default-logo

Cum ar fi vara fără acest cântec?

M-am simțit privilegiată. Ultimele nopți calde și calme ale toridei veri mi-au adus o bucurie rară: șansa de a fi unicul spectator al concertelor lor nocturne, la ore târzii, când toți ai casei se odihneau. De parcă ar fi știut sau intuit acest lucru, cântau cu toată forța „instrumentelor” cu care i-a înzestrat natura, cu dăruirea aceea totală, când te temi că ar putea fi ultima ocazie. Și pentru mulți, poate chiar așa a fost. Greierii mor toamna târziu, datorită frigului. Scapă cu viață doar cei ce reușesc să pătrundă în cotloanele caselor încălzite. Asemenea oamenilor aflați în situații limită, se salvează cine poate. Și ironia sorții este că nu întotdeauna scapă cei mai talentați sau cei mai merituoși. Or fi existând lichele și printre ei, ca printre oameni, care știu să se pună, din timp, la adăpost. Dar cele câteva nopți petrecute în compania cântecului lor au fost, cu adevărat , magice. Sunetul monoton, mai degrabă strident decât melodios, se multiplica și lua proporțiile unui concert, pe un mare stadion, în nocturnă. În liniștea acelor nopți pătrunse de taină ca la-nceput de lume, pe un cer încărcat de stele lucitoare și călătoare, îți venea să te muți în Luceafăr ca să uiți de nimicnicia, amenințările și pragmatismul vieții de fiecare zi.
Ne-am emancipat. Nu mai trăim demult printre păsări și flori, printre animale și arbori, printre insectele minuscule și surprinzătoare. De când n-ați mai ascultat un concert de greieri, în timp ce noaptea coboară ca o cortină neagră și învăluie totul în tăcere? Cred că în locul și spațiul acela, ferit de modernitatea agresivă, fără cântecul lor, vara n-ar mai fi vară. El însuflețește noaptea și înfioară tăcerea. Atunci și acolo, când somnul nu mi se lipea de gene și nu-mi părea deloc rău, am simțit că fericirea ține de liberul arbitru. Că din paradoxuri se pot naște adevăruri relevante. Greierii sunt insecte minuscule, măsurând 2 sau 2,5 cm. Dar sunt cele mai gălăgioase și cele mai muzicale. Iar cântecul lor este considerat o binecuvântare în Europa și în America. Iar chinezii consideră că greierele este „o creatură” care prevestește binele și casa cu mulți greieri este una norocoasă.
Ne-ar trebui atât de puțin ca să fim fericiți! Măcar în natură. Pentru că ea, natura, nu ne cere nimic altceva decât să ne conformăm, sau să ne punem în acord cu regulile ei: să nu ne așezăm contra vântului, sau împotriva curenților apei, să ne ținem cu picioarele pe pământ, să ne bucurăm de darurile sale. Orice gest inedit este riscant. Ființa noastră spirituală și fizică știe să împingă limitele atât cât trebuie, pentru a trăi această senzație de fericire simplă.
M-am născut într-un secol plin de absurdități și trăiesc în altul plin de violență și bizarerii și derapaje greu de înțeles și de explicat. Setea de putere și dominație, războaiele expansioniste sau pentru resurse naturale purtate, declarativ, în numele și pentru democrație, lăcomia nemăsurată și avariția celor ce au prea mult, dar încă mai vor; sărăcirea majorității, îndobitocirea prin dogme, manipulări și minciună te determină să privești toate acestea ca pe un nou „mal du siècle”. De care te poți apăra acceptând simplitatea ca pe o formă de viață fără cusur. Asemeni greierului ce umple cu cântecul său noaptea caldă de vară, fără să-i pese dacă-l ascultă sau nu cineva, refuzând să se milogească, în prag de toamnă, la harnica furnică. Obligându-ne să reconsiderăm fabula care-l credita leneș și milog, sub condiția sa de maestru cântăreț.
Asemeni artistului, a creatorului în general, el ființează conform menirii sale. Prin analogie, nu poți să nu te întrebi cum ar fi evoluat civilizația fără artele lumii hellenice? Fără acel uriaș ospăț al spiritului? Păstrez amintirea acelor nopți unice cu concerte întinse pe durata orelor, când târcoalele somnului târziu făceau ca sufletul năuc să-și uite visele. De parcă însăși materia își propusese să viseze ea, pentru mine.

Maria Vesa Aursulesei

Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*