PICTORUL DE NEGRU ÎN CĂUTAREA LUMINII

Arta abstractă la Elian Băcilă nu este ermetică şi inabordabilă, ci un artificiu de comunicare a unui conţinut estetic accesibil care încântă privirea, mintea şi sufletul. Pentru el, paradoxal, negrul nu înseamnă funebru sau tristeţe, ci geneză şi viaţă. Deşi preponderentă în pictura sa este culoarea neagră, la Elian Bacilă aceasta exprimă dragostea de viaţă şi progresul, prin fenomenele optice pe care le generează. Având meseria de bază geolog, el îşi ghidează creaţia după motto-ul: „lumina vine din întuneric”, întrucât şi diamantele se nasc în măruntaiele negre ale pământului.

În multe din lucrările sale, el împleteşte fragmente din picturile rupestre cu elemente de geologie, într-un sistem profund contemporan de interdependenţe. Picturile sale scot în evidenţă albul ce le înconjoară, printr-o întreagă simfonie de lumini negre, de fapt o poveste a genezei în tonuri de negru care duce spre desăvârşirea albă. Tiparul picturii sale se confirmă prin linii de forţă, reîntoarcerea la forme primordiale şi amoniţii care ţâşnesc din pânză şi înglobează un concept major în pictura abstractă – lumina neagră. Fiecare lucrare este o uşă de evadare din lumea reală spre fantastic, într-un univers cu nuanţe de negru, dar fascinant şi plin de optimism.

Elian Băcilă s-a născut în pitorescul oraş din golful Cerna de la Dunăre, Orşova sau mica Veneţie, locul unde superba insulă Ada Kaleh s-a scufundat în apele Dunării. Fiind copil, obişnuia să privească noaptea apele întunecate ale fluviului, în care se reflecta luna în nuanţe de negru luminos, ca o vietate dătătoare de viaţă. Astăzi, Elian Băcilă – pictor de negru – este contemplativ, interiorizat şi trăieşte foarte intens în lumea artei sale, insistent aplecat asupra negrului – simultan culoare şi non-culoare – atât în creaţie, cât şi în vestimentaţie şi în viaţă. El vede întunericul în strălucirea soarelui, căci din adâncul primordial răsare lumina cea mai pură. Din negru el face culoare de orice nuanţă, îmbrăcat în negru, gândeşte şi pictează numai în negru.

Text critic de Vergil Cojocaru Cover

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.