TIBERIU CEIA: ”Am încredere în toți interpreții tineri talentați.”  

REPORTER: Se spune, pe bună dreptate, că faceți parte din ”generația de aur” a muzicii populare românești. Amintiți, vă rog, câțiva colegi din generația respectivă.

TIBERIU CEIA: De mic copil am avut privilegiul  să am în casă un Telefunken, cumpărat de tata în 1938. Copilăria am petrecut-o ascultând Radio București unde cântau cântăreții mari ai epocii: Maria Tănase, Ioana Radu, Mia Braia, Ion Luican ,Maria Lătărețu. Pe Ioana Radu am ținut-o aproape de mine în ultimii ei ani de viață. Așa că am avut-o drept profesoară fiindcă avea mare talent pedagogic.Din generația mea au făcut parte Sofia Vicoveanca,Ion Dolănescu, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Maria Ciobanu, dar cea mai important pentru mine a fost Maria Lătărețu.

REPORTER: De la ce vârstă ați început să cântați ?

TIBERIU CEIA: De la 5 ani am debutat la Grădina Capitol  din Timișoara, cu romanța “Cruce albă de mesteacăn” pe care o cânta tatăl meu și pe care eu am înregistrat-o abia după anul 1990, fiindcă regimul instalat după 1945 a interzis-o.

REPORTER: După ce ați absolvit Filologia, o perioadă ați fost profesor. De ce ați părăsit învățământul și ați ales activitatea artistică ? 

TIBERIU CEIA: Dumnezeu m-a îndrumat să plec de la un salariu de 1.100 lei pe luna, la un salariu de 1.100 lei pe zi.

REPORTER: De la cine ați moștenit acest talent ?

TIBERIU CEIA: Părinții mei cântau amândoi și asistam la întâlnirile lor cu prietenii sau cu apropiații proveniți din locurile lor de baștină. Tata venea din Banat de la Oravița, iar mama din Bihor.

            REPORTER: Ce idol ați avut la începutul activității dumneavoastră artistice ?

            TIBERIU CEIA: Ioana Radu și Lucreția Ciobanu.

REPORTER: Ce înseamnă pentru dumneavoastră Studioul Teritorial de Televiziune

Timișoara ?

TIBERIU CEIA: Înseamnă un vis împlinit, fiindcă îmi doream această muncă, după anii 1960 apăream des la Televiziune.

REPORTER: Aveți încredere că interpreții din generația tânără vor reuși să ducă mai departe frumusețea și autenticitatea folclorului românesc ?  

TIBERIU CEIA: Am încredere în toți interpreții tineri talentați.

REPORTER:  În anul 2016 ați fost declarat ”Cetățean de Onoare” al Timișoarei. Ce înseamnă această recunoaștere din partea comunității orașului în care v-ați născut ?  

TIBERIU CEIA: Înseamnă un mare merit pe care l-am câștigat pe parcursul întregii mele activități.

REPORTER: Melodia intitulată ”Frumoasă vecina noastră”, interpretată de  dumneavoastră, figurează între cele 100 de melodii ale românilor, care sunt cele mai îndrăgite. Este desigur un motiv de bucurie și de satisfacție.

TIBERIU CEIA: Am învățat-o de mic copil de la părinți și am cântat-o toată viața.

            REPORTER: Ce mesaj doriți să transmiteți, prin acest interviu, celor care îndrăgesc melodiile interpretate de dumneavoastră ?

            TIBERIU CEIA: Să fiu mereu primit cum am fost primit în seara zilei de 21 mai 1967 la ”Dialogul de la distanță”, unde m-am confruntat cu Moldova, de la care au trecut 52 de ani.

 

 

 

                                                                 Interviu realizat de Ioan Vasiu / UZPR
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.