Zilele trecute am citit în presă un articol semnat de Ivan Diacov, care nu ştiu din ce motive, acum, după moartea tatălui, s-a încumetat să afirme nişte lucruri care nu corespund realității.
Dumnealui afirmă că a stat în acelaşi salon cu tatăl meu şi că patul de suferinţă al poetului nu era conectat la oxigen, iar domnul Diacov aerisea încăperea de 10-15 ori pe zi, tocmai ca să-i vină în ajutor. Ori îl servea cu câte o banană sau portocală, de care tata se bucura ca un copil. Pentru că nu s-a găsit nimeni în ţara aceasta să-i transmită un coş cu ‚,vitamine’’.
Domnule Diacov, mai întăi de toate vreau să vă spun că tatălui meu nu i-au plăcut niciodată bananele sau portocalele, şi putea să se bucure de o carte bună, de o floare sau de-un răsărit de soare, dar nicidecum de-o banană. Şi apoi, încă din ziua internării lui, am vorbit la telefon de nenumărate ori şi chiar el mi-a mărturisit că se află conectat la masca cu oxigen. Oare tata m-a minţit, dle Diacov?
Poate că dumneavoastră aţi avut relaţii mai bune-n spital, dacă aţi primit ,,vitamine’’ de-acasă. Dar eu n-am reuşit să-i transmit nimic, nici măcar revista ,,Literatura şi arta’’, conformându-mă cu restricţiile pandemice. Iar dacă eu, fiica lui, n-am putut să-i trimit nimic, cum ar fi putut înfăptui acest lucru unioniştii?
Tot dumneavoastră afirmaţi că nu s-a interesat nimeni în ce condiţii se tratează poetul şi vă întrebaţi unde am fost cu toţii, când Dabija se ,,înăduşea’’ fără oxigen. Dar dumneavoastră unde aţi fost, dle Diacov? Dacă eraţi acolo şi l-aţi văzut în pericol şi în suferinţă, de ce nu aţi făcut ceva? De ce nu mi-aţi găsit numărul de telefon, aşa cum l-au găsit mulţi alţii? De ce n-aţi dat imediat alarma, dacă tot atât de mult l-aţi ,,iubit’’ pe tata?
În toată această perioadă cât s-a aflat în spital, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să-i salvez viaţa. S-a vorbit şi în România, şi în Franţa, SUA, peste tot. Ne-am consultat cu cei mai buni medici, dar ni s-a comunicat că tata este netransportabil, iar starea lui era extrem de gravă.
Şi chiar dacă spuneţi că făcând aceste declaraţii, nu v-aţi referit la rude, aţi lovit direct în mine şi în memoria tatălui meu. Pentru că în loc să fi deschis geamurile, mai bine deschideaţi gura atunci, la momentul oportun, şi nu după moartea tatălui meu. Iar acum nu mai aveaţi treabă nici cu unioniştii, şi nici cu Puşkin. Şi poate prin acţiunile dumneavoastră tata ar fi fost în viaţă şi astăzi!
Doina DABIJA / UZPR