Cercetătorul român Dan Toma Dulciu din Viena, specialist în orientalistică, în istoria culturii române şi în eminescologie, vice-preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Români din Austria dar şi al altor importante organizaţii culturale din ţară şi din străinătate, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor a numeroase volume în domeniile amintite, face cadou culturii române un alt volum, rod al recentelor sale cercetări, Eminescu – fascinația prezentului (tipărit în regie proprie, Viena, 2020, 244 pp.).
Volumul se deschide cu o analiză a unui tablou de C. Jiquidi intitulat „O sută de tipuri de România!, în care îl identifică între numeroşi politicieni şi oameni de cultură români, pe Grigore Ventura ca cel ce trimitea rapoarte şi note informative despre Eminescu serviciilor secrete austro-ungare.
Aflăm din volum că în cadrul unei consfătuiri secrete a societăţii „Carpaţii” unde Eminescu era membru, el a propus ca studenţii transilvani de naționalitate română care frecventau instituţii de învăţământ din România, la întoarcerea în vacanțe în Transilvania să pregătească formarea opiniei publice în favoarea Daciei Mari şi că Austro-Ungaria era neliniștită de posibilitatea unui Imperiu Daco-Român, fapt ce justifica activitatea de spionaj a Vienei în Transilvania şi în România asupra celor care promovau această idee, Eminescu fiind în acest sens o voce însemnată, fără însă ca el să fi fost ţinta principală (p. 29).
Detalii interesante sunt oferite despre contextul politic al epocii cu o bogăţie de nume şi date pe care Dan Toma Dulciu le interpretează şi explică atât logic cât şi istoric.
În capitolul următor autorul vine în actualitate şi, pornind de la mişcările care urmăresc demolarea şi profanarea statuilor istorice şi a simbolurilor reper în Statele Unite, în Anglia şi în alte ţări, ajunge la situaţia din România unde deja de mai mulţi ani profanarea simbolurilor naţionale, incluzând aici pe Eminescu, a devenit o plagă pe care nimeni, mai ales guvernele de după 1989, se pare, nu poate să o oprească.
Lista acestor simboluri naţionale vandalizate, incluzând statui de scriitori, artişti, domnitori, eroi de război, cimitire şi altele este pe cât de impresionantă pe atât de tragică.
Autorul este precis informat despre acest fenomen diabolic, venind cu date exacte despre ce statuie, când și în ce loc a fost profanată, şi indignarea sa şi a cititorului creşte pe măsură ce realizează că acest lucru s-a întâmplat şi se întâmplă, nu izolat, nu ocazional, ci pe tot teritoriul României şi Basarabiei ca într-un plan bine organizat şi executat.
Într-o documentată secţiune a cărţii autorul demonstrează apoi faptul că în presa, cataloagele şi dicţionarele literare ale vremii – chiar din tinereţea lui Eminescu – acesta era extrem de apreciat de critici şi considerat „un clasic în viaţă”, adevăr despre care s-a scris forate puţin sau deloc în unele aspecte ale acestor consideraţii, şi care, iată, acum sunt redate publicului şi puse în largă circulaţie.
Într-o altă secţiune a volumului Dan Toma Dulciu, studiind în detaliu Codul Ocupaţiilor din România cu cele aproape 4000 de înregistrări conţinute, ajunge la concluzia că polivalenţa şi expertiza lui Eminescu în mai multe domenii de activitate a fost subestimată până în prezent. Autorul identifică nici mai mult, nici mai puţin de 39 de domenii în care Eminescu s-a implicat în mod activ, de la actor şi analist politic, la bibliotecar, jurnalist, traducător, şi multe altele… până la 39, de unde reiese admirabila şi incredibila implicare a lui Eminescu în viaţa timpului său pe multiple paliere de activitate.
De aici Dan Toma Dulciu revine în actualitate analizând pandemia ce bântuie lumea în care trăim pentru a demonstra cum Eminescu a studiat istoria epidemiilor lumii şi a scris în detaliu despre acestea dovedind solide cunoştinţe despre acestea şi devenind astfel un veritabil precursor al cunoștințelor epidemiologice din ţara noastră (p. 140).
O altă descoperire pe care autorul a făcut-o, în colaborare cu eminentul jurnalist Miron Manega, este legată, şi explicată pe larg în volum, de un titlu suveran bancar pe numele lui Eminescu, necunoscut până în prezent eminescologilor noştri, titlu care implica o dobândă perpetuă de 5% pe an dintr-o sumă de 5000 lei – mare la vremea aceea – şi despre care încă se mai fac cercetări pentru a se afla numele celui care a beneficiat de această importantă sumă de bani.
În ultima parte a volumului, pornind tot de la criza legată de pandemia prin care trece lumea curentă, Dan Toma Dulciu purcede la examinarea atentă a „Dosarului medical al lui Mihai Eminescu” şi la interpretarea lui într-o nouă perspectivă. Autorul discută cauzele bolii lui Eminescu, etiologia, patogenia, simptomatologia, evoluţia şi tratamentul specific ce leagă acestea de ceea ce s-a numit mai târziu Encefalită letargică, boală cunoscută şi sub denumirea „Sindromul dr. von Economu”.
Această boală, necunoscută de specialişti în vremea lui Eminescu, nu a putut fi detectată, deşi despre aceasta s-au pronunțat în total nu mai puţin de 64 de medici (p. 184), fapt pentru care a existat atâta confuzie în diagnosticarea şi tratarea sa de către specialişti.
Totuşi Dan Toma Dulciu, în baza documentelor cercetate (scrisori ale lui Eminescu, mărturii ale altor persoane şi atestate medicale) stabileşte o legătură vizibilă între simptomele, manifestările şi efectele sau consecinţele acestei boli şi cazul lui Eminescu.
Şi pentru că suntem în epoca măştilor, autorul îşi încheie volumul cu un interesant excurs în istoria măştii la nivel cultural, sociologic şi filosofic, începând cu etimologia cuvântului, oferind consideraţii istorice de ordin general dar şi legate de folclorul românesc şi ajungând la literatura universală şi, desigur, română, pentru ca în final să discute sensul măştii în opera lui Eminescu.
Concluzii
Dan Toma Dulciu este un cercetător de vocaţie. Cu pasiune pentru detaliu, cu un har special pentru observaţie, analiză şi interpretare, dar şi de a vedea legăturile – uneori ascunse – dintre lucruri şi apoi de a le explica, el răscoleşte bibliotecile Europei pentru a merge pe urmele lui Eminescu, găsind documente pe lângă care alţii au trecut fără să le vadă, dar şi lucruri cu totul noi, devenind o voce care vorbeşte cu autoritate şi de care cultura română, mai ales în contextul actual în care simbolurile semnificative ale noastre sunt atacate cu totală impunitate, are în mod imperativ nevoie.
Theodor Damian / UZPR