Zilele acestea PSRM și ACUM au semnat un nou acord politic de colaborare, care urmează să asigure „echilibrul din coaliția de guvernare” pentru următorii patru ani de zile.
Nimeni nu cunoaște conținutul Protocolului secret al acestuia, care sperăm să se afle ceva mai devreme decât protocolul secret încheiat între Hitler și Stalin în 1939.
Iată că – cu doar 30% dintre mandate – partidul promoscovit al lui Dodon conduce azi republica.
Acordul nu face decât să consfințească înlocuirea unui sistem oligarhic cu altul, schimbul cumetrilor unora cu cumetrii altora, substituirea unor procurori și judecători subordonați politic cu alți procurori și judecători subordonați politic, suplinirea unor incompetenți cu alți incompetenți, al căror mare merit e doar apartenența lor (corectă) de un partid sau altul.
La constituirea Asociației Nonguvernamentale „Sfatul Țării-2” din 2016 am declarat că „scopul nostru e „dezplahotniuci-
zarea” și dedodonizarea republicii”.
Blocul ACUM și-a propus doar unul din aceste două obiective: dezoligarhizarea, care pentru ei se reduce la dezplahotniucizarea republicii.
Dar una fără cealaltă înseamnă a schimba un juvăț cu altul.
Să aibă Republica Moldova un singur oligarh: Vlad Plahotniuc? Să nu existe oligarhii Dodon, Greceanâi, Usatâi, Țopa, Năstase, Țurcan, Slusari (cu milioane furate de la producători și nerestituite) ș.a.?
De câte ori îl ascult pe Andrei Năstase, mi se face milă de el. Pentru că a rămas fără obiectul muncii. Odată Plahotniuc plecat, el nu mai are ce ne spune. Și-apoi se pare că a obosit și dânsul de lupta lui „seculară” contra ex-președintelui PD. Timp de câțiva ani de zile, oligarhul era în gura lui Năstase și a adepților săi: „criminal”, „proxenet”, bandit”, „hoț”, „cap de mafie”, „traficant de droguri”, și a-i deschide până la urmă dosar doar „pentru îmbogățire ilicită” e de tot râsul. Pentru că un asemenea dosar i se poate întocmi oricui se află la guvernare.
Așteptăm de la Năstase, și nu doar de la el, sacrificiu și înțelepciune – unicele ce sunt edificatoare într-o societate care vrei să prospere.
Maia Sandu ne încântă zilnic cât de frumos vorbește limba română. Dar și engleza. Dar și rusa. Sperăm să o auzim data viitoare vorbind la Comrat și o impecabilă limbă găgăuză. Dar, cred, asta încă nu e suficient pentru un prim-ministru.
Realizările Guvernului, la o sută de zile de guvernare, încă nu spun nimic în nicio limbă.
Maia Sandu a dat mereu dovadă că este o elevă bună.
Toate se învață. Inclusiv sentimentul că nu ai dreptate chiar totdeauna. S-ar putea ca dreptate să aibă și alții. Mai ales acolo unde Federația Rusă își ridică fortificațiile sale, una după alta, pe teritoriul republicuței noastre, tot mai mică și mai mică.
Este guvernul Maiei Sandu stăpân pe situație?
Mă îndoiesc.
Stăpân pe situație e doar Dodon.
Numai el nu greșește. Nici când dă glas prostiilor, nici când le tace.
Ceea ce se vede cu ochiul liber e că, sub pretextul luptei cu Plahotniuc, membrii ACUM întăresc pozițiile lui Dodon, deci și ale lui Putin în Republica Moldova.
Faptul că azi Dodon are în sondaje 60% din simpatiile electoratului este în bună parte și „meritul” guvernului ACUM-isto-socialist.
Dodon a declarat recent că „cei mai mari dușmani ai moldovenilor sunt românii”.
Și aș râde, dacă n-ar fi de plâns.
Pentru că, pornind de aici (această tâmpenie urmează să fie fixată, după ce Vladimir Țurcan îi va găsi formularea juridică, și-n Constituție), reiese că eu, care mă consider de etnie român, aș fi cel mai mare dușman al meu care, ca trăitor într-un spațiu geografic concret, sunt moldovean.
Cine dintre membrii guvernului sau dintre legiuitorii din Parlament reacționează măcar într-un fel la escapadele trăsnite, tot mai multe, ale președintelui, care se pregătește de un al doilea mandat?
Ei se prefac că acestea nu există, lăsând să le lunece pe lângă ureche. Doar, ce mai încolo-încoace, dodonul e colegul lor de Alianță.
Și cu girul prim-ministrului limba rusă a ajuns și ea la guvernare. Dacă în timpul guvernărilor trecute site-ul guvernului era redactat în engleză, acum acesta e scris în limba rusă. Z. Greceanâi argumentează și de ce: „Pentru că toți moldovenii știu rusește”.
Asta – spre deosebire de rușii noștri, sărmanii!, care nu cunosc limba statului în care locuiesc.
Dacă vechea guvernare trecuse din 2013 de la limba de stat la limba română, lucru foarte important, guvernarea noastră a trecut înapoi la „limba de stat”. Ce rușine că Banca Națională, cu noii ei figuranți, care urma să emită moneda „30 de ani de la decretarea limbii române”, în ultimul moment i-a redactat textul, astfel că pe ea e zgâriat în metal: „30 de ani de la decretarea limbii de stat”(!)
Vladimir Țurcan, mucegăitul demnitar de stat, ajuns președinte al Curții Constituționale, urmează să anuleze zilele acestea decizia Curții Constituționale din 2013 că limba noastră „e română”. Ea trebuie să revină la „limba moldovenească, cum e scris în Constituție”. De parcă Constituția a fost votată de Dumnezeu și nu de niște președinți agramați de colhoz, de la care duhnea a tescovină și prostie.
Iar aranjamentele socialiștilor cu ACUM urmăresc un singur scop: să-l fortifice pe Dodon.
Din păcate, trădarea se face pe față, în ochii întregii lumi, nu în spatele cortinei, ca la I. Roșca.
Și noi ar trebui să aplaudăm și să ne bucurăm, pentru că, zice Năstase: „Eu v-am adus libertatea!” Libertatea de a ne așeza în genunchi. Și de a-i aplauda pe Șoigu, a cărui armată ne-a masacrat la Nistru, și pe Kozak, care vrea să ne desprindă de Europa și să ne unească cu Siberia.
Dodon și-a pus oamenii săi în fruntea Ministerului Apărării –
pe Pavel Voicu, care i-a fost consilier pentru misiuni speciale –, ca Republica Moldova să nu intre cumva în NATO, sau să ceară retragerea Armatei a 14-a; l-a numit la „Moldova-Gaz” pe Vadim Ceban, „omul de casă al lui Dodon”; șeful de cabinet al lui Dodon, Ruslan Flocea, a fost numit (nu ales) în fruntea Centrului Național Anticorupție. În fruntea Serviciului de Informație și Securitate, la Departamentul Protecție și Pază de Stat și-a numit câte un consilier, iar pe un altul, care îi e „ostaș fidel”, în fruntea Poliției de Frontieră, pe un alt fost consilier – la șefia Curții de Conturi, și tot așa.
În 1989, cel mai vehement luptător contra limbii noastre și contra trecerii la alfabetul latin din Comisia Interdepartamentală a fost Vladimir Țurcan, șef de secție la Comitetul Central al Partidului Comunist.
Azi acest dinozaur comunist e președinte al Curții Constituționale (ales cu 4 voturi din 6, deci și cu concursul judecătorilor ACUM-iști).
Vasile Șova la 21 august 1992, când a început războiul Federației Ruse contra Republicii Moldova, se afla în sediul Comitetului Executiv Bender și conducea operațiunile militare ale separatiștilor.
Cu această faptă a sa el s-a lăudat de la microfonul Parlamentului în zilele imediat următoare, fiind pe atunci deputat în Parlamentul Republicii.
Acum el e viceprim-ministriu în Guvernul Maiei Sandu.
Ministrul nostru de Externe, Nicu Popescu, care crede că în Transnistria a avut loc un război civil, între moldoveni și moldoveni, iar rușii n-au făcut decât să-i împace, e cu rușii la Moscova, cu ucrainenii la Kiev și cu românii la București.
Acest om cu studii la Moscova, absolvite în 2003, lasă impresia că habar n-are ce funcție ocupă și ce stat reprezintă.
Din păcate, avem multă lume derutată. Inclusiv lume de bună-credință.
Un autor de-al nostru îmi scrie: „Moscova face ce vrem noi”.
E ca și cum l-am lăsa pe Diavol să ne citească înainte de somn rugăciunea. Și tot el ne-ar face blajin, și semnul crucii, ca să avem somn liniștit.
Bravo nouă, dacă am ajuns s-o trăim și pe asta, îmi zic, dar mă întreb: când ne-a făcut Moscova vreun bine, măcar cât de mic?
În ultimele două decenii SUA a acordat ajutoare Republicii Moldova de peste un miliard de dolari, România – de câteva miliarde de euro, Uniunea Europeană – de alt miliard. Ne-au mai acordat ajutoare de milioane de euro Japonia, Elveția, Canada, Suedia, Polonia, Germania etc.
Rusia nu ne-a acordat susțineri financiare de nici barem o copeică.
Ea doar a înarmat Transnistria, pregătind-o de război contra noastră.
Iar alegătorii – tot pentru ea votează.
Pentru că a vota pentru Dodon, Voronin, Șor, Usatâi, Klimenko etc. înseamnă a vota pentru Federația Rusă.
Să fie lumea noastră atât de rătăcită? Să fie ea atât de indiferentă față de propriul destin?
Azi scopul Federației Ruse este să obțină federalizarea Republicii Moldova.
Pe care ar face-o cu concursul blocului ACUM.
Numai o persoană rău intenționată poate afirma că Blocul ACUM ar pleda pentru federalizarea Republicii Moldova.
Dar ceea ce face Blocul – involuntar sau din cele mai bune intenții – este să pregătească terenul pentru viitoarea noastră federalizare.
Dodon, ca să nu-și sperie colegii de Alianță (care devin astfel complici la crimele lui orientate contra copiilor și nepoților noștri), nu mai folosește termenul de „federalizare”, ci l-a înlocuit cu fraza eufemistică „împuterniciri foarte(!) largi atribuite Transnistriei”.
Ne vom lăsa oare prostiți de cuvinte? Când realitatea este alta, cu totul alta.
Federalizarea înseamnă lichidarea Republicii Moldova ca stat, asiatizarea acestui spațiu, îndepărtarea noastră de Uniunea Europeană, de România, de valorile democratice.
Scopul lui Dodon este să ne ducă la Moscova via (prin) Tiraspol.
Lucrul cel mai trist este că se creează impresia că România, care încă nu și-a trimis Kozak-ul său la Chișinău, asistă nepăsătoare la tot ce se întâmplă în Republica Moldova.
Dar – atenție! – după federalizarea Republicii Moldova se va trece la federalizarea României.
E scopul urmărit nu doar de Putin, mai sunt și alții care ne-ar dori neamul cât mai fărâmițat.
Va intra ACUM în istorie ca o formațiune care a pus bazele unui stat modern și european nu doar în vorbe, sau – ca o forță politică ce a înlesnit trecerea noastră veșnică sub oblăduirea imperiului care ne-a făcut numai rele de-a lungul veacurilor toate?
ACUM se decide acest lucru!
Acad. Nicolae DABIJA