default-logo

Poeți de limbă română din Serbia în Editura Academiei Române. Colecția „O sută și una de poezii”. Petru CÂRDU

PETRU CÂRDU (25 septembrie 1952, Sâmianaș-Barițe, lângă Vârșeț – 30 aprilie 2011, Vârşeţ, Voivodina) – poet, gazetar, eseist, critic literar, traducător, animator cultural. Școala primară în satul natal, liceul la Vârșeț, absolvent al Facultății de Filologie de la Universitatea din Belgrad (1872-1874) și licențiat în istoria și teoria artei la Universitatea din București (1978). Redactor la revista „Lumina” (1974-1981), apoi redactor corespondent pentru Vârșeț la Postul de Radio Novi Sad (1984), calitate în care a realizat valoroase interviuri cu personalități din țară și străinătate, dintre care amintim cele cu E. M. Cioran, Mircea Eliade, C. Noica, E. Ionescu, Sașa Pană, Nichita Stănescu, Ștefan Aug. Doinaș, Ana Blandiana, Marin Preda Geo Borza; Ezra Pound, CzeslawMilosz, Miodrag Pavlovici, Hans Magnus Enzesberger ș.a.

A tradus în sârbă din opera unor importanți scriitorilor români (Urmuz, Ștefan Aug. Doinaș, Ion Caraion, Emil Cioran, C. Noica, Paul Celan, Eugen Ionescu, Gellu Naum, Dumitru Țepeneag, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Herta Müller), aducând pe scena Teatrului Românesc din Voivodina autori români (I. L. Caragiale, Mircea Eliade, Matei Vișniec, Ramona Dumitrean)

Debut literar în „Libertatea” (1968) și editorial în 1970 cu volumul de poezii „Menire în doi”. A colaborat la revistele „Tribuna tineretului”, „Lumina”, „Poljia” și la alte publicații de limbă română din Voivodina. Membru al Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia / Serbia. A obținut valoroase premii în țară, dar și în România pentru volume de poezii (unele bilingve) și traduceri, între care amintim volumele bilingve „Rumanska avangarda/ Avangarda românească” (Ed. Delo, Belgrad, 1986) și „Antologijarumunskepoezije/ Antologia poeziei românești a secolului XX” (Ed. Svetovi, Novi Sad, 1991).

Opera poetică (selectiv): Aducătorul ochiului, 1974; Pronume/ Zamenice, 1981; Căpșuna în capcană, 1988; În biserica Troia, 1992; Cerneala violetă, București, 1998; Școala exilului, Craiova,1998; Complicitate, 2007; Poeme, București, 2015; Starea vremii, Cluj-Napoca, 2017.

Au scris despre opera lui: Radu Flora, Ion Bălan, SlavcoAlmăjan, Mariana Dan, Costa Roșu, Ion Deaconescu, Ioan Baba, Catinca Agache, Florian Copcea, Gligor Popi, Ion Rotaru, Georgeta și Ioan Adam, Ion Neagu, Vasa Barbu, Nicu Ciobanu, Brândușa Juică, Virginia Popovici ș.a.

Inclus de istoricul și criticul literar Florian Copcea în „O istorie a liricii românești din Serbia”, printre „postmoderniști”, alături de Ioan Flora și Ioan Baba, PETRU CÂRDU este unul din reformatorii limbajului „postmodern” din poezia sârbă de azi, lirica lui tinzând la „antipoezie” (Șt. Aug. Doinaș), un concept definind o realitate disforică de dincolo de firesc și normal, o percepție opresoare a nimicului și neantizării de dincolo de cuvânt: „Mă gândesc să fac mari considerații/ pe marginea nimicului/ la ședința de luni am să discut despre cassandra/ la punctul doi am să stărui asupra poeților romantici/ care s-au retras din manualele școlare/ și despre iubitele lor care s-au cufundat în vârsta îngerilor/ la punctul trei cei care n-au înțeles explicațiile/ se prăvălesc deghizați în concluzii/ la punctul diverse vom da un citat din filosoful conta/ o, nimic, cât ești de mare// Vă mai aduceți aminte/ de numele acestui cuvânt”.

Poezia lui Petru Cârdu este și ea obsedată, ca la Nichita Stănescu, de ideea și imaginile „zborului”, ale desprinderii de mundan și imanent, traducând un sentiment urgent al aspirației ascensionale, precum în poemul „Putința de a fi până la capăt pasăre”, o artă poetică, desigur, între atâtea care-i înnobilează discursul poetic de-a lungul întregii sale poezii: „Cineva se pregătește să fie pasăre,/ dar el nu este o pasăre./ Cineva zice: mâine-poimâine voi fi pasăre,/ dar el  nu este o pasăre.// Eu am o formă într-o aripă,/ dar nu am avut niște păsări într-o aripă./ Iat-o!/ Eu am avut niște păsări într-o aripă, dar nu mai sunt, dar nu mai sunt.// Întrupați într-un zbor/ puțini sunt cei care sunt”.

Această poetică a levitației exprimă, de fapt, limitarea condiției umane și înecarea sufletului în tot felul de nimicuri (și nimicnicii) mundane, de unde și urgența spiritualizării, a depășirii „impactului” onto-existențial: Se zice că ai zborul de salcie,/ parcă din naștere în oglinzi,/ peste înnoptarea mea/ așa e zborul cu zodii, așa.// Bate zborul, bate-l cu cui/ în norul din palma nu știu cui/ să curgă o trupă de oameni.// De la pana dusă-n nori/ ea se ține de vorbirea mea,/ ea trebuie smulsă din vorbirea mea.// Să râd cu pasărea asta./ Nu cred să învăț a râde.” (Rostire de fiecare zi) Se vede clar cum poetul ia în răspăr convenția limbajului comun, răsucind cuvintele oarecum „sardonic” și făcând aluzie eponimă la celebrul vers eminescian privind nemurirea din „Odă în metru antic”, „arătarea antică a ființei eminesciene” (Mihai Cimpoi).

Metafora-simbol a păsării revine în frumosul poem „Aleasa vreme de pasăre”, o altă artă poetică care vorbește despre organica năzuință ascensională a acestei viziuni generatoare de semnificantăreferențialitate: „Își face un cuib o pasăre/ în vorbirea mea,/ iar eu o simt și o pot vedea/ din simplul motiv că sunt.//Trebuie că-i zboară îngerii/ din nesfârșitu-i închis/ în inima-i curată.//De departe din ziua de ieri/ cuvintele vin asupră-ne.// Trebuie că suntem prin aer/ rezemați de noi înșine./ Intrați în moarte,/ fără noi înșine.”

Altundeva, avem evocată imaginea vulturului „fără pene” (deci dezgolit de vanități și orgolii) care zboară atât de frumos „în timp ce transportă aerul meu” („Vulturul fără pene”), pentru ca într-o „Peană” (a se observa aluzia mitică la „peanul” din antichitatea greacă) să ne comunice conștiința congruenței eului poetic cu zborul: „mi se pierde umărul în zbor/ de-a valma într-o doară/ nici cea de-a patra aripă caldă/ nu mi-a ajuns în loc de umăr/ ține câmpia întinsă a vrajei tale/ în zborul tău/ zborul e-n cuvinte străvezii/ parcă te rog să vezi/ în gând cum mi-l așezi/ mai am o aripă în formă de săgeată/ spre tine-ndreptată”.

Obsesia „logosului” în relație cu posibilitățile de exprimare ale po(i)eticii sale revine în volumul „Pronumele”, în care se produce o esențializare a lirismului situabil într-o „criză” a limbajului. Poetul devine, astfel, o instanță „regizorală”, care urmărește acest jos al reflectării datului existențial în logos, consemnând reacția de tăcere empatică a „interlocutorului” față de imposibilitatea exprimării integrale prin cuvânt : „Un om se trezește în vorbirea sa/ și întreabă:/ chipul meu oare a trecut pe aici/ stau și privesc/ în ce limbă un om seceră/ cuvintele/ la jumătatea drumului dintre sine și nimeni.// Aici interlocutorul rămâne mut./ Eu întorc capul spre cuvintele-n defilare./ Un om se-aude în îmbrățișarea realului,/ condamnat să vorbească cu inima” („Logos și existență”).

Cam acesta este sensul genericului „Plânsul oglinzii” dat antologiei în discuție de dl Florian Copcea, care se deschide, desigur, cu o artă poetică, mai exact cu o poezie ce amintește de Nichita al nostru, dar într-un sens oarecum corectiv, de vreme ce poetul nu e considerat un simplu „soldat”, ci chiar „generalul” limbii, capabil, la nivelul resemantizării poetice, de „nebunii” și de „rana de cuvinte” din sufletul adânc încercat doloric: „Poetul nu are vârstă el nu are familie/ el nu are copii are scepticismul meu obosit/ de 14 carate/ el e cetățeanul limbii ele generalul/ ce nu poate fi niciodată un simplu soldat/ el deschide poarta dinspre răsărit e o simplă/ rană de cuvinte/ servește nebunie cu vocale căpșuni cu nebunie/ dimineața la ora șapte ieșind în stradă/ ca un incest nevinovat” („Dintr-un incest nevinovat”).

Felul în care percepe Petru Cârdu poezia îl apropie de sensibilitatea lui Cioran (din care a editat în 2010 lucrarea „O bogu, o muzici, o ljubavi/ Despre Dumnezeu, muzică și dragoste”), evocat în poemul „Bicicleta Cioran”, mereu în dispută cu un Dumnezeu care-l văduvește de certitudinile existenței, lăsându-l să-și trăiască dramele existenței într-o conștiință a limbajului aproximativ, inoperant, ineficient: „l-am observat pe poet pe bicicleta blindată/ încearcă să învârtească străzile ca pe niște pedale/ lipind afișe/ pe rugăciunile către dumnezeu/ încetinește curgerea timpului prin fulgere și tunete/ aleargă între doi copii nenăscuți/ concentrându-se la realitatea neîmplinită/ urmându-și propriile mișcări/ de la potop la lumina violetă a lunii”. Cioraniană este și poema intitulată „În loc de discurs”, care, sub forma unui limbaj oficial-administrativ, comunică aceeași senzație de disconfort spiritual: „Am onoarea să raportez/ acest poem se dezbracă-n spini/ l-am luat cu mine dornic de cunoaștere/ în ziua aceea am uitat/ să dau sfat materiei dintre a fi/ și a nu fi”… Mai toate artele poetice exprimă aceeași stare poetică de „criză”, de suferință, de „rănire”, impresia de suferință îndurată cu stoicism, care-și cere urgent sublimarea, fiind generală: „Mă împiedicai de un cuvânt”, „Semnul exclamării”, „Arta de a confisca ferestrele”, „Zbor liber”, „Cititorul în ziua de post”, „Discuție liberă”, „Strigarea celui care tace”, „Gândul are cuvântul”, „Ficțiune și comentarii”, „Descrierea generală a cuvintelor”… E, altfel spus, un fel de „Lehamite estetică”, conform poeziei respective, Petru Cârdu dovedindu-se un poet de profunzime, cutreierat permanent de oglinzile nemiloase ale lucidității extreme.

Frecvente sunt aluziile la celebre mituri culturale, care revin în forță în volume ca „În biserica Troia”, „Cerneala violetă” sau „Școala exilului”. Iată, bunăoară, amintirea relegatului Ovidiu la Tomis: „În galop la tomisovidiu se uita chiorâș la mine/ eu mărșăluiam pe urletele mării în valurile lui 94/ și nu aveam urmă și nu aveam urmă și/ ca-ntr-o singură afacere privată o iubeam pe A / (…)/ nu aveam încă 42 de ani din câte știu/ îi mulțumesc lui dumnezeu că-l văd/ fiecare iubire cinstită are un rol subversiv/ să-l iubești pe dumnezeu și el să te iubească” („Școala exilului”). Se vede destul de limpede cum, făcând aluzie la mitul ovidian, poetul intră în rezonanță cu amintirea marelui tomitan nu dintr-un egotism așa-zis narcisiac, egolatru, ci din nevoia de comunicare oarecum biografică a condiției sale rezumate de această sintagmă-titlu „școala exilului”. Altădată, vizitarea Sibiului îl determină să noteze starea de spirit trăită într-o noapte ploioasă la hotel: „apa curge fără barca lui noe/ până-n zori/ dintr-un turn de apărare al cetății/ o voce se clatină/ în noaptea asta am văzut-o/ ronțăind din frumusețea unui poet” („Stop cadru la Sibiu”). Pentru ca în „Alianța vorbirii”, dedicată „lui Ion Mircea”, poetul să consemneze pe „cerchiștii/ Nego Doinaș Ioanichie”, bucuros fiind de încheiata, frățește, „alianță a vorbirii”…

Poezia lui Petru Cârdu exprimă în profunzimea și artisticitatea ei postmodernă o inefabilă „texistență și esență poetică”, după cum titrează prefața alcătuită de antologatorul Florian Copcea, foarte interesantă în definirea artei sale fiind însăși mărturisirea poetului: „Nu am modele poetice. În mine circulă cuvinte dintr-o limbă neinventată încă și cuvinte rostite pe diverse meridiane, în diverse limbi, de mari poeți. Chiar dacă există modele tainice, vine un moment când ajung să le contest spontan, nu programat sau după o rețetă prescrisă. Scriitorul trebuie să fie infatuat, să se simtă un demiurg, altfel cuvintele lui nu au putere.”

Situat așadar într-un logocentrism de mirabile spontaneități, poetul își creează în-de-sine propriu-i „model”, declarându-se, sub acest inedit aspect, un demiurg care construiește pe „demolări” într-un egotism frisonat de incomodități existențial-mundane, peste tot simțindu-se din plin rumoarea urbană și condiția imperativă de cetățean al unui limbaj nou. Toată mitologia acestei lirici, refuzând convențiile limbajului, tinde la crearea unei noi poetici, deopotrivă avangardistă și spontană, de substrucție ironic-sarcastică, de o autenticitate specifică, de- și re-mitizantă, care o fac ușor identificabilă în sintagmatica po(i)eticilor postmoderne. (va urma)

Zenovie Cârlugea

Tg.-Jiu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.