default-logo

Gheorghe Gheorghiu, invitatul emisiunii „Salut românesc din Montreal”

„Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”. Iată, dragi prieteni, un mesaj ce dăinuie de trei decenii și a copleșit inimile românilor de pretutindeni! Titanul muzicii ușoare românești, veșnic tânărul trubadur al iubirii GHEORGHE GHEORGHIU, îndrăgostit incurabil de marea cea albastră și de tot ce înseamnă frumos, ne-a onorat cu prezența la UNIVERSUM VIP studios!

Am depănat amintiri despre frumoasa și bogata carieră artistică de peste patru decenii! Muzica marelui artist a fost și rămâne ca un balsam pentru sufletul a milioane de români, un liant ce unește suflete și inimi amorezate, dar le și mângâie tandru protector atunci când au fost rănite de spinii iubirii.

De la frageda vârstă de 6 anișori a fost remarcat de un juriu pentru aptitudinile sale muzicale, a început să studieze chitara și vioara moment în care a început ascensiunea spre cele mai înalte piscuri pe versantul  muntelui ce adăpostea inestimabila comoară ale melodiilor  de dragoste ce urmau să-i devină destinul vieții.

Născut în inima Carpaților la Brașov iubește muntele, dar adoră marea și a rămas îndrăgostit pe veci de valurile ei.Studiază muzica cu cea mai mare seriozitate, dar în egală măsură se dedică și practică diferite sporturi unul foarte apreciat de tânărul Gheorghiu fiind gimnastica, practicând cu dăruire această ramură, adaptându-și modul de viață, la  aceea expresie milenară „men sana in corpore sano” cu mare succes.

În anul 1975 la doar 21 de ani participă și câștigă marele premiu la Festivalul Național de Muzică Folk iar din toamna aceluiași an debutează și cântă alături de marii folkiști ai națiunii române în Cenaclul Flacăra, până în anul 1980. Ulterior cântă la Serbările Scânteii Tineretului. După 1990 susține nenumărate concerte dincolo de granițele țării în diferite țări ale lumii printre care se numără,Germania,Austria,Italia,Israel,SUA și desigur Canada unde mereu revine cu mare drag, să încânte pe toți cei îndrăgostiți de șlagărele marelui nostru artist.

Și pentru că așa cum aminteam mai sus despre practicarea diferitelor sporturi individuale sau de echipă, sportul rege îi este la fel de aproape inimii și se implică trup și suflet ,astfel în anul 1992 joacă în celebrul meci amical dintre echipa cântăreților fotbaliști și cea a jurnaliștilor fotbaliști, ce a avut loc la Sala Polivalentă în prezența a 4000 de spectatori, arbitrat fiind de celebrul internațional Nicolae Rainea (supranumit și Locomotiva din Carpați) și comentat de cel mai renumit comentator sportiv al tuturor timpurilor regretatul Cristian Țopescu. Un lucru  important de menționat este faptul că domnul Gheorghiu a compus imnul propriei echipe, al cărui refren prin mesajul transmis, este mai de actualitate ca niciodată și voi reda câteva rânduri din el în cele ce urmează:

„ Să învățăm să fim mai buni mai curați

  încercăm să fim mai demni, mai bărbați

Să învățăm să luăm din viață ce-i mai bun și-adevărat

Să încercăm mereu alături să fim

Să învățăm mai mult să iubim

Și lumii,noi speranță să dăruim

Și-n inimi vom păstra mereu

Acest refren al meu și al tău

Flacără vie ce în timp va lumina”

Versuri cu un mesaj deosebit de profund și veridic care conțin în esența lor o crâmpeie de divinitate,  însă nu sunt surprins, doar un suflet luminos și plin de iubire, cum este al maestrului Gheorghiu poate transpune în versuri și exterioriza noblețea și frumusețea  sufletului iar în opera artistului se oglindește frumusețea interioară. In anul  care urmează  fondează Asociația Cântăreților Fotbaliști din România și devine vicepreședinte al asociației.

Dar vă invit să revenim la muzică, la melodiile  de dragoste ce i-au definit  întreaga carieră muzicală și i-au pecetluit destinul muzical pentru totdeauna. Voi aminti câteva dintre melodiile  ce au devenit hituri și voi începe cu faimosul șlagăr ce l-a și consacrat,în anul 1993 lansându-l în topul celor mai ascultați cântăreți ai vremii, „Unde dragoste nu e,nimic nu e! ”, un mesaj extrem de profund, care a marcat destinele multora  pe plan sentimental. A fost succedat de alte minunate melodii precum „Mă gândesc la tine”, „Doi ochi căprui caut și acum”, „Eu sunt nebunul care te iubește”, „Și cât te-am iubit”, „Aș vrea să te întorci”, „Visul meu”, „Alergăm după un tren”, „A venit iarna”, „O iubire-ți schimbă viața”, „Și totuși”, „Steaua mea”, „Să nu mă-ntrebi”, „Trifoiul”. Sunt melodii ce vor rămâne „evergreen”, aidoma sentimentului de iubire eternă purtat în inimă de  marele artist.

Desigur, la o panoplie atât de bogată, a fost ceva firesc așezarea lor în albume și imprimarea unor discuri ce poartă numele unora dintre șlagărele anterior amintite. Le voi aminti în ordine cronologică și anume, în anul 1984 se naște primul album intitulat „Să fii tânăr”, urmează în 1988 „Pentru dragoste”, 1993 este lansat albumul „Unde dragoste nu e, nimic nu e!”, denumit după megahitul cu același nume.

Mereu activ și prezent în viața artistică culturală și cu idei proaspete și inovative în 2009 se alătură companiei artistice Mix Music și alături de Marius Gavrilă și Victor Mihalache înființează prima televiziune online pentru copii TV DE PICI urmat de un post de radio cu același nume. Pentru impresionanta discografie,  în anul 1997 i-a fost acordat Premiul Pentru Perpetuarea Șlagărului Românesc de către  Președinția  României. Fiind un artist extrem de popular și iubit de publicul larg este prezent într-o largă varietate de evenimente socio-culturale și nu refuză nici o invitație, desigur dacă programul îi permite, pentru că îndrăgitul artist în sezonul estival este prezent pe litoralul românesc  la Perla Venusului pe întreaga perioadă a verii unde este  implicat în diferite activități culturale și artistice ce cooptează copiii și tinerii aflați pe litoral cu precădere din stațiunea Venus.

Am avut deosebita onoare să-l cunosc personal cu ani în urmă și să stăm de vorbă aici pe tărâm canadian la un super concert organizat la Hamilton și vă mărturisesc că am rulat cei 1500 de km dus-întors de la Montreal pentru unicul motiv că suntem îndrăgostiți de melodiile lui și am convingerea că alte milioane de suflete românești simt la fel. Este o persoană caldă, divinul l-a înzestrat cu un suflet frumos plin de iubire ce o simți atunci când te afli în preajma lui, căldură și iubire ce se reflectă cu desăvârșire în melodiile și atitudinea domniei sale. Revine cu mare drag în Canada pentru că este adorat de public, dealtfel sentimentul este reciproc!

Cel mai apropiat eveniment după mega show-ul din Montreal: urmează să susțină un concert în New York pe data de 8 decembrie,  în faimosul Trump Tower, din metropola americană, iar în funcție de previziunile meteo, are șanse mari să cânte cu „capul în nori”, festivitatea desfășurându-se la etajul 87 al renumitului edificiu.

Artistul Gheorghe Gheorghiu se află  într-o formă de zile mari, fiind mereu implicat în frumoase proiecte artistice așadar ne-a declarat că „bătrânețea nu-l găsește niciodată acasă”. Un povestitor desăvârșit, cu un timbru cald și un  simț debordant al umorului am fost fascinați de la începutul dialogului, iar ca atmosfera să fie absolut magică, în timpul emisiunii fulgi uriași de nea au început să cadă din înaltul cerului spre a decora ambianța de poveste, alături de trubadurul iubirii eterne!

Dragii mei, vă invit în curând să urmăriți emisiunea „Salut românesc din Montreal” , unde veți avea plăcerea să descoperiți o poveste de viață trăită pe note și refrene de amor!

 

Johnny Ciatloș Deak

jurnalist

senior editor Globart Universum Publishing House, Montreal, Canada

realizator al emisiunii  „Salut Românesc din Montreal”

Despre autor

Lasă un răspuns

*