default-logo

Dumitru Oprișor: „Jurnalistul care nu uită că sub articolul din ziar stă numele lui izbutește ceva”

IOAN VASIU: Când și unde ați debutat ca jurnalist?

DUMITRU OPRIȘOR: Am semnat, pentru prima oară, în cotidianul „Drapelul roșu” din Timișoara. Era în vara anului 1972. Am publicat o știre, în colțul din dreapta, jos, în pagina întâi. Nu o să știe nimeni ce bucurie am trăit.

I.V. : La ce publicații ați activat în decursul anilor?

 D.O.: Să rămânem la gazetărie, la cotidianul amintit și, după 1989, la „Renașterea bănățeană”.

I.V.: Știu că sunteți și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Vorbiți puțin despre această calitate care vă onorează.

D.O.: Iubesc ficțiunea și realitatea în egală măsură. Ziaristul îl însoțește pretutindeni pe scriitor. Îl poartă cu el pe drumurile reportericești, îl face martor la atâtea întâmplări, povești, îi întregește recuzita de gesturi. Iar scriitorul, pentru toate astea, îl răsplătește cu o scriitură mai închegată în paginile ziarului.

I.V.: Cum reușiți să „împletiți” activitatea de jurnalist cu cea de scriitor?

D.O.: Tocmai am  răspuns mai sus. Cu destulă ușurință. Sunt o fire flexibilă. Cu o singură condiție, să fiu împăcat cu mine!

I.V.: Ce ne puteți spune despre calitatea dumneavoastră  de  lector  universitar la Facultatea de Jurnalism a Universității de Vest din Timișoara?

D.O : Eu îi zic, cu sinceritate, postură. În care m-am aflat un deceniu și jumătate. M-am străduit să le ofer studenților ceva din „rețeta” mea. Nu sunt un ins lipsit de modestie, chiar și colegi de breaslă pot să mă gireze, dar cel mai adesea am reușit. Experiența terenului m-a ajutat mult. Regret, tare regret că unul dintre absolvenți, favoritul meu, a abandonat publicistica. Din motive financiare, desigur, dictate de obligațiile familiale. Un reportaj, fie și excelent scris, nu poate ține loc nici măcar de un mic dejun frugal. Numele lui este Florin Lazăr, trăiește la Bistrița Năsăud.

I.V.: După  părerea dumneavoastră, ar putea duce presa online la dispariția presei tipărite?

D.O.: Nu. Dar o șubrezește cu fiecare oră trecută. UZPR trebuie să intervină pentru îndreptarea  situației actuale.

I.V.: Se mai poate spune că presa este a patra putere în stat?

D.O.: Se mai poate. Așa cum se află ea, în mare impas. Vinovați pentru asta sunt mulți. Inclusiv noi, ziariștii, de toate culorile, interesele și vârstele. Patronatele, se știe, stau la altă masă. Și niciodată nu vor fi tulburate de grija pentru cititor. Dacă un jurnalist tânăr are cumva  răbdare  să  citească  acest  interviu, îi dau un sfat: în meseria noastră e foarte important din palma cui mănânci  pâine. Și să nu rămân numai la sfat, spre încurajare, îi mai spun că atunci când se află în dificultate să mă caute. Îl ajut cu tot ce pot. Și eu am fost sprijinit, doi  oameni  nu  m-au părăsit la greu: Teodor Bulza și Ion Jurca Rovina. Gazetari cu zestre în partea de vest a țării. Și scriitori remarcabili. Mai ceva, mă întorc la jurnalistul aflat la început, vreau să știe că  bunul simț este ca talentul. Îl ai sau nu.

I.V.: Dacă nu erați jurnalist și scriitor, ce altă profesie v-ar fi plăcut?

D.O.: Avocat. Îmi place să vorbesc, îmi place să deslușesc firea omului, îi caut povestea, răbdător, firesc, cu bun simț. Cum face, dintotdeauna, jurnalistul care sunt.

I.V.: Cum vi se pare presa de astăzi, de la noi, în comparație cu presa dinainte de 1989?

D.O.: Să lămurim un lucru. Vorbim de contexte diferite. Scurt, cine nu uită că sub articolul din ziar stă numele lui izbutește ceva.

I.V.: Cu ce mesaj doriți să încheiem acest scurt interviu?

D.O.: Aș vrea ca UZPR să fie – are și motive, și mijloace – o instituție văzută, știută, respectată. Indiferent cine o privește, de pe ce scaun, cu inima toartă ori nu.

Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*