1. Puterea științei de transformare este foarte mare, încât simpla pomenirii a adjectivului “științific“ este menită, de multe ori, să descurajeze abordarea critică și analitică a unor problem. Din păcate, nu toate descoperirile științei popularizate rezistă criticii, chit că unele afirmații ale adversarilor științei- sau ale celor care susțin pseudoștiința- sunt răuvoitoare, motivate de interese personale sau chiar periculoase.
2. În mod obișnuit, se consider că metoda științifică este ipotetică, fiindcă pleacă de la niște date obținute prin observații, după care face pasul spre teorie, încercând să construiască ipoteze care să explice datele respective.
3. Ziaristul când a ajuns la capătul scrierii articolului e ce ar trebui să știe, dar este la începutul a ceea ce ar trebui să simtă cititorul.
4. O ipoteză de succes este una care rezistă interogațiilor ulterioare și generează predicții care nu ar fi fost, altfel, făcute.
5. De obicei se trece de la observații empirice la generalizări, iar dacă generalizările sunt bune și rezistă examinărilor prelungite, vot fi, în cele din urmă, acceptate ca legi ale naturii, despre care se așteaptă să rămână valabile în circumstanțe asemănătoare, indifferent de variațiile în materie de timp și de loc.
6. Teoria se confirmă prin dovezi.Dovezile nu sunt niciodată suficiente pentru a face o alegere definitivă în privința teoriilor. Dar dacă dovezile care se adună împotriva teoriei sunt prea numeroase, atunci este posibil să nu rămână altă soluție decât aceea de a o respinge.
7. Abordând problema creaționalismului este că există două probleme care contrazice teoria:
– radiometria și alte metode de datare folosite în geologie, în antropologie sau știința planetară ar trebui complet abandonate pentru a se potrivi cu cronologia asociată Terrei tinerei.
– dispunerea stratificată a fosilelor și lipsa oricăror neconcordanțe a prezenței unor fosile în straturi necorespunzătoare reclamă eforturi aproape contorsionate din partea celui care susține poziția creaționistă.
8. O soluție interesantă la problema inducției a fost propusă de filosoful Karl Popper, austriac de origine.În esență, acesta crede că problema nu poate fi rezolvată, dar poate fi ocolită.
9. Milioane de observații care susțin afirmația că oile sunt albe nu sunt suficiente să confirme teoria, în timp ce o singură observație privind o oaie neagră este suficientă ca s-o afirme.
10. Concluzia este că există dovezi care falsifică ipotezele.
Al.Florin Țene / UZPR
*Din ciclul “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști“