Actorul de teatru și film Victor Voinicescu-Soțchi cu frumuseţea şi talentul în Franţa!
Vântul când a ploaie-adie,
Imaşu-n verde-învie.
Cobor pana pe hârtie,
Torcând versu-n poezie.
Odele se-ntind pe glie,
Rouă-n zori ca să ne fie.
Nu-i secret pentru nimeni că mulţi oameni talentaţi de creaţie şi ştiinţă muncesc în sudoarea frunţii o viaţă întreagă, fără ca să fie observaţi şi apreciaţi la timpul lor. Mult depinde când te-ai născut, în ce împrejurări, în ce ţară şi ce s-a mai cântat, s-a compus şi s-a scris până la tine, ca să nu mai vorbim şi de descoperirile făcute anterior. Nu mai puţin contează şi norocul în viaţă, cu alte cuvinte, un şir de circumstanţe, care-l poate ridica pe Om în slăvi sau lăsat fără a fi observat de societate şi autorităţile de rigoare .
Anul 1968!Întorcându-mă cu bine de la aşa numită „ţelină”, unde am muncit împreună cu colegii mei de la medicină toată vara, am mers la cinematograful „Patria”, ca să vizionăm filmul lui Emil Loteanu „Poienele roşii”.Un film pastoral poetic şi romantic, avându-i ca actori pe distinşii Grigore Grigoriu, Svetlana Toma, Dumitru Caraciobanu, Victor Ciutac, Mihail Bădicheanu şi eroul timpurilor noastre Victor Voinicescu-Soţchi, practic cu toţii „descoperiţi” de legenda cinematografiei naţionale Emil Loteanu, care le-a dus faima în toată lumea. Şi cine ştie ce isprăvi avea s-ă facă mai departe studentul de la biologie Victor Voinicescu-Soţchi, dacă Emil Loteanu n-avea s-ă pună ochiul pe-acel tânăr frumos în stradă, ca mai apoi să-l facă vedetă de cinema şi să fie aplaudat şi admirat de milioane şi milioane de spectatori din lumea–întreagă. Fără doar şi poate c-am fost şi
eu încântat de măiestria actoricească a consângenilor mei, memorizându-i pe fiecare în parte. Şi iată, că după filmul cu pricina, flămând cum eram şi cu un ban în buzunar pentru munca sârguincioasă la „ţelină”, am hotărât să iau prânzul chiar la restaurantul „Moldova” din preajma Teatrului muzical – dramatic academic „A.S.Puşchin” (astăzi Teatrul Naţional „ Mihai Eminescu”-I.C.). Intru in sală, trec la terasa de vară şi mă aşez la o masă liberă, parcurg cu ochii preţurile din fişa meniului, aleg şi eu după buzunarul meu şi-i fac semn ospătarului să se apropie ca să comand cele alese. Când colo, se apropie de masă un tânăr frumos şi înalt cu ochelari fumurii de soare pe nas şi mă întreabă dacă-i liberă masa şi poate să se aşeze şi el la ea. Î-am propus să se aşeze. Îşi scoate ochelarii de pe nas, ca să-l recunosc pe…Victor Voinicescu-Soţchi în carne şi oase. Ca să mă conving, îi mărturisesc actorului, c-am vizionat recent filmul „Poienele roşii” şi mi-a plăcut cum l-a jucat dumnealui pe tânărul jurnalist Andrei Gruia. Bucuros şi de complimentele mele, Victor îmi mulţumeşte frumos şi propune să bem câte – un păhăruţ de „Negru de Purcari” în cinstea evenimentului şi cunoştinţei noastre. După prânz ne-am despărţit ca nişte prieteni, de parcă ne-am fi cunoscuţi de ani de zile. Fericit c-am făcut cunoştinţă c-un artist renumit, le-am împărtăşit bucuria colegilor mei de la medicină. De atunci, căutam orişice pretext ca să-l mai văd pe distinsul artist Victor Voinicescu-Soţchi şi l-am mai admirat în mai multe filme, în care s-a produs şi în mai multe spectacole jucate pe scena Teatrului muzical –dramatic academic „A.S.Puşchin”.Dar, roluri a avut dumnealui câtă frunză şi iarbă. Regizorii cineaşti de la studioul Moldova-Film Emil Loteanu,Valeriu Gajiu, Gheorghe Vodă, de la studioul Mosfilm Nicolae Gubenco, Iosif Heifits, Latif Faizief şi de la alte studiouri din republicile fostei Uniuni Sovietice insistau ca anume Victor Voinicescu-Soţchi să se producă în filmele lor. Jurnalistul în documentarul Alături de noi ;adjutantul în Explozie după miezul nopţii; Andrei Gruia în Poienele roşii; învăţătorul în Gustul pâinii; melancolicul în Această clipă; Dimitris în Legionarul ; Radu Negrescu în Singur in fata dragostei; spaniolul în Salut, Maria!; Duca în Lăutarii ; Lupu în Ofiţer in rezervă; Niconescu în Crestături spre amintire;Aleks în Ultimul haiduc; căpitanul Murti în Dacă vrei sa fii fericit; radja indian Ciandri în Un răsarit pe Gange; Solistul în Bărbatul de lângă tine; Dan în Rădăcinile vieţii; Andrei Stancev în O întâmplare la festival; Domingo în Noaptea s-a lăsat peste Chile; Victor în Vreau să cânt; Andrei în scurtmetrajul Bătrânul şi mârţoaga; Haidar-Ali în Servindu-şi Patria; luptătorul sarazin în Balada despre strălucitul cavaler Aivengo fac parte din palmaresul actorului cineast. Şi în Franţa Victor Voinicescu-Soţchi a fost solicitat ca să se filmeze cu brio în filmele Le facteur Cheval, factorul postal Cheval şi Engrenages, Un flic şi Interpol. O colaborare de suflet şi cu adevărat profesională în cadrul Teatrului muzical-dramatic academic „ A.S.Puşchin” Victor Voinicesu-Soţchi a avut-o cu distinsul regizor şi actor Andrei Băleanu. Şi astăzi contemporanii lui Victor îşi mai amintesc de spectacolul Romeo şi Julieta, unde dumnealui ca nimeni altul l-a jucat pe jovialul de Romeo. Benedict si Don Juan in „Mult zgomot pentru nimic” de W.Shakespeare, Principele Yusuppov in „Complotul împărătesei” de A.Tolstoi, Harap Alb in „Harap Alb” de Ion Creangă, Don Alberto „Om si gentilom” de Eduardo de Filippo, Actorul in „Azilul de noapte” de M.Gorki s.a. fac parte din fondul de aur al activităţii teatrale a lui Victor Voinicescu-Soţchi, unde a colaborat cu distinşii regizori Valeriu Cupcea,Yan Frid, Andrei Băleanu, Racik Caplanean.Tot dânsul s-a afirmat şi ca regizor de perspectivă, montând spectacolele „Visurile deşertului” de Anar (1984), „Anecdote provinciale” de Vampilov (1981)şi, culmea, „Eminescu” – spectacol-omagiu aplaudat cu căldură chiar la Paris. Vocea inconfundabilă a actorului nostru şi astăzi mai poate fi recunoscută în zeci de filme pe care tot dumnealui le-a dublat în limba română. La fel de neuitat sunt şi multiplele emisiuni radiofonice şi televizate de la noi la care a participat distinsul actor, regizor, pedagog, poet şi traducător Victor Voinicescu-Soţchi.Toate acestea, fără doar şi poate, se datorează „descoperirii” marelui Emil Loteanu, dar şi studiilor făcute la vestitul Institut de Stat de Artă Teatrală şi Cinematografie de la Moscova.
După prima noastră cunoştinţă de bun augur, ne –am mai întâlnit după premiera spectacolelor de la „Teatrul Naţional” şi la Uniunea Cineaştilor, unde erau puse în discuţie filmele proaspăt turnate la studioul „Moldova – Film”. Cea mai interesantă întâlnire cu Domnia Sa a fost însă chiar la baştina mea Ţareuca din preajma Rezinei. Eram în vacanţa de vară şi evident c-am mers în satul meu natal, să-mi văd părinţii şi să stau cu ei la vorbă. De unde până unde aflu, că la Rezina se află în turneu Teatrul muzical – dramatic„A.S.Puşchin”. A doua zi dimineaţa am şi mers la Rezina, care se află la o azvârlitură de bâţ de Ţareuca, să-mi văd actorii cunoscuţi. La hotel sunt informat că Victor Voinicescu-Soţchi este cazat într-o cameră cu Valeriu Calancea, despre care am scris în Chişinău.Gazetă de Seară cum a debutat dânsul pe scena teatrală. Cu toţii bucuroşi de întâlnirea neaşteptată, am decis să luăm prânzul chiar la mine acasă, la Ţareuca. S-a bucurat şi tatăl meu Pavel şi mama mea, Valentina, de oaspeţii de la Chişinău, care-au venit să ne onoreze casa. Au rămas mulţumiţi şi musafirii noştri de ospitalitatea părinţilor mei şi de zeama de casă, care le-a dat puteri pentru spectacolul pe care trebuiau să-l joace seara. Dar, trec anii şi aflu, că Victor pleacă cu traiul în…Franţa. Am rămas cu toţii surprinşi de decizia artistului şi amărâţi, că ne mai părăseşte ţara încă un artist de valoare. N-ai ce-i face, viaţa merge înainte şi cu urcuşuri şi cu coborâri şi nu întotdeauna cum şi-o plănuieşte omul. Pe toate le rânduieşte Bunul nostru Dumnezeu. Din mărturisirile băştinaşului nostru, doar putem să ne imaginăm cât de greu i-a fost la început. Să te adaptezi la viaţa pariziană, să te aclimatizezi, să posezi limba franceză la perfecţie, să scrii, să citeşti şi să gândeşti ca un francez sadea, doar câteva din condiţiile impuse pentru un actor profesionist, care-şi doreşte cu toată insistenţa să se afirme în viaţa de toate zile într-o ţară străină. Graţie faptului că Victor Voinicescu-Soţchi cunoaşte la perfecţie limbile română, rusă şi franceză, a tradus din limba rusa in franceza piese semnate de Alexandr Ghelman („Faţă de alţii„, 1986), Nina Sadur („O babă bizară„, 1986), Arnold Nicel Brodicianschi („Intemperie„, 2001, „Regtaimul din Chisinău„, 2003), filmul documentar „Unde-i casa mea?” (1995) de acelaşi autor s.a. Harul de traducător îl face pe băştinaşul chişinăuean să traducă din română in franceză sinopsisul filmului artistic „Avant de mourir” (regizor Emil Loteanu), poemele pariziene din culegerea de versuri „Les matins blanches” de Ion Andreiță etc. Şi harul poetic l-a confirmat pe bune Victor Voinicescu-Soţchi, scriind versuri pe care le publică in diverse ediţii din Franţa, România, Republica Moldova, Rusia, Macedonia.
În 1998, la editura „Litera” din Chişinău apare culegerea de versuri in trei limbi (franceză, română, rusă) intitulata „Cântecul lăstunului„, iar în 2004 la editura „Lyceum” din Chişinău apare culegerea de versuri „Evanescenta miezii nopţii ora” in trei limbi: română, franceză si rusă. La propunerea şi susţinerea neostenitului editor şi scriitor Vasile Căpăţână, poetului Victor Voinicescu-Soţchi îi apare la editura „Biodova” din Bucureşti culegerea de versuri „Umbre si lumini„. Nu se ştie ce soartă poetică ar fi avut dumnealui la Chişinău, dar în Franţa participă în iunie 2000 şi în mai 2002 ca poet basarabean! la Festivalul „Montmartre en Europe”, la Serata Literara Internaţionala „Auditorium du Sacre Coeur” de la Paris, iar în iunie 2004 ca poet francez la al 5-lea Festival „Montmartre en Europe”, la Serata Literara Internaţională, Centre U.V.A., Grand Montmartre de la Paris. Tot în Franţa actorul nostru dublează filme, participă la serate tematice, conferinţe, seminare specializate pentru tehnica vorbirii.
Din cele menţionate mai sus putem conchide, că Bunul nostru Dumnezeu l-a înzestrat pe compatriotul nostru Victor Voinicescu-Soţchi nu numai cu harul creativ, dar şi cel muncitoresc, cu adevărat de salahor. Talentul, ambiţia, voinţa şi caracterul au stat şi stau în capul mesei în casa creativă a Distinsului Om de Cultură Victor Voinicescu-Soţchi. Pe când locuia şi crea la Chişinău Domnia Sa s-a pricopsit cu Premiul I Pentru cea mai buna interpretare de rol masculin în filmul Bătrânul şi mârţoaga la Festivalul republican de filme „Molodosti-80″, Kiev, 1980. Peste hotarele ţărişoarei noastre este turnat documentarul biografic De la „Poienele roşii” la Paris, Germania în regia lui Arnold Brodicianski.
La începutul eseului scriam, că pentru cariera profesionistă a unui om de creaţie sau ştiinţă mult depinde unde, când şi în ce împrejurări s-a născut el, pentru a se afirma şi a avea şi popularitatea binemeritată. Nu putem presupune ce soartă creativă ar fi avut băştinaşul nostru Victor Voinicescu-Soţchi dacă s-ar fi născut în Franţa, Italia sau Statele Unite ale Americii, dar una putem afirma cu certitudine, că şi la Chişinău, în persoana lui, noi avem un Alain Delon, Gerard Philipe, Marcello Mastroiani şi Tom Cruz. Într-adevăr, cine-a spus, dar bine-a spus, că ţara noastră-i Ţara minunilor, odată ce Constantin Brâncuşi, Paul Goma, Gheorghe Zamfir au uimit Franţa cu celebrele lor creaţii. Pe urmele lor au mai păşit cu dreptul şi alţi compatrioţi români. Şi chiar dacă celebrul actor, regizor, pedagog, poet şi traducător Victor Voinicescu-Soţchi este de parte de casa părintească, dorul de casă şi de ţară l-au făcut să se afirme şi mai prodigios. Este o mare bucurie nu numai a Domniei Sale, dar şi a noastră, căci îl preţuim şi îl iubim ca pe o adevărată Mândrie Naţională!
Ion Cuzuioc / UZPR