Fiecare anotimp are obiceiuri agrare, dar şi culturale specifice. Fastul repertorial se reface în fiecare anotimp în funcţie de vatra cultural-regională.
Corindatul la Macea este un obicei vechi, străbun şi îndătinat la Macea. Printre primii corindători, de peste 50-60 de ani, îi amintim: Tolan Traian, Cazan Petru. Mercea Ioan, Şiclovan Ilie, Creţu Gheorghe. Viorel a lu Bou era dus ca şi Guda cu sacul!
Corindatul începea în Ajun, şi se pornea de la un capăt al satului. Cu banda şi cu sania, dacă vremea nu era prielnică. Feciorii colindau, fetele aşteptau acasă, ca să-şi poată dovedi puritatea, sufletul neîntinat şi bucuria primirii colindătorilor.
Gospodarii îi serveau pe feciori cu bucate special pregătite pentru această ocazie: plăcintă crocne, cârnaţi, cărdăboşi.
Puică neagră
Bagă-n sac
Scoală gazdă
Dă-mi colac
Nu-mi da mic
Că mi-i frig
Ci-mi dă mare
Să fug tare
Ca rotiţa plugului
Umple straiţa pruncului
Să se ducă trudii lui.
***
Pentru cârnaţ, nu ne-am duce
Fie, clisa-afumată
Şi de voie bună, dată
Sângerete, o părete
Cărdăboşi, ne vin-n minte
De-acum, până-n vecie
Gazde, şi chişcă să fie
Mărirea Domnului să fie.
***
Să fii gazdă sănătoasă
Să plăteşti corinda noastră
C-on colac ghi grâu curat
Cu vin roşu, străcurat.
***
Găzdăriţă, cu minchie
Dă-mi şi-un păhar, ghi răchie
Găzdăriţă cu cheptari
Dă-mi şi mie, o doi, bani
Găzdăriţă cu papuci
Umple-ne straiţa ghe nuci
C-aşe le place, la prunci
***
Unde meri, tu, furnicuță?
Eu mă duc, la păduriţă
Ce să faci, la păduriţă?
Să îmi cot un butucaş
Să îmi fac un vălăuaş
Ce să faci, cu vălăuaşu?
Să îngraşi on purcelaşi
Ce să faci cu purcelaşu
Să îl taiu pă Crăciunu.
***
Când pământu s-o făcut
Şi Ceriu s-o ridicat
Doamne, mândru l-a-mbrăcat
Tăt cu stele mărunţele
Şi cu Luna pântre ele
Şi o scară-i tăt ghi ceară
Ingerii pă ea coboară.
Pomii de Crăciun, sunt de obicei brazii. Acele lor verzi, iarna sugerează nemurirea. Aducerea de copaci verzi în casă în miezul iernii era un lucru obişnuit în culturile pre-creştine europene. Acum sunt ţinuţi de la Crăciun până la Bobotează. (cf. Rowena şi Huppert Shephad, 1000 de simboluri, București, edit. Aqvila, p. 326).
În ceea ce priveşte tradiţiile comunităţilor maghiare sau germane de la Macea, putem afirma că existau obiceiuri comune cu românii. Se mergea cu colindatul, dar la maghiari era cu Betleemul. Pomul de Crăciun era împodobit de seara, cu bomboane fondante făcute în casă, cu nuci şi mere înfăşurate în staniol sau vopsite cu siclu şi ornat cu ghirlande de hârtie.
Tăierea porcului: era la fel, doar că se consuma şi sângerete, iar tocana se servea cu smântână. La culesul strugurilor, acesta se termina cu Surechi-bal, iar lăsarea postului, cu Farsang.
Müler Cornel Valer îşi aminteşte: „Moş Nicolae era cel din ghetuţe strălucitoare … de te vedeai în ele … aducea daruri, iar celor din casă, ceapă, cartofi, usturoi. Bradul era argintiu şi se despodobea de Paşti. Ambalajul din staniol al bomboanelor nu se arunca. La colindat mergea singur doar la neamuri iar bănuţii se foloseau pentru acele vremuri la cumpărat cele trebuincioase – hăinuţe, jucării etc. ca o recompensă a glasului de clopoţel moştenit de la mama. Desigur, sunt amintiri de la colindat mai ales că, după ce a colindat singur, s-a mai dus şi cu Steaua, fiind recunoscut ca un bun cântăreţ şi bun strângăreţ de bănuţi.”
Cu siguranţă, iarna rămâne cel mai bogat şi plin de farmec anotimp de peste an. Adevărate spectacole, pline de magie se-ntorn în faţa noastră, laic sau creştin, despre facerea pământului, a cerului, cosmogonia lor trecând prin forme cromatice, gestuale sau vestimentare, deosebit de pitoreşti. Nu cunoaştem forma colindatului sub vraja unei măşti oarecare. Aspectul de petrecere de după colindat ţine, probabil, de perioada postului. Jocul nu era organizat, ci spontan, dar de mare virtuozitate şi încărcătură. Această manifestare ad-hoc este una a bucuriei şi nu era decât animare a cetelor de colindători. Aspectul spectacular epic care stă la baza arhitecturală a colindelor îl putem căuta doar în varianta din străbuni.
Florica R. CÂNDEA / UZPR Arad