default-logo

„Hai naroc!”

Cobor la autogara din Bălţi şi iau un taxi.

Îi spun (în română) taximetristului:

– Până la Biblioteca „Ion Creangă”, vă rog!

După ce pornim, taximetristul devine curios:

– A вы на каком языке разговаривайте: на молдавском или на румынском? (Dar dumneavoastră în ce limbă vorbiţi: în moldovenească sau în română?)

– În ambele.

– Kak? (Cum?)

– В обе сразу (În amândouă dintr-odată), îi spun eu, văzând că nu înţelege.

– Неет! (Nuu!), mă contrazice dânsul. Вы говорите на румынском! (Dumneavoastră vorbiţi în română!). Я молдавский знаю! (Eu limba moldovenească o cunosc.)

– И что вы знаете? (Şi ce cunoaşteţi?)

Şi el îmi spune:

– Hai naroc!

„Hai naroc!” e tot ce ştie interlocutorul meu în „limba moldovenească”. De mai multe cuvinte nici nu are nevoie, îmi explică el. E suficient să rostească aceste două cuvinte şi toţi moldovenii îl înţeleg.

Îi spun că limba „moldovenească” are, totuşi, mai mult de două cuvinte. Dar dânsul nu mă crede.

Din păcate, şi unii dintre conaţionalii noştri sunt convinşi – ca şi pe timpul URSS – că limba noastră nu are suficiente cuvinte (pentru că nu le cunosc dânşii) ca să se poată exprima.

Sărăcia de cuvinte atrage după sine şi sărăcia materială.

Am mai spus şi repet: vom avansa din punct de vedere economic când ne vom cunoaşte limba. Oricât ar părea de paradoxal, dar aceste două lucruri – limba şi bunăstarea – sunt legate între ele. Sărăcia noastră vine şi din necunoaşterea limbii.

Iată însă că nu ştiu a face distincţii între cele „două limbi” şi oameni de la case mai mari.

Scriitorul ucrainean Stepan Kelar ne cunoaşte bine limba, acesta locuind jumătate de viaţă şi lucrând mai multe decenii la ziarul raional din Ialoveni. E autor de poeme ucrainene, dar şi de versuri scrise în limba română (adunate în ciclul „Lângă pragul natal”), unele destul de bune:

 

De nu ştiam să mai aleg

Iubirea mea – de-a ta iubire,

Şi nici acum nu înţeleg

De-i vis, ce zic, sau amintire?” Etc.

Numai că el nu crede că scrie în limba română şi sub poeziile sale face precizarea:

„Вiршi написанi  молдавською мовою”, adică: „Poezii scrise în limba moldovenească”.

În volumul «Фiлософiя бутя» (Filozofia lucrurilor), apărut la Kiev şi editat de Redacţia Principală a Literaturilor Minorităţilor Naţionale din Ucraina, el îi prezintă cititorului ucrainean mai multe traduceri din poezia  românească.

Traducerile lui din Mihai Eminescu fac parte, după părerea mea, dintre cele mai reuşite versiuni transpuse, până în prezent, în limba ucraineană:

 

Злетiли ластiвки з-пiд стрiч,

Вже листя розгубив горiх.

Чому ж ти вiсточок не шлеш

I не iдеш, i не iдеш?… Etc.

(„De ce nu-mi vii?”)

Din păcate, ilustrul traducător, care ne cunoaşte bine, împarte literatura basarabeană în două: unii scriitori de la Chişinău, în concepţia traducătorului, scriu româneşte, iar o altă parte – în „moldoveneşte”.

Astfel la Grigore Vieru şi Nicolae Dabija traducătorul indică: „Traduceri din limba română”.

Pe când la Gheorghe Vodă, Nicolae Esinencu, Dumitru Matcovschi, Arhip Cibotaru ş.a., el subliniază că traducerile au fost efectuate „din moldoveneşte”.

Când mi-a adus cartea la redacţie, am rămas surprins că am fost detaşat, împreună cu Vieru, de familia poeţilor basarabeni.

– Ştefane (aşa-i spun, i-am publicat pe vremuri câteva poezii scrise de el în limba română cu numele Ştefan Chelaru), de ce ai scris doar sub poeziile noastre „tradus din româneşte”?

– Pentru că voi scrieţi româneşte.

– Dar ceilalţi confraţi, să scrie ei într-o altă limbă?

– Nu e vorba atât de o altă limbă. Dar atmosfera în care scriu ei este „moldovenească”. Şi-apoi eu cunosc nuanţele limbii vorbite de-o parte şi de alta a Prutului. Am tradus din Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc… Şi din cei mai importanţi poeţi de la Chişinău. La voi e altceva, afirmă dânsul la modul serios.

Îl întreb:

– Văd că ai inclus şi poeţii bucovineni la rubrica „3 румынской пoэзii” (Din poezia românească). Dar nu pe toţi. Sub poeziile Domnicăi Gireadă, româncă din Bucovina, şi sub poemele lui Ion Kilaru, român din Cernăuţi şi fost redactor-şef la publicaţia „Zorile Bucovinei”, ai menţionat: „3 молдавскоi поэзii” (Din poezia moldovenească). E o greşeală?

– Nu e o greşeală. Citeşte-le poeziile şi-ai să te convingi că nu greşesc. Deşi atât Ion Chelaru, cât şi Domnica Gireadă sunt din Bucovina, i-am cunoscut bine pe ambii, am indicat că traducerea e efectuată din limba „moldovenească”, pentru că poezia lor este de la Chişinău, fiind scrisă în contextul literaturii basarabene, cu motivele, cu temele şi felul de a le aborda de aici.

Nu l-am putut convinge pe Stepan Chelaru că şi ceilalţi poeţi de la Chişinău scriu româneşte. El face distincţie între „Uşoară, maică, uşoară…” şi „Moldovenii când se strâng”,  fiind convins că primul poem e românesc, iar al doilea – „moldovenesc”.

Graniţa de pe Prut, din păcate, a lăsat urme şi-n felul în care mai suntem percepuţi în lume.

Asta vrea să ne sugereze şi marele nostru prieten de la Kiev Stepan Chelar.

„Hai naroc!”

Nicolae DABIJA

20 septembrie 2018

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*