◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Departe de civilizația iubirii

De câteva zile parcă aș fi propriul meu dușman.
M-am certat cu mine însumi și nu mă pot reîmprieteni pe mine cu mine, oricât aș vrea, oricât m-aș strădui.
Nu sunt de stânga nu pentru că nu sunt stângaci, ci fiindcă nu pricep nimic din ceea ce fac cei ce se cred de stânga. Și sunt puțin de dreapta doar fiindcă sunt dreptaci și nimic mai mult, fiindcă în rândul celor ce își imaginează că sunt de dreapta bântuie aceeași bulibășeală.
Din cauza asta, că nu mă regăsesc nicăieri, mi se pare că există în mine doi. Unul mă îndeamnă să tac, celălalt mă ceartă dacă nu vreau să mai vorbesc.
Cel care vrea să tac îl ceartă pe cel care vrea să vorbesc pentru lucruri care nu sunt ale mele, dar îmi aparțin cumva fie și doar pentru faptul că respir același aer, sub cupola aceluiași cer. Numai că însuși cerul, același cer al tuturor, chiar sărăcit de orice urmă de nor și înveselit de același azuriu care altădată mă încăpea în inefabilul lui, tot de câteva zile îmi apare neprimitor, sec, trist, mărginit. Privesc așadar spre cerul văduvit parcă și el de orice bucurie și caut să înțeleg ce se întâmplă. Nu e de vină nimeni că, în disprețul legii și al oricărui respect față de semeni, conducătorii noștri de astăzi, adică vremelnici trăitori ca noi dar orbiți de iluzia eternității lor, uită cea mai importantă lege a vieții, legea iubirii. Altfel nu se poate explica de ce, zi de zi, clipă de clipă, ne afundăm în tenebrele unei uri fără egal. Nu-mi vine să cred, dar am tot mai mult impresia că fără a încerca să pătrundem înțelesurile acestei legi, a iubirii, ne vom certa în continuare nu doar coleg cu coleg, prieten cu prieten și frate cu frate, ci chiar eu cu eu, tu cu tu, fiecare cu sine pierzându-ne seninul de fiecare clipă în norii neînțelesului, nedumeririi și mirării.
Uneori, fără niciun efort de a vedea, asculta, cerceta, numai simpla prezență într-un loc ori altul îmi pare a fi suficientă ca să înțeleg că lumea de azi, cu toate progresele de toate felurile, se află într-un impas. Este fundătura lipsei de dragoste, de compasiune, de îngăduință pentru celălalt. A lipsei totale de înțelegere că e loc sub soare pentru toți și că soarele ne încălzește egal.
Din cauza asta, că pare a ni se fi uscat tot ce înseamnă iubire, respect, prețuire crescând în locul lor ura, disprețul, indifereța, egoismul, orgoliul nu mă mai pot înțelege eu cu mine decât în tristețe.
Trist că-mi plânge sufletul fără măcar să înțeleg de ce, nu-mi rămâne decât să mă rog bunului Dumnezeu să ne arate calea spre civilizația iubirii. Doamne ajută s-o găsim! Altfel, mă tem că vor plânge tot mai multe suflete și tot mai amar.

Firiță Carp / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *