Pact Ribbentrop-Molotov, rezoluție în PE. Președintele Iohannis a reacționat

„Președinte României, domnul Klaus Iohannis, salută Rezoluția referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei, adoptată de Parlamentul European, prin care Uniunea Europeană condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 de Uniunea Sovietică și Germania nazistă.

Președintele României consideră că rezoluția este un pas înainte în demersurile de sancționare a regimurilor totalitare, responsabile de distrugerea unui număr impresionant de vieți omenești și de încălcarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă remis joi.

Iohannis apreciază că „educarea tinerei generații în spiritul respectului față de principiile democratice și demnitatea umană, prin includerea în programele educaționale a istoriei regimurilor totalitare, reprezintă o nevoie stringentă a societății de astăzi”.

Parlamentul European a votat, joi, adoptarea unei rezoluții prin care UE condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov.

dcnews.ro

 
Despre autor

Articole asemănătoare

  1. PETRIA Reply

    NAZISTII DIN U.E. DACA SINT SERIOSI , SA ANULEZE PACTUL CRIMINAL RIBENTROP- MOLOTOV= CA-L CONDAMNA INSEAMNA NIMIC = VESTUL NAZIST AL U. E NU VOR SA NE INTREGIM TARA PRIN UNIREA CU BASARABIA SI BUCOVINA CUM AU PROCEDAT CU GERMANIA NAZISTA = LE ZIC NAZISTI PT CA ASA SE COMPORTA CU ROMANIA SI BULGARIA = AMERICANII SE DECLARA MARI PRIETENI DAR NE TRATEAZA CA PE O AMARITA DE COLONIE = LUMEA NAZISTA DOMINA PLANETA ???

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.