E vremea

Boabe de piper crud

Nu ştiu de ce mi-a venit azi în minte un vers zguduitor al lui Adrian Păunescu, unul dintre sutele de versuri-sentinţă ale poetului plecat. El sună aşa: „E vremea şefilor de cabinet/ şi a tălmacilor de limbi străine”. L-a scris Păunescu în zilele lungii tranziţii de la socialismul epuizat la capitalismul sălbatic şi nerod. Aşa cum, în anii ’80, scria un pamflet în versuri despre analfabeţii care se deghizaseră în activişti de partid atoateştiutori.

Acum veneau la putere noii experţi luminaţi, foşti şefi de cabinete la şefuleţi mai mari sau mai mici de dinainte de revoluţie. Meşteri în făcut cafea la ibric, în minţit la telefon că „şefu’ e în teren”, cărători de mape, făcători de piaţă pentru doamna (pardon, tovarăşa) Şefu’.

Ehei, se terminase cu anii de robie, cu umilinţa şi cu neputinţa. Doar stătuseră ani de zile în preajma puterii, îi mirosiseră aroma şi duhorile, văzuseră cum e să dispui, să decizi, să faci şi să înşfaci. Pigmeluşii ăştia care nu prea construiseră nimic la viaţa lor de manu propria se înghesuiseră în primele rânduri ale noii puteri care venea cu foame mare şi cu ciolane multe şi grase. Prefecţi, subprefecţi, şefi de societăţi de stat, mari lideri sindicali, unii dintre ei, mai şmecheri, făcând şi câte o facultate de-a-mboulea ca s-o aibă la CV, alături de două-trei masterate în tăiat frunză la câini, obţinute contra cost în ţară ori în străinătate, chiar un doctorat, de ce nu, că se băgaseră doctorate la liber. Clasa conducătoare adunată pe repede-înainte, a fost formată din foştii şefi de cabinete, tălmaci de limbi străine (ăştia au avut de la început parte de cozonacul puterii că, de, fuseseră de faţă la discuţii confidenţiale, ştiau secrete de stat ori de mers rapid).

Păi, cine vroiai, deşteptule, să conducă noul stat democrat, european, de drept, că pe stângul îl băgasem în noroi? Doar nu era să lăsăm ţara pe mâna inginerilor cu ani grei de producţie, a profesorilor universitari, a doctorilor cu experienţă, a cercetătorilor ştiinţifici de care aveam prea mulţi şi prea buni? Sau, Doamne fereşte, a unor academicieni înţelepţi, dar nealiniaţi şi neorientaţi politic? Ptiu, ptiu, ptiu, de trei ori ptiu!

Atunci s-a născut un monstru al puterii care, ca în basmele vechi, cerea în fiecare zi industrii demolate, agricultură spartă în bucăţi şi secetă de irigaţii şi de orice fel de mijloace, distrugerea şcolii româneşti care ne transformase, totuşi, în anii negri ai dictaturii, într-o naţiune cu specialişti buni, pregătiţi de profesori cu har, cu un sistem de şcoli profesionale, tehnice, agricole, viticole, mă rog, cu tot ce-i trebuie unei economii care vrea să supravieţuiască.

Acest monstru s-a chemat, pentru că trebuia să poarte un nume, vorba lui Sorescu, reforma democratică. Numai că făcătorii ei, şefii de cabinet, tălmacii de limbi străine, rataţii defunctului regim comunist, împopistraţi din loc în loc de câte un om cu adevărat deştept care a strigat adevărul, dar care a fost eliminat rapid de gloata de parveniţi, deci, făcătorii reformei au reuşit să rateze toate obiectivele interesului naţional pe care le-au clamat.

E drept, între timp, ei au reuşit să-şi umple buzunarele, să-şi facă vile în oraşele patriei, să cumpere iahturi la Mediterana, să-şi facă vacanţe la Monte Carlo, în Tennerife, în Maldive, la Miami.

Uitaţi-vă în ţara asta, de sus până jos. În cele mai prăpădite sate vedeţi casa boierească a primarului, şcoala coşcovită, uliţele bătrânilor amărâţi. Îl vedeţi pe şeful de post de poliţie, gras de nu-l mai cuprinde centura, cum lasă pistolul acasă ca să nu-l rănească la picior pe liderul local socialist, liberal, userist, peremist, udemerist, rumen în obraji şi în conturi bancare. Vedeţi drumurile pline de gropi, vedeţi haite de negustori de carne vie, de fier vechi, furat din fostele întreprinderi, din căile ferate române, din sângele acestui popor care a muncit orbeşte, crezând că undeva, cândva, va ieşi la lumină.

Ei, bine, a ieşit într-o fundătură a istoriei. Aici l-a dus calitatea conducătorilor ei, şefi de cabinet, tălmaci de limbi străine, toate categoriile de parveniţi la putere ca la o putină de miere.

Ce au făcut intelectualii acestei ţări? O parte, cea mai dăşteaptă, cea mai oportunistă, „laşă şi capitulardă”, cum spunea un filosof, s-a căpătuit cu edituri bogate, cu bani din subvenţii naţionale şi internaţionale, a ştiut să treacă de partea câştigătoare a „împăratului cu şapcă”, semianalfabet şi bişniţar, perorând demagogic împotriva comunismului a cărui stafie nu mai umblă de mult prin Europa, fiind înlocuită de stafia neocomunismului cominternist, sorosist, „licuriciul cel mare” la care se poate suge după preceptul lui Traian Băsescu.

Altă parte a intelectualităţii române tace pur şi simplu, din două motive: scârbă ori frică. Pe cei din prima categorie îi înţeleg. Pe ceilalţi, nu-i aprob pentru că se apropie de categoria intelectualilor politically correct. Să le fie de bine, adică de cap!

În acest timp în care, să mă întorc la versul lui Păunescu, „E vremea şefilor de cabinet/ şi a tălmacilor de limbi străine, vă rog, vă implor, oameni buni din ţara asta, când vă duceţi la vot, când puteţi alege chiar voi, nu mai faceţi concesii parveniţilor care v-au târât cu belciugul în nas primele decenii din acest veac, ca pe nişte urşi româneşti dansatori pe cărbuni aprinşi.

Amintiţi-vă că ţara asta, pe care un mare gânditor creştin a numit-o „Grădina Maicii Domnului”, nu merită să moară aşa.

Condusă de şefi de cabinet, de tălmaci de limbi străine, de amatori în ştiinţa politică, absolvenţi ai unor academii gen „Ştefan Gheorghiu”, chiar dacă ele se numesc „de Apărare Naţională” ori „Şcoală de Înalte Studii Politice şi Administrative”.

Daţi meritocraţiei autentice o şansă, daţi României o şansă!

 

Nicolae Dan Fruntelată / UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.