default-logo

UNESCO își extinde programul de protecţie împotriva tsunamiurilor la toate zonele de risc din lume

UNESCO a decis să extindă programul său de protecţie împotriva tsunamiurilor, intitulat „Tsunami Ready”, la toate zonele de risc din lume până în anul 2030, inclusiv pentru Marea Mediterană, unde un tsunami este probabil să se producă în următorii 30 de ani, informează AFP.
Programul, implementat în zeci de comunităţi din regiuni din Marea Caraibilor, Oceanul Pacific şi Oceanul Indian, va fi extins la mii de alte zone, au anunţat marţi reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), într-o conferinţă de presă.
Programul stabileşte 12 indicatori care trebuie respectaţi de comunităţile vizate, cu ajutorul experţilor UNESCO. Este vorba, în special, despre alcătuirea unui plan de identificare a ameninţărilor şi de sensibilizare şi de pregătire a populaţiilor în faţa acestora. „Probabilitatea unui val de un metru, deci catastrofal, în următorii 30 de ani este foarte ridicată”, a declarat Vladimir Ryabinin, secretar executiv al Comisiei oceanografice interguvernamentale din cadrul UNESCO.
Pe de altă parte, în Marea Mediterană, insulele greceşti Kos şi Samos sunt pregătite, a anunţat Bernardo Aliaga, expert în oceanografie din biroul UNESCO. Oraşul Alexandria, din Egipt, a început să aplice programul, iar Istanbul şi Cannes lucrează la implementarea sa. (redacția UZPR)
Foto: ioc.unesco.org

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.