default-logo

Scriitori și artiști plastici față în față cu istoria

Una dintre manifestările mult așteptate de participanții la Salonul Național de Literatură și Artă de la Râmnicu Vâlcea a fost vizitarea Mănăstirii Cozia – vestita ctitorie a marelui voievod al Țării Românești – Mircea cel Bătrân, datând din anul 1388.Un complex monahal medieval de o rară frumusețe, situat pe malul Oltului în apropierea localității Călimănești, care a constituit un puternic centru de cultură românească. După cum reiese din hrisoavele domnești păstrate în Muzeul Mănăstirii, aici a funcționat o școală românească încă din anul 1415. Se spune că un logofăt al marelui voievod Mircea cel Bătrân, a compus versuri și imnuri religioase fiind considerat primul poet român!

Conform unei legende, se pare că la originea construirii mănăstirii se află o „arătare Dumnezeiască” care i s-ar fi dezvăluit voievodului Mircea cel Bătrân într-un vis, iar a doua zi a hotărât ridicarea, pe acel loc, a unei mănăstiri. Pe o inscripţie aflată la Cozia scrie că: „Această sfântă biserică, unde se prăznuieşte hramul Prea Sfintei şi Începătoarei de viaţă troiţe, este zidită în temelie de blagocestivul răposatul Domn Io Mircea Voevod cel Bătrân”. De-a lungul timpului mănăstirea a fost reparată și renovată de mai multe ori, pentru că în momente neplăcute ale istoriei a fost transformată în pușcărie, spital, grajd de cai în Primul Război Mondial. În ciuda acestor aspecte, prin grija și jertfelnicia călugărilor, rugăciunea a fost neîntreruptă de peste 600 de ani.

Putem spune că cele două aripi ale Neamului Românesc au fost Credința și Rugăciunea. Când aceste daruri ne vor fi smulse, când aceste aripi ne vor fi retezate, cum știm că își doresc unii, omenirea va fi îngenuncheată. Rugăciunea e prima treaptă a compasiunii, a iubirii, a iertării, a jertfei… din păcate, nu toți purtătorii de inimă și carne sunt capabili să ajungă la această stare, dar asta este altă poveste.

Ne-am bucurat să fim în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. Un loc în care încă de la intrare ești pus față în față cu istoria noastră strămoșească. În pronaosul mânăstirii se află mormântul voievodului Mircea cel Bătrân. Tot aici se află și mormântul mamei lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei.

Pășind în interiorul Bisericii „Sfânta Treime”, când dai de aceste morminte nu poți decât să te înclini, să taci și să te închini. Ceea ce am făcut și noi, așa cum ne-am priceput.

A fost o frumoasă și emoționantă întâlnire cu istoria, cu propria conștiință și cu Dumnezeu, pentru toți aceia care au pășit cu sfială în acest colț de Rai, nu ca vizitatori, ci ca pelerini.

 

*

Un alt popas interesant al participanților la Salonul Național a avut loc la Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani -cea mai veche unitate de cercetare ştiinţifico-tehnică din judeţul  Vâlcea  care are la bază Pepiniera Drăgăşani, a cărei dată de înfiinţare este în jurul anului 1895. Întâlnirea cu cercetătorii ne-a dezvăluit lucruri interesante despre podgorii și producerea vinului din soiuri autohtone până la invazia filoxerei – o insectă care distruge rădăcina viței de vie, fapt ce a dus la distrugerea viilor tradiționale. Acestea  au fost refăcute cu vițe altoite aduse din import sau produse la pepiniera înființată în 1895 la Drăgășani.

Am mai aflat că podgoria Drăgăşani are o istorie ce datează încă de pe vremea geto-dacilor. În sprijinul acestei teorii stau numeroase vestigii şi legende ale locului. Atestare documentară din care reiese specialitatea viticolă a zonei datează însă din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. Vinul de Drăgășani având un bun renume până la sfârșitul veacului al XIX lea când se vindea în restaurantele mari din Berlin.

Există o legendă frumoasă legată de numele Drăgășani. Se spune că „la crâșma de pe deal aducea vinul o crâșmăriță frumoasă pe care o chema Șani. Localnicii și călătorii obișnuiau să spună că merg să bea un vin la „Draga Șani”. Și așa s-a născut numele podgoriei.

O altă podgorie despre care s-a vorbit, a fost cea de la Sâmburești. Cu acest prilej a avut loc și lansarea cărții „Sâmburești – o podgorie binecuvântată”, autor dr. ing. Ștefan Sergiu Gorjan, cercetător științific, prezentată de prof. dr. Mihaela Rădulescu, urmată de decernarea a două premii „Cerurile Oltului”.

În timpul discuțiilor ne-a fost dezvăluit unul dintre proiectele la care s-au făcut cercetări în domeniu, și anume: scoaterea pe piață a unui vin Crâmpoșia, un roze din 101 soiuri de struguri.  Crâmpoșia duioasă i-am spus eu după degustarea care a avut loc, și la care ne-au fost prezentate trei vinuri. Un vin sec, aspru și negru ca un armăsar crescut în libertate pe dealuri. Unul alb demi-sec, domol ca un cerb care-a sorbit doar dintr-un izvor anume, și cel din urmă, roze-ul, o explozie de arome și dulceață, pregătit să te ademenească întocmai ca o iubită frumoasă și ochioasă.

A fost un moment care ne-a însuflețit așa cum numai vinul știe să o facă, dezlegând deopotrivă inima și mintea, despre care poetul Gothe spunea: „Vinul bucură inima omului și bucuria este mama tuturor virtuților.” Va fi interesant  nu doar cum vor descrie scriitorii această manifestare, ci mai ales cum îl vor reprezenta pe pânză, artiștii plastici. Lucrări care vor fi adunate într-o antologie despre județul Vâlcea la următoarea ediție a Salonului Național de Literatură și Artă.

 

*

 

Județul Vâlcea este vestit pentru salba de mănăstiri și locașuri de cult pe care le deține. Una dintre cele mai vestite, și pe care am avut bucuria să o vizităm, este „Mănăstirea Dintr-un Lemn” – „altar de închinare pentru aviatori și marinara”,  situat în satul Dezrobiți, comuna Frâncești.

Există mai multe legende ale locului despre felul în care s-ar fi construit această mănăstire care se întinde pe un domeniul impresionant într-un loc plin de un farmec aparte. Una dintre ele spune că „ar fi luat ființă”  din materialul unui singur stejar, în primele decenii ale secolului al XVI- lea, după ce „un călugăr ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular. Moment în care „ar fi auzit o voce care l-ar fi îndemnat să zidească o mănăstire din trunchiul acelui copac”. O altă legendă legată de „Mănăstirea Dintr-un Lemn” spune că „un cioban pe nume Radu a visat într-o noapte o femeie foarte frumoasă, care dormea la rădăcina unui stejar. Aceasta i-ar fi spus ciobanului: „Scoală şi taie acest copac şi-mi fă biserică şi eu voi fi ajutătoarea ta, iar când Radu s-a apucat să taie copacul a descoperit o icoană în scoarţa acestuia.”

Nu putem stabili cât adevăr stă la baza acestor legende. Certă este credința strămoșească. Sfântul lăcaș a fost ridicat în cinstea Maicii Domnului  iar icoana ei este păstrată și azi în biserica de piatră a mănăstirii la care vin să se roage, anual,  mii de pelerini din toată țara și din străinătate, fiind cunoscută ca Făcătoare de Minuni. Nu se știe cum a ajuns la noi această icoană despre care se spune că ar fi fost pictată de Apostolul Luca, dar se cunoaște faptul că asemeni icoanei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn mai există în lume doar trei exemplare.

Ansamblul monahal deosebit de frumos și îngrijit, este format din Biserica de piatră, Biserica veche de lemn, chiliile de maici și Biserica nouă cu hramul Nașterea Maicii Domnului sfințită în luna septembrie. O ancoră din fier și un monument din marmură cu elice și cruce aflate la intrarea în ansamblul monahal, atrag încă de la început atenția. Misterul se dezleagă când afli povestea acestor simboluri. Între anii 1938-1940, acest locaș monahal a fost restaurat de Ministerul Aerului și al Marinei de atunci, devenind simbolic „altar de închinare pentru aviatori și marinari”, iar cele două monumente sunt ridicate în memoria eroilor căzuți la datorie.

Timp de rugăciune, închinare și încântare a fost și pentru noi cei prezenți la acest itinerar de suflet prezentat cu dragoste și însuflețire de Maica Stareță a Mănăstirii, monahia Emanuela Oprea. După ce ne-am încărcat de liniștea și frumusețea duhovnicească a locului și am gustat din bucatele alese pregătite de măicuțe, am asistat cu toții la prezentarea volumului  „Chesarie Gheorghescu – Arhimandritul erudit și mărturisitorul dreptei credințe”. O carte-mărturisire despre prigoana comunistă și puterea credinței de a vedea „lumina” și în beznele închisorilor despre care ne-au vorbit preotul Constantin Olaru – consilier al Arhiepiscopiei Râmnicului și Monahia Miriam Cărămidaru, ucenica preacucernicului părinte arhimandrit și de veșnică pomenire Chesarie. „Un om profund atașat de Biserică și popor” după cum aflăm din paginile cărții, care „a înțeles să-i respecte și să-i iubească pe toți oamenii, indiferent de etnie sau confesiune.” Viața sfinției sale „o adevărată pildă de răbdare, de blândețe, de înțelegere, de toleranță, dar și de fermitate când a fost vorba de interesele Bisericii și ale neamului.”

Aprecieri și felicitări scriitorului Ioan Barbu, care prin programul stabilit, nu a „înfrățit” doar literatura cu arta, ci ne-a pus față în față cu istoria strămoșească a locului, pentru a nu uita cine am fost și de unde am plecat ca popor.

 

Mihaela Aionesei

Târgu Secuiesc

Despre autor

Lasă un răspuns

*