ROMEO TARHON / DUMNEZEU SURGHIUNIT-lirică naționalist-patriotică
Mărturisirea celui care scrie nu pentru gloria de sine, ci pentru Țară
În toamna anului trecut, după ediția Salonului Internațional de Carte ”Gaudeamus 2018” cu Editura Națiunea, am emis următorul anunț public:
”Următoarea carte pe care o voi publica, după volumul ”STEAUA MEA EMINESCIANĂ” programat pentru tipar și lansare la Bookfest 2019, va fi DUMNEZEU SURGHIUNIT un volum consistent de poezii-manifest și poezii naționalist-patriotice închinate Țării și Românității.
Această culegere de lirică pe care am tot amânat-o de la an la an, – mai precizam – va fi un fel mărturisire a celui care scrie nu pentru gloria de sine, ci pentru țara, precum și un antrenament de încălzire înainte de o lucrare de mare întindere, de mare travaliu și de maximă importanță, o premieră și o abordare unică pe care vreau să o dăruiesc patrimoniului literar, cultural și istoric național și universal: epopeea ROMÂNIADA, operă lirică în metru homerian, cum încă nu s-a scris și care îi lipsește poporului român.
Bazându-mă pe experiența mea de a compune (și) poeme epice precum și pe documentația istorică apreciabilă, dar mai ales pe inspirația pe care Dumnezeu, ca și până acum, sunt sigur că mi-o va dărui la apogeul carierei scriitoricești, sper să am puterea și sănătatea de a crea prima și singura epopee românească autentică, făcând, astfel, o reparație crucială gloriei și onoarei patriei noastre străvechi, lipsită, încă, de o autentică „odisee” literară și istorică, dar… persiflată internațional din cauza tentativei de epopee nereprezentativă și generatoare de confuzii, intitulată „Țiganiada”, scrisă de către clasicul poet de etnie, Ioan Budai Deleanu.
”Steaua mea eminească” și ”Dumnezeu surghiunit” – anticipam – vor apărea în vara, respectiv în toamna anului 2019, care marchează Centenarul Marii Unirii, fiind și un ”an memorial Eminescu”, pe care îl cinstesc prin editarea unei antologii colective omagiale. Cele două volume și vor constitui ofrandele mele livrești pe altarul iubirii de țară și de neam într-o epocă în care, mai mult decât vreodată, România este exilată, împuținată, subminată, depopulată, vândută la pachet, hectar cu hectar, și supusă dezidentizării, deznaționalizării și dezintegrării prin conlucrare ticăloasă, conspirativă, româno-română. Scrierile noastre și ale tuturor celor care și-au preschimbat condeiul în spadă și pușcă (metaforic, desigur…) reprezintă forma contemporană de rezistență națională și naționalistă prin limbă și cultură.
Recent am participat la o conferință memorabilă a Maestrului Dan Puric la Parohia Șerban Vodă și mi-am primenit motivațiile creatoare, mi-am regenerat energiile și mi-am purificat spiritul ascultându-i și trăindu-i la cote înalte ale emoției cuvintele pline de har și înțelepciune despre martirii neamului și rezistența prin mărturisire.
Ceea ce ”comit” însumi prin această confidențialitate publică și publicistică este, de fapt, mărturisirea celui care scrie nu pentru gloria de sine, ci pentru țara în care a avut șansa (mulți ar spune… neșansa) de a se naște și viețui în permanent neastâmpăr creator, primind și dăruind lumină prin cuvântul sacru românesc. cel care a stat și stă la temelia lumii încă de dinainte de începuturi și de a fi fost dăruit Omului, de către Dumnnezeu, Cuvântul.
Limba Daco-Română(!) este Biblia limbilor neamurilor lumii și mă simt un om ales dar și greu apăsat de privilgiul de a-i fi conațional Eminescului nostru cel veșnicit, părintele martir al românismului fără de prihană și de a fi și eu un mic misionar și un trudnic scrib al graiului românesc dătător și făuritor de graiuri, istorii, patrii, culturi, religii și opere pe toate meridianele pământului creat cu infinită generozitate de către Dumnezeu, mai ales pentru noi, românii, încă din vremuri ancestrale și până dincolo de veacul veacurilor spre care mă încred că ne vom îndrepta calea întru adeverirea miracolului nostru național existențial, deși, de o lungă vreme, mult prea mulți dintre noi l-am alungat, l-am surghiunit…
autorul