Mariana PACHIS: Mă bucur că am avut ocazia să vă întâlnesc, o personalitate marcantă a cercetării din România, specialist în biochimie și toxicologie. Mulțumesc pentru că ați avut amabilitatea să-mi acordați un interviu la această conferință internațională SAGEM. Aș dori să ne spuneți câteva idei despre participarea dumneavoastră la conferințele internaționale și în special ce reprezintă această conferință internațională realizată de SAGEM la Albena.
Prof. Dr. Gabi Drochioiu: Am participat la Geo-Conferinţa internaţională multidisciplinară, de la Albena de nenumărate ori, începând cu anul 2016, luna iunie, deoarece am primit finanţare la un proiect vizând poluarea cu metale grele şi arsen în zona Tarniţa, jud. Suceava, când am prezentat două lucrări ştiinţifice, o prezentare orală legată de “toxicitate a metalelor grele din jurul unei mine închise de barită de la Tarnița” şi o prezentare sub formă de poster “posibila bioremediere a zonei forestiere Tarniţa contaminată cu metale grele”. Am primit, împreună cu colegii mei de la Institutul de chimie macromoleculară “Petru Poni” Iaşi şi cei de la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, finanţare la un proiect de cercetare în parteneriat a zonei miniere Tarniţa din judeţul Suceava, o zonă din Carpații Orientali extrem de poluată, în special cu arsen și metale grele și care reprezintă un dezastru ecologic persistent.
Fig. 1. Contaminarea mediului cu deșeuri de la uzina de prelucrare a minereului din Tarniţa, jud. Suceava.
Ne-am dat seama că decontaminarea este absolut necesară, însă dificilă şi, de aceea, am căutat metode simple care să nu polueze mediul înconjurător. Ne-a venit atunci în minte o soluţie aplicată de nişte colegi din Republica Moldova care au fost puşi în situaţia de a neutraliza o mare cantitate de formol care a fost aruncată într-o baltă. Au folosit văr, pentru chimişti, hidroxidul de calciu, care a produs o reacţie de polimerizare a formaldehidei din formol, cu formarea unei mase plastice, inofensive. Împreună cu colegii de la Universitatea de tehnologie chimică şi metalurgie din Sofia, Bulgaria, am găsit o soluţie asemănătoare şi noi, care presupune extragerea sărurilor de arsen şi metale grele cu apă simplă, urmată de tratarea soluţiei rezultate cu un hidroxid care precipită aceste substanţe toxice.
Fig. 2. Halda de steril din zona contaminată Tarniţa.
Deşi întâlnirea oamenilor de ştiinţă implicaţi în cercetări de geologie, hydrologie, minerit, petrol şi gaze s-a realizat annual în aceată locati începând cu anul 2001, această conferinţă, numită SGEM 2021, devine deosebit de importantă şi de actualitate în contextul problemelor tot mai acute legate de schimbările climatice, existenţa unor mari cantităţi de deşeuri pe planetă, a poluării mediului înconjurător cu substanţe din ce în ce mai nocive.
În cadrul celor 300 lucrări anunţate şi care vor fi prezentate fie oral sau sub formă de postere, se vor dezbate probleme de geologie, minerit, hidrologie, petrol şi gaze, geofizică, geodezie şi cartografie, geoinformatică şi multe altele. Nu vor lipsi discuţiile despre rezultatele experimentale obţinute în cercetarea solului, a ecosistemelor forestiere, a celor marine şi oceanice, dar şi unele soluţii privind energia regenerabilă, reciclarea deşeurilor şi protecţia mediului său studiul resurselor de apă. Într-o secţiune a conferinţei se vor discuta pe larg poluarea şi schimbările climatice, iar într-alta diversele biotehnologii, precum şi tehnologiile prietenoase cu mediul înconjurător.
Toate lucrările sunt prezentate în limba engleză, fiecare autor încercând să facă faţă dificultăţilor acestei limbi.
Lucrările ştiinţifice vor fi apoi, ca în fiecare an, publicate în volumele conferinţei care sunt cotate ÎŞI, adică sunt reconoscute ca lucrări cu impact înalt în lumea academică. Acest ultim aspect este printre argumentele care au convins profesori şi cercetători din toată lumea să participe la lucrările conferinţei. Aceasta, dacă nu ţinem seama de locaţia pitorească, recunoscută printre staţiunile bulgăre, precum şi programul de vizite a unor obiective de interes ştiinţific şi cultural. Participanţii provin din Italia, Grecia, China, Suedia, Rusia, Portugalia, Georgia, Lituania, Kazakhstan, Cehia, Slovacia, Albania, Ukraina, Polonia, Azerbaigean şi, bineînţeles, Bulgaria şi România, ultima fiind amplu reprezentată.
Oamenii de ştiinţă caută răspunsuri efectuând măsurători şi obţin rezultate care formează un mozaic al realităţii obiective, demonstrabilă cu metodele ştiinţei. De pildă, aceştia pot constata continua încălzire globală, însă mecanismul prin care aceasta se produce este studiat cu atenţie şi îndelungat, plecând de la o multitudine de ipoteze. Fiecare om de ştiinţă emite o ipoteză pe care încearcă apoi s-o demonstreze, după care urmează faza de convingere a celorlalţi cercetători prin discuţii aprinse în timpul conferinţelor pe această temă. În mass-media se vorbeşte foarte uşor de efectul de seră datorat gazelor de ardere a lemnului sau cărbunilor, legat mai ales de prezenţa bioxidului de carbon. Această informaţie poate proveni atât din lumea politicienilor cât şi din ipotezele unor savanţi consacraţi, dar care emit ipoteze în alt domeniu decât acela care i-a consacrat. O altă ipoteză este legată de intensificarea activităţii solare. Ne amintim că în urmă cu câţiva ani nu se recomanda statul la soare în timpul amiezii… Cercetători cu care am discutat pun astfel problema constanţei cantităţii de carbon, fie acesta bioxid de carbon, compuşi organici alflaţi în plante şi animale, carbonaţi de calciu sub formă de roci şi marmură etc. Aceştia se întreabă dacă nu ar fi mai bine şi mai urgent să fie împădurite zonele deşertice, decât să fie defrişate pădurile. În acest fel, bioxidul de carbon ar fi reţinut în corpul arborilor, aceştia absorb acest gaz considerat pe nedrept nociv şi eliberează în atmosferă binefăcătorul oxigen de care avem cu toţii nevoie…
În anul 2017 am revenit cu o lucrare intitulată “Metode ecologice pentru îndepărtarea metalelor grele din zona minieră a Tarniței”, realizată în cooperare cu Carmen Iacoban, de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură C-lung Moldovenesc, colegul Robert Gradinaru şi un doctorand, El Mahdi Halim, de la Universitatea Hassan II din Casablanca, Măroc.
După un an, în 2018, am revenit la Albena cu o prezentare orală de cu totul alt gen, intitulată “Legarea ionilor metalelor grele la peptide la pH înalt”, printre autori fiind două dintre doctorandele mele, Monica Jureschi şi Ancuţa Lupăescu, care în prezent lucrează la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava.
Experimentele cu peptide foarte simple, care sunt fragmente mici de proteine, au arătat că unele metale prezintă o înaltă afinitate faţă de acestea, lucru necunoscut până acum. Prezentarea acestei lucrări a fost posibilă pentru că spectrul de domenii din cadrul conferinţei a fost lărgit cu cel al biotehnologiei. Pentru cei interesaţi, putem afirma că organizatorii sunt amabili să primească şi alte lucrări, cum ar fi cele de arhitectură, construcţii şi altele.
În 2019 ne-am adresat unui altfel de auditoriu, cu o lucrare intitulată: Peptide amiloid-β and anti-amiloide implicate în boală Alzheimer şi relaţia lor cu ionii metalelor grele, având coautori pe colegele mele, conf. Dr. Brînduşa-Alina Petre, dr. Laura Ion şi doctorandele Ancuţa Lupăescu şi Monica Jureschi. Deoarece nu ştiam cum vor reacţiona colegii străini, am prezentat lucrarea sub formă de poster. Insă şi aşa s-a bucurat de succes şi mare interes, mai ales că prezentam metode de investigaţie inedite pentru colegii din alte domenii, cum ar fi microscopia de forţă atomică, spectrometria de masă etc. Tot atunci am prezentat oral, cu mari emoţii
Am mai fost coautor la o frumoasă lucrare “Binding of heavy metal ions to amyloid-β peptides: interactions with NAP peptides”, alături de doctorand Monica Jureschi, prim autor, dr. Brînduşa-Alina Petre, dr. Cătălina-Ionica Ciobanu şi doctorand Ancuţa Lupăescu. A fost o lucrare de neurochimie, însă cercetările au fost realizate în vitro. Faptul că o lucrare de neurochimie poate fi susţinută la o conferinţă SGEM, permite diseminarea sa prin intermediul volumelor conferinţei, în aşa fel încât o idee foarte greu de publicat într-un jurnal cu înalt factor de impact poate fi accesibilă uşor celor interesaţi de noutăţi într-un alt domeniu decât cel de geologie, hidrologie etc.
Încurajat de o astfel de conjunctură, am reuşit să aduc în atenţia auditoriului o lucrare, “Bacteriorhodopsin from Halobacterium salinarium îs a Key Compound of Bioenergetics”, care dovedeşte că întreaga bioenergetică, adică producerea energiei în lumea vie, ar trebui regândită. Odată publicată, această lucrare poate constitui o trambilină pentru a publica opiniile şi demonstraţiile care dovedesc că ipoteza lui Peter Mitchel, laureat al premiului Nobel pentru descrierea modului de producere a energiei în celulele organismelor superioare este greu de susţinut.
Anul trecut am revenit cu metode de analiză aplicate în zona contaminată Tarniţa, deoarece această poluare a vaptat atenţia finanţatorilor şi s-au obţinut fonduri pentru cercetarea apelor şi solurilor contaminate. Lucrarea “Chemical and biological tests used to assess the ecological risk of pollution with heavy metals and arsenic în Tarniţa mining area, Suceava, România” a fost realizată în colaborare cu Dr. Darja Ilieva de la Universitatea de Tehnologie Chimică şi Metalurgie din Sofia, Bulgaria şi colegii mei, conf. Dr. Robert Gradinaru şi dr. Olga Pintilie.
Mariana PACHIS: De ce participaţi?
GD: Începând cu anul 2016, am participat regulat cu lucrări ştiinţifice la această conferinţă internaţională anuală. Am încercat de fiecare dată să prezint câte două lucrări având fie aceeaşi tematică fie cu subiecte diferite. Mai mult, dându-mi seama de impactul pe care-l au lucrările noastre în lumea academică, am atras la acest tip de conferinţă numeroşi colegi din universitate.
Mariana PACHIS. Ce alte avantaje oferă cercetătorilor participarea la această conferinţă?
GD: Organizatorii SGEM oferă un spaţiu tipografic de 8 pagini pentru fiecare lucrare, suficient pentru exprimarea clară a unor idei novatoare, precum şi posibilitatea de a le susţine cu argumente experimentale şi date din literatură de specialitate. În plus, referenţii de specialitate recunoscuţi în domeniul lor de cercetare verifică aceste lucrări. Astfel, mai ales tinerii cercetători câştigă experienţă atât prin prezentarea orală a lucrărilor proprii, dar şi prin publicarea acestora în condiţii grafice excelente. În plus, posterele sunt de asemenea prezentate oral, la fel ca şi lucrările susţinute în plenul conferinţei, astfel încât moderatorii, dar şi colegii de toate specialităţile pot interveni cu sugestii, întrebări, comentarii sau aduce completări.
Mariana PACHIS: Cine poate participa la această conferinţă?
GD: De regulă, organizatorii se bazează pe activitatea unui comitet ştiinţific care invită în primul rând cercetători cu mare vizibilitate în domeniul lor ştiinţific, dar şi cercetători care vin cu o anumită ipoteză sau teorie proprie pe care le pot expune dezbaterii în faţa specialiştilor. Nu sunt uitaţi nici doctoranzii, însă, de regulă, profesorul îndrumător primeşte invitaţia pe care o transmite doctorandului.
Participarea presupune şi plata unei anumite taxe care acoperă cheltuielile de publicare, eventualele chirii pentru sălile de conferinţă şi alte asemenea. În prezent, cel puţin în Europa, taxa se achită din proiecte de cercetare finanţate de ministere, universităţi, academii etc. De pildă, există programe postdoc finanţate de Ministerul Cercetării prin intermediul UEFISCDI Bucureşti care permit proaspeţilor doctori în ştiinţe să se dezvolte în continuare. Din păcate, numărul acestora, la fel ca acela al proiectelor depuse de către cercetătorii cu experienţă, este destul de redus, probabil datorită finanţării insuficienţe a cercetării. Şi Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi oferă anual un număr de burse postdoc, în timp ce doctoranzii au, pe lângă bursa câştigată prin concursul de admitere şi o sumă destinată cumpărării materialelor necesare cercetărilor proprii, precum şi pentru participări la conferinţe. De asemenea, prorectorul cu cercetarea, prof. Dr. Ionel Mangalagiu, precum şi prof. Dr. Florin Brânza, prorector de la doctorate şi directorii şcolilor doctorale din universitate caută permanent resurse pentru cercetarea doctorală şi publicarea a cât mai multe lucrări cu factor de impact de către cercetători şi cadrele didactice. De asemenea, unii profesori, cu sunt prof. Dr. Alin Marius Andrieş sau conf. Dr. Dorin Popa au aplicat pentru finanţarea dezvoltării capacităţii de inovare şi creşterea impactului cercetării de excelenţă în cadrul universităţii. Există şi un departament de cercetare cu oameni specializaţi în depunerea de proiecte ştiinţifice şi urmărirea realizării acestora.
Cu toate acestea există încă o subfinanţare a cercetării sau, cum spunea academicianul rus Kapiţa, o dificultate de a pune în aplicare rezultatele cercetărilor pentru ca acestea să aducă o întărire a finanţării cercetărilor fundamentale şi aplicative. De aceea, cercetătorii, doctoranzi şi îndrumătorii lor, “vânează” resursele limitate alocate cercetării, fiecare cum poate.
În acelaşi timp, se poate observa că finanţarea doctorală, de exemplu, a crescut mult faţă de anii 2012-2016, însă mecanismele finanţării s-au modificat, astfel încât cei care solicită astfel de fonduri trebuie să fie mult mai abili (să urmărească competiţiile de proiecte şi granturi, să solicite sprijinul prorectorului cu cercetarea, a directorilor de şcoli doctorale etc).
Mariana PACHIS. Cum vi se pare participarea la această conferinţă?
GD: Sunt practic două conferinţe într-una: o conferinţă în sală şi una on line, ceea ce crează uşoară derută în rândul participanţilor. Se crează impresia că unii participanţi doresc doar “bifarea” participării, în timp ce alţii pun mult suflet în prezentări. Din păcate, sunt şi unii autori care şi-au anunţat prezenţa, însă nu s-au prezentat cu lucrări nici într-una din cele două forme.
După părerea mea, conferinţele on line nu rezolvă nici pe departe obiectivele unei conferinţe ştiinţifice. Prezenţa în faţa colegilor produce emoţii deosebite şi specifice, sala reacţionează la gesturile oratorului, iar acesta îşi adaptează discursul la reacţiile sălii. Mai mult, întâlnirile în faţa posterelor sau cu colegii în pauzele de cafeasunt de neegalat.
Chiar mă întreb dacă nu cumva întreaga poveste despre aşa-numita pandemie covid-19 nu este altceva decât o încercare de a forţa trecerea omenirii la utilizarea pe scară largă a calculatorelor, inducerea unei superficialităţi în gândirea ştiinţifică, dar şi o uriaşă afacere din vânzarea de echipamente electronice şi produse medicale. Ca om de ştiinţă, atât cât îmi permite domeniul meu de investigare, nu pot să nu-mi pun multe întrebări care, în ciuda eforturilor mele, rămân fără un răspuns clar.