◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

UZPR la prima conferință națională „Take Ionescu și contemporanii lui”

La 99 de ani de la trecerea în eternitate a lui Take Ionescu, reputată personalitate a vieții românești interbelice, premier, ministru, avocat și diplomat, a avut loc prima conferință națională „Take Ionescu și contemporanii lui”, organizată la Centrul Cultural „Carmen Sylva”, din Sinaia, în weekend-ul 20-21 noiembrie 2021.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a fost reprezentată de Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR.
În curtea veche a Mănăstirii Sinaia, lângă paraclis, se află cavoul de marmură al lui Take Ionescu, loc de aducere aminte și smerenie. După o slujbă de pomenire a celui care a fost unul dintre cei mai buni oratori ai României din toate timpurile, participanții – jurnaliști, profesori universitari, personalități ale vieții publice – s-au reunit pentru a susține și dezbate unele dintre cele mai relevante și mai perene aspecte ale parcursului public tumultuos al lui Take Ionescu, omul care a reușit să cuprindă, în multiplele fațete ale preocupărilor sale, și o redutabilă activitate jurnalistică, la publicații ca „Românul”, „Epoca”, „La Liberté Roumaine”, „Dreptatea”, „Timpul”, „Constituționalul”, „Conservatorul”, „La Roumanie”, „Acțiunea”, „Universul”; între 1883-1898 a fost corespondentul ziarului „Times” la București. De altfel, potrivit unor mărturii din epocă, Take Ionescu era renumit pentru capacitatea de a-și dicta editorialele, performanță care îi atesta calitățile argumentative.
Conferința, care își propune pentru anul 2022 un eveniment de anvergură cu ocazia celebrării unui secol de la moartea lui Take Ionescu, a fost organizată de  Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată, susținut de Consiliul Județean Prahova, Primăria Ploiești, Primăria Sinaia, Centrului Cultural „Carmen Sylva”, Academia Română, Editura Meteor Press.

Departamentul Comunicare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *