◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024

Întâlnire cu „Vocea de aur a liricii românești – Adriana Severin” la „Salonul cu amintiri”

Joi, 26 mai 2022, la ora 15.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași va avea loc întâlnirea cu conf. univ. dr. ADRIANA SEVERIN.
Evenimentul „Vocea de aur a liricii românești – Adriana Severin” este parte integrantă a proiectului „Salonul cu amintiri”, inițiat de Asociația „Universul Prieteniei” Iași, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în cadrul căruia au loc, lunar, întâlniri cu personalități culturale ieșene, care împărtășesc publicului, din amintirile și experiențele adunate de-a lungul anilor. În completarea programului, alte voci de aur, foști elevi ai distinsei profesoare Adriana Severin, sopranele prof. univ. dr. Cristina Simionescu, lect.univ.dr.Oana Severin, Cristina Grigoraș, Angelica Solomon, conf.univ.dr.Alexandru Petrescu, acompaniați la pian de conf.univ.dr. Cezara Petrescu și conf. univ. dr. Vasilica Stoiciu Frunză, vor susține un scurt recital.
În cadrul evenimentului,lect. univ. dr. Mihaela Gârlea va prezenta volumul, în curs de apariție, „Iași, Cetate Culturală. Oameni, gânduri, fapte (vol.III). Călăuza harului – Adriana Severin”. Acest volum care a văzut lumina tiparului la ceas aniversar, datorită lect. univ. dr. Mihaela Gârlea și lect. univ. dr. Oana Severin, prezintă în paginile sale biografia Adrianei Severin, precum și gânduri ale celor care au colaborat sau au fost elevi ai distinsei profesoare.
Proiectul „Salonul cu amintiri” este coordonat de Rodica Rodean, preşedintele Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, gazda acestui eveniment fiind drd. muzeograf Mihaela Tudose.
Organizatori: Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”.

*
Adriana Severin s-a născut la 30 mai 1940, la Bacău. A absolvit Conservatorul din Iași și a debutat cu Saffi, din Voievodul Țiganilor de Johan Strauss, la Baia Mare. Transferată la Iași a cântat inițial în corul operei, apoi ca solistă și ulterior prim-solistă în numeroase spectacole. A urmat numeroase cursuri de măiestrie în țară cu Constantin Stroescu, Arta Florescu, Stela Simonetti, Magda Ianculescu. A urmat Cursul de măiestrei la Conservatorul „Fr. Liszt” din Weimar , la clasa profesorului Pawel Lisizian. A cântat pe marile scene ale lumii în Franța, Italia, Germania, Spania, Serbia, Bulgaria, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Israel și Grecia.
În anul 1994 devine conferenţiar universitar al Conservatorului din Iași, dedicându-se muncii de la catedră cu aceeași abnegație cu care care a slujit și scena.
A editat un curs (Metodica predării cântului), a participat la simpozioane de specialitate, ca membru în juriu la numeroase concursuri naționale și internaționale, a susținut cursuri de master class la Conservatorul Gkouletsou din Larisa (Grecia), dar și la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași.

Rodica Rodean
preşedinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *