Fritz Hann” fiind înrolat în serviciu la Institutul de Cercetare al Armatei Peenemünde, în septembrie 1941.

În plin război, s-a amenajat la Felixdorf,  în Austria de Jos (1940), un poligon de testare a rachetelor – Raketenversuchsplatz – concepute de transilvăneanul Hermann Oberth.  Felixdorf este un oraș-târg din districtul Wiener Neustadt-Land din Austria Inferioară, cu 4349 de locuitori (la 1 ianuarie 2019),aflat la aproximativ 10 km nord de Wiener Neustadt. În 1940, la propunerea lui Hermann Oberth, a fost construit un loc de testare a rachetelor în Felixdorf, pe baza unui proiect în colaborare cu Universitatea Tehnică TUV din Viena.

Prima rachetă de mare capacitate, „A4”, a fost dezvoltată la  Peenemünde, sub conducerea fostului său student, Wernher von Braun, care era acum șeful Institutului de Cercetare al Armatei. În 1943, aceste rachete au fost primele rachete din lume, cu rază lungă de acțiune , care au atins de patru ori viteza sunetului și mai târziu au devenit notorii ca „V-2”. În decembrie 1943, Oberth a fost repartizat la Westfälisch-Anhaltinische Sprengstoff AG (WASAG) din Reinsdorf, lângă Wittenberg, pentru a dezvolta racheta radiocontrolată, cu combustibil solid, destinate apărării antiaeriane, pe care o concepuse. Până la sfârșitul războiului, va dezvolta rachete bazate pe combustibil solid, pentru apărare aeriană, la complexul WASAG.

În aprilie 1945, cu puțin timp înainte de sosirea Armatei Roșii, a părăsit Reinsdorf și a ajuns la Moosburg în Bavaria, unde a fost arestat de americani. După o scurtă internare, a putut să se întoarcă la familia sa din Feucht, lângă Nürnberg.

            În 1947 a elaborat proiectul unei rachete cu 3 trepte, pentru explorarea cosmosului. În 1948 lucra în calitate de consultant independent şi scriitor în Elveţia. În 1950 a încheiat în Italia munca pe care o începuse la WASAG. În 1953, s-a întors la Feucht pentru a ajuta la publicarea cărţii sale „Omul în spațiu”, în care descria ideile proprii, legate de un reflector spaţial, o staţie spațială, o navă spațială electrică şi costume de cosmonaut.

Între timp, elevul său, Wernher von Braun, fondase un institut pentru explorare spaţială în Statele Unite ale Americii, la Huntsville, Alabama, unde i s-a alăturat și Hermann Oberth. Wernher von Braun a fost adus în Statele Unite, împreună cu o bună parte a echipei sale științifice de la Peenemünde, printr-o operație secretă, numită Operațiunea Paperclip. A devenit cetățean al Statelor Unite, lucrând la programul militar american ICBM (Intercontinental ballistic missiles „rachete balistice intercontinentale„), apoi la NASA, ca director al Centrului Marshall pentru Zboruri Spațiale (Marshall Space Flight Center) și ca șef al proiectului rachetei Saturn V, care a permis Statelor Unite să lanseze în spațiu nave din seria programului spațial Apollo, care a culminat cu aselenizarea astronauților în misiunile spațiale Apollo 11, Apollo 12, Apollo 14, Apollo 15, Apollo 16 și Apollo 17. Aici a fost implicat într-un proiect de dezvoltare a tehnologiei spaţiale în următorii zece ani. În 1960, Hermann Oberth a lucrat la Convair, în calitate de consultant tehnic, pentru proiectul dezvoltării rachetelor Atlas în Statele Unite. Criza petrolului din 1977 l-a determinat să se concentreze asupra surselor alternative de energie, aceasta ducând la experimentarea și dezvoltarea unei centrale eoliene. Principalele sale activităţi, după ce s-a retras, au fost însă legate de filosofie. După moartea lui, s-a deschis la Feucht „Muzeul Spaţial Hermann Oberth”, unde cercetările sale şi rezultatele lor sunt disponibile publicului. Societatea Hermann Oberth aduce laolaltă oameni de ştiinţă, cercetători şi astronauţi din toată lumea pentru a-i continua opera. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1991).

Recunoștință românească

Hermann Oberth a vizitat România în anii 1972 și 1974, la invitația Academiei Române. Cu această ocazie i-a fost decernat Ordinul Meritul Științific – clasa I. A primit, de asemenea, titlul de doctor honoris causa al Universității din Cluj.

Căile navigației spațiale“, lucrarea sa fundamentală, a văzut lumina tiparului și în limba română, însoțită de biografia acestuia.

De asemenea, la București, la Muzeul Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida“, s-a inaugurat o sală muzeală de astronautică (1976), la loc de cinste aflându-se și personalitatea acestui mare inventator și pionier al astronauticii mondiale, cel care, în anul 1935, a lansat la Mediaș, o rachetă cu combustibil lichid, pentru prima oară în lume.

Un muzeu și un liceu din România, o stradă, îi poartă cu mândrie numele.

Tanța Tănăsescu / UZPR

Foto: Wikipedia, Tanța Tănăsescu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.