Către membrii UZPR, spre lecturare și reflecție

            Am avut (avem încă) un an greu și important, care ne-a pus la încercare puterea și potențialul de a fi la înălțimea menirii noastre de structură activă și dinamică a societății civile, dar și de moștenitori ai unui patrimoniu moral și profesional pe care ni l-au lăsat înaintașii. Toate acțiunile pe care le-am inițiat și le-am dus la bun sfârșit – inclusiv și mai ales Gala Centenarului UZPR – au confirmat, la scenă deschisă, că suntem demni să purtăm și să ducem mai departe „povara” denumirii noastre: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Este o mare responsabilitate, pentru fiecare membru al Uniunii. Suntem responsabili unul pentru celălalt, dar și fiecare în parte pentru UZPR, ca entitate profesională și istorică.

            Perioada pe care am traversat-o anul acesta, dar și în anii trecuți, a fost încărcată de obstacole exterioare și de frământări interne peste care am trecut cu succes. Avem acum un statut mult mai funcțional, adaptat la realitățile curente din presa românească. Nici acesta nu s-a făcut de la sine, căci la el au contribuit, cu idei și sugestii, mulți membri ai Uniunii, pe lângă cei angajați să lucreze direct asupra lui. Vă mulțumim tuturor pentru implicare, fapt care demonstrează că vă pasă de soarta Uniunii din care faceți parte.

            Unele idei și observații au fost corecte și judicioase, altele mai puțin însă iar altele chiar periculoase, pentru stadiul încă nedefinit al unității noastre de breaslă. Aș da exemplu aici propunerile ample făcute de domnul Octavian Știreanu pentru reconfigurarea statutului, propuneri trimise însă în spațiul public înainte de a ajunge la comisia de lucru. Faptul a generat reacții neprincipiale, chiar violente, care au tulburat activitatea UZPR chiar înaintea Galei Centenarului și a Adunării Generale Extraordinare. Observațiilor și propunerilor d-lui Octavian Știreanu le-a răspuns colegul nostru Miron Manega. Dar, pentru a nu contribui la dezvoltarea unor dezbateri sterile la Adunarea Generală, nu am făcut publică această replică. O facem acum, după ce lucrurile s-au liniștit de la sine iar evenimentul de la Sala Radio a fost un succes de imagine care a așezat Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România la locul cuvenit în raport cu autoritățile statului român și cu societatea civilă. Publicăm, așadar, răspunsul d-lui Miron Manega, ca prilej de reflecție la ceea ce ne propunem, pe viitor, să schimbăm sau să păstrăm în statutul și organizarea noastră internă. Vă doresc o lectură responsabilă și înțeleaptă

Doru Dinu Glăvan

Președintele UZPR

 

De ce nu sunt bune propunerile d-lui Știreanu

Stimați colegi / colege,

Am citit cu atenție observațiile și propunerile d-lui Octavian Știreanu la corecțiile de statut ce urmează a fi propuse în Adunarea Generală și nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. De aceea, am să mă exprim tranșant, chiar dacă nu prea politically corect, pentru că mi se pare… corect să spun lucrurilor pe nume, așa cum o fac și în practica profesională. Avem experiența puciului din 2017, care a pus în pericol Uniunea și nu e cazul să repetăm experiența. Tendințe de a submina interesele UZPR-ului există și acum, chiar din interiorul Consiliului: cazul Emil Stanciu, de pildă, pe care eu, unul, l-am propus analizei în Juriul de Onoare și Disciplină. Unde a fost convocat, dar nu s-a prezentat…

Revin la propunerile pentru statut ale d-lui Octavian Știreanu, care mi se par cel puțin stranii, în contextul în care Uniunea a căpătat o forță și o credibilitate fără precedent. Am impresia că aceste propuneri vor să îmbunătățească, să „democratizeze”, exact ceea ce funcționează. Par gândite să tulbure apele, chiar în prag de adunare generală, căci opiniile domniei sale au fost diseminate în spațiul public înainte de a ajunge la consiliul director al UZPR. Nu e ilegal, dar nu e nici corect, mai ales că aceste observații au fost diseminate „selectiv” în mediul online al UZPR. Iar „reacțiile” le știți și dumneavoastră, au apărut, chiar avant la lettre, pe podul.ro. E greu să nu faci o legătură…

Iată una dintre propunerile d-lui Știreanu: „consider că lărgirea credibilității, reprezentativității și autorității UZP se poate face prin acceptarea și de membri colectivi – persoane juridice, prin procedura descrisă la capitolul respectiv”.

Nu se poate, din simplul motiv că UZPR este o „uniune de creație și de utilitate publică”. Nu poate gira creativitatea unei „persoane juridice”, fie ea ONG, SRL sau SA. Ar fi chiar hilar. Creativitatea este individuală (sau în echipă, atunci când e vorba de radio sau televiziune).

Mai departe, domnia sa prezintă niște propuneri care, mi se pare mie, vor să îndrepte linia dreaptă:

 „a) respectarea criteriului reprezentativității în organele de conducere ale Uniunii și în participarea la adunările generale”. Aici sunt două lucruri distincte, băgate în aceeași oală: reprezentativitatea „la adunările generale”, care se aplică deja (1 la 20), și reprezentativitatea „în organele de conducere”, unde nu înțeleg ce înțelege domnia sa prin „reprezentativitate”. Numerică sau profesională? Reprezentativitate numerică, adică propunerile să vină din partea cât mai multora? Păi dacă e criteriu unic, e nerealist, căci degeaba e cineva „reprezentativ”, dacă nu e disponibil. Or, la UZPR se și lucrează. Mult. Enorm. Și e nevoie de multă, foarte multă, disponibilitate.

„b) proceduri clare de primire în Uniune și, respectiv, de pierdere a calității de membru al UZPR”. Nu înțeleg. Nu sunt destul de clare procedurile de primire sau de excludere? Eu cred că sunt.

Mai departe:

  1. c) definirea Departamentelor, obiectivele și modul lor de funcționare”. Iarăși, nu văd unde și care e problema „organizatorică”. Singura problema care există, de fapt, e aceea că sunt doar câțiva oameni care lucrează. Și pentru departamentele altora. De pildă, ce departament ar trebui să ridice revistele din tipografie? Pentru că, de cele mai multe ori, eu l-am văzut pe președinte făcând asta. Singur. El era „departamentul” care căra revistele din tipografie la sediu. La sediul unei uniuni cu 3.000 de membri!

„d) dacă vor fi sau nu membri retribuiți ai conducerii și/sau personalului Uniunii; în ce condiții și în ce cuantum”. Sună a somație, ca să nu zic a răutate. Păi cum să nu fie? Oamenii ăștia există și sunt, din păcate, foarte puțini. Și plătiți modest. De ce? Din grija președintelui pentru bugetul Uniunii, o grijă exagerată, după părerea mea. Dar e grijă și este pentru UZPR. Înțelegeți? Puteți înțelege că un om poate avea și astfel de griji?

Urmează o propunere a d-lui Știreanu care mi se pare de-a dreptul perfidă, întrucât poate fi percepută ca o lipsă a UZPR, căreia domnia sa îi propune remedierea. Este incorect și destabilizator să propui lucruri care există  deja și care constituie însăși esența declarată (și demarată) a UZPR:

 „e) actualizarea obiectivelor Uniunii; transformarea acesteia i) într-o organizație de atitudine publică față de complexele probleme ale societății românești contemporane și ii) într-un interlocutor legitim al autorităților democratice ale  statului (Parlament, Guvern, președinție), pentru un dialog periodic și constructiv pe diverse teme de actualitate”.

La o asemenea propunere răspund cu ceea ce deja s-a răspuns și publicat (pe site-ul UZPR, dar și în pagina din CERTITUDINEA dedicată centenarului UZPR): Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este parte activă a societății civile și, în acest sens, își asumă, ca misiune socială, prin membrii săi, rolul de avertizor public asupra derapajelor politice, morale, economice și juridice ale factorilor decidenți, ca și acela de promotor al ideilor mari și constructive venite din mediul social, care pot conduce la progresul de orice fel al României. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este cea mai coerentă și mai numeroasă organizație de breaslă din România, care luptă pentru drepturile sociale ale tuturor românilor, ale jurnaliștilor în general și ale membrilor săi în special. Este, de altfel, singura organizație de breaslă cu statut de uniune de creație și utilitate publică”.

Urmează o propunere… originală:

 „f) statutul de „creator în domeniul jurnalismului” – și, implicit, de posesor al acelei adeverințe pentru indemnizația de pensionar –  trebuie consacrat ca fiind  ireversibil; respectiv, cine este validat creator o dată,  nu încetează să mai fie creator și opera jurnalistică nu i se anulează dacă șeful s-a supărat pe el și l-a dat afară din Uniune!”.

Ei, bine, da, sunt de acord. Dar numai cu faptul că statutul de creator nu ți-l poate lua nimeni. Indemnizația, în schimb, da, poate fi retrasă. Pentru că ea se primește prin Uniune și, dacă Uniunea îți retrage statutul de membru, ți se retrage și indemnizația. Dar creatorul (a cărui calitate de creator e ireveresibilă) se poate duce la altă uniune de creație, să-și primească indemnizația prin aceasta. Că doar e creator. Cât privește exprimarea „dacă șeful s-a supărat pe el și l-a dat afară din Uniune!”… ce e asta, domnule Știreanu? Proces de intenție? Aluzie la ceva sau la cineva? Manipulare? Sau nu cunoașteți statutul a cărui îmbunătățire o propuneți? Și iarăși mă gândesc la podul.ro…

O altă propunere a d-lui Știreanu:

  1. g) criteriile pentru accederea în funcțiile de conducere și reprezentare ale organizației, ca și în cele care dau prestigiu și autoritate publică Uniunii, să aibă în vedere consultarea Filialelor, a căror putere decizională  trebuie să sporească prin fixarea în Statut a unor atribuții clare în această privință”. Dar propunerile membrilor și votul democratic nu sunt bune? Și dacă tot ați adus vorba de criterii, propun și eu un criteriu de eligibilitate pentru candidatura la funcția de președinte al UZPR: fiecare membru care-și depune candidatura să vină (prin CV) cu argumentul faptelor, în sensul propus de dumneavoastră, adică atitudine publică față de complexele probleme ale societății românești contemporane”. Adică ce a făcut candidatul pentru bresla sa, pentru societatea în care trăiește, pentru cetatea sau pentru țara sa. Căci trăim într-o țară care arde, nu într-un concept. Uneori, ca jurnalist veritabil, trebuie să-ți mai riști și pielea (adică stabilitatea profesională și economică, libertatea sau chiar viața). Nu cred că e cazul să dau exemple, istoria e plină de jurnaliști care au plătit, uneori cu viața, rostirea adevărurilor în care au crezut. În contemporaneitate – mai puțini.

Cât privește propunereile organizatorice pentru București, cu filiale constituite pe criteriul teritorialității (pe sectoare), având în vedere contextul real (social, psihologic, moral), precum și incapacitatea funciară a ziariștilor de orice vârstă de a fi alături într-un demers organizatoric (de altfel, în orice demers comun) – caracteristică a tuturor românilor în general – mi se pare o utopie, dacă nu și-o asumă cineva energic, un membru al UZPR care să se dedice total acestei inițiative, nu doar s-o propună. De pildă domnul Știreanu, care spune că „încă” e atașat de această uniune. Eu înțeleg că a făcut propunerile din generozitate, dar aș agrea mai degrabă generozitatea faptică. Să nu uităm că a mai existat o propunere, cea legată de constituirea filialei București, și…? În ce stadiu se află „proiectul”? În stadiul unui cont de facebook pe care se scriu prostii la adresa Uniunii… Apropo, aici cred că s-ar impune niște reguli, eventual niște sancțiuni. E anormal să scrii împotriva Uniunii de pe un cont care vorbește în numele Uniunii… Pe lângă faptul că există un cont al filialei, dar nu există filiala…

Revin la propunerile d-lui Știreanu și răspund cu o analogie „istorică”, respectiv cu un text din 1877 al lui Eminescu: Vodă porunceşte cânelui, cânele pisicei, pisica şoarecelui, iar şoarecele de coadă îşi atârnă porunca. Azi găseşti prin sate ordine ministeriale, cărora nu li se dă nici o urmare, deşi D. primar a scris pe dânsele: «se va urma în conformitate cu ordinele D-lui ministru» […]. Iată la ce hal am ajuns cu suveranitatea poporului, libertatea, egalitatea şi fraternitatea. Apoi bune sunt ? Bune, numai au un cusur: nu se potrivesc”.

În concluzie, propunerile d-lui Știreanu sunt, în opinia mea, unele redundante (propunând măsuri care funcționează deja), altele suspecte. Iar altele sunt, într-adevăr, bune, „numai au un cusur: nu se potrivesc”. Și nu sunt de bună credință.

Miron Manega / UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.