Fotografia sufletului

Toamna aceasta a venit într-o zi de luni. Și dintr-odată străzile s-au umplut de atâta eleganță, că-i greu să n-o remarci. Semn că mulți dintre noi suferă de frumusețe. Pe alții însă aceasta îi deranjează și o compară cu o tumoare. Fiind ferm convinși că frumusețea trebuie să se localizeze mai mult în interiorul omului decât în afara lui. Dar cum aceasta împreună cu tinerețea au fost dintotdeauna lăudăroase, nu ne pot convinge să ne vedem altfel decât cum ne privim în oglindă zi de zi.

Probabil doar un aparat de fotografiat  suflete ne-ar mai putea descoperi chipul real pe care-l purtăm, pentru că interiorul nostru nu-i atât de frumos pe cât credem.

Însă la vederea unei astfel de fotografii cred că mai mult ne-am înspăimânta decât admira. Dar până atunci, din frică sau nepăsare, ne convingem: „Mai bine un chip minunat și cu ochii sclipind de răutate decât unul respingător și privire-naripată.”

Doar că această stare a noastră poate fi comparată cu cea a unui orb. Care fiind toată viața lui încăpățânat și mândru, atunci când a început să orbească, n-a vrut să-și recunoască neputința, dar încerca să-i convingă pe alții că el vede încă foarte bine, doar că soarele-i de vină că nu mai este la fel de strălucitor ca înainte și iarba, care a început să aibă culoarea cărbunelui. Iar când a orbit de tot, a început să strige: „Soarele s-a stins! Soarele s-a stins!” Degeaba încercau oamenii să-i spună că razele lui sunt la fel de strălucitoare sau iarba-i tot atât de verde, acesta nu voia să-i asculte, dar nici să recunoască faptul că nu mai vede. Ca acesta, ne comportăm și noi. Îi vedem întotdeauna pe alții mai urâți, mai proști, mai răi, în timp ce ne considerăm pe noi mai buni ca ei și plini de calități. Fiind incapabili să ne recunoaștem propriile defecte ori neputințe. Și nu ne gândim nicio clipă că, înainte de-a privi chipul cuiva, ar trebui să ne întâlnim mai întâi cu sufletul lui. Pentru că abia atunci îi putem descoperi urâțenia sau frumusețea chipului. Iar după această frumusețe care defilează pe străzi, nu se ascunde de multe ori decât una care poartă o mască mincinoasă.

Doina DABIJA / UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.