Manifestarea programată în Sala de concerte de la Radio România a însemnat un reper important pentru drumul pe care va trebuie să-l parcurgă jurnalismul românesc- ÎMPREUNĂ. Numărul mare de jurnaliști prezenți la momentul respectiv, dă semnalul unei asemenea posibile atitudini, într-un viitor, mai mult sau mai puțin apropiat.
Vom continua să prezentăm alocuțiunile prilejuite de această adevărată sărbătoare a breslei.
Domnul Sergiu Andon, primul președinte al organizației, imediat după 1990.
Am ajuns toți până la Centenar! Mă gândeam astăzi la acest unic cuvânt CENTENAR – o fi mult, o fi puțin? Asociat cu noțiunea, cu activitatea de ziaristică, prin natura ei efemeră, seamănă cu o viață de libelulă! Toți cei care suntem de mult în presă știm că trăiam sub ideea asta – că lucrarea ziaristică trăiește o zi. Nu e chiar așa!
Pentru unele primești înjurături și după mulți ani, dar vorba imnului, prin definiție activitatea ar fi efemeră și juxtapusă cu ideea de centenar poate să conducă la impresia că e mult. Dați-mi voie să spun că nu e mult, și că acest prilej aniversar trebuie tocmai să ne conștientizeze faptul că suntem cumva tineri de tot, nu metaforic, ci în mod real.
Dacă ne gândim, bunăoară, că avem cetățeni ai României, inclusiv un intelectual, persoană publică, de 102 ani și din punctul ăsta de vedere, e puțin. Dacă ne gândim la firma britanică de turism care a falimentat zilele trecute și care zguduie economia, 178 sau 187 de ani, e puțin. Dacă ne gândim la universitățile europene, care au câte 6,7,8,9 secole, e puțin. Dacă ne gândim, cum foarte bine e punctată în blagoslovirea pe care ne-a trimis-o PreaFericitul Patriarh sau dacă ne gândim la acele multe publicații, care deja sunt bicentenare, iarăși e puțin!
De ce evoc toate acestea? Pentru că acest Centenar al uniunii de creație și nu al profesiei de ziarist, deci al breslei, comunității noastre profesionale este câtă este, și mai mult trebuie să ne preocupe dorința, ambiția, inteligența de a exista multe decenii și, dacă se poate, multe secole în viitor.
E provocator să pui o asemenea întrebare într-o lume în care, pare-se, subliniez pare-se, că presa s-a dizolvat, exact ca un cub de zahăr în ceai. Dar eu sunt optimist și cred că presa nu numai că nu piere, ci i se deschide o nouă etapă de care, dacă va fi conștientă, va duce la înflorirea ei.
De ce? Pentru că, în esență, presa este strict asociată vehiculării de informații, or setea de informație, a unor cercuri tot mai largi ale populației a crescut în așa măsură, încât populația însăși începe să producă și să comenteze informații.
În acest univers atât de vânzolit de dorința de informații, o profesie care să reprezinte nucleul principiilor care trebuie să vehiculeze informația și comentarea corectă, nu numai că-și va găsi întotdeauna locul, dar va fi întotdeauna necesară.
Îi mulțumesc domnului președinte, Doru Dinu Glăvan, că a amintit faptul că mă situez printre inițiatorii organizațiilor profesionale de după 1989.
Într-adevăr, am fost și primul președinte al Societății Ziariștilor Români din România, care avea caracter de sindicat, așa au vrut inițiatorii (Petre Mihai Băcanu, Sorin Roșca Stănescu), dar această retrospectivă mă face să aduc aminte că totuși structurile organizatorice, profesionale, sociale, sunt fragile în cultura noastră, chiar și de altă natură – politice numai zic. Se pare că avem un blestem al forțelor centrifuge când e vorba să fim și să facem ceva laolaltă.
Ca om care am avut o răspundere într-o asemenea organizație, precursoare dacă vreți, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și la fondarea UZPR-ului, am avut a nota în minte și în regretele mele, condițiile care periclitează unitatea de breaslă. De altfel, și cu centenariatul acesta trebuie să fim atenți pentru că nu e chiar o continuitate a aceleiași organizații.
Organizația, în funcție de vicisitudinile politice și-a mai schimbat pielea, și-a mai schimbat denumirea, a mai fost puțin cameleonică și în obiective. Trebuie să tindem spre constanță! Acum avem condițiile sociale, politice, istorice îndrăznesc să zic, de a tinde, într-adevăr, spre multicentenarism.
Dacă există pericolele, nu mai sunt externe profesiei, ci interne și trebuie căutate chiar, fără să insist, în ce ne macină pe noi, individual, când nu rămânem asociați împreună.
Nu am să insist pe idee, vreau să vă spun doar atât – nu faceți confuzia între talent profesional, notorietate, lucruri foarte importante (alături de actorie, probabil că suntem profesia cea mai sensibilă la notorietate și la ierarhia talentelor), dar asta e una, și capacitatea administrativă, organizatorică, gestionară, dacă vreți, de a menține o structură, de a o face vie, activă, de a o scoate din puzderia organizațiilor neguvernamentale, de a o menține marcantă în cadrul unei societăți civile cu un peisaj tot mai divers, e cu totul altceva.
E foarte important și depinde de noi și atunci când ne gândim la Centenar, la perspectivele dorite pentru urmași ai mai multor centenare, dacă ne gândim la ce spuneam că însăși diseminarea activității de vehiculare și comentare a informațiilor e o provocare pentru profesia noastră, care nu va pieri, dar va trebui să adapteze.
La acest moment aniversar, trebuie să fim atenți și conștienți să menținem coeziunea profesională în cadrul organizației pe care o sărbătorim, să nu credem că longevitatea ei relativă, mai scurtă decât viața unor oameni, mai lungă decât viața unor structuri politice, se întreține de la sine, ci depinde de fiecare dintre noi și de dorința fiecăruia dintre noi ca organizația să existe și, după puteri, să facem ce putem, pentru a avea o viață lungă.
Cunoscutul jurnalist, adevărat istoric pentru breasla noastră, domnul Neagu Udroiu a spus:
Distins auditoriu,
Dragi colegi,
Țin să felicit, înainte de toate, conducerea UZP, personal președintele nostru, Doru Dinu Glăvan, pentru modul cum au gândit și asigurat marcarea unui secol de la înființarea organizației al cărei nume îl purtăm.
Întâlnirea de astăzi, așezată sub această acoladă, se dovedește un bun prilej pentru noi toți de a ne saluta, cunoaște mai bine, să ne întrebăm de sănătate, să-i facem pe cei din jur părtași ai bucuriilor noastre, să ne simțim mai puțin singuri în fața tristeților ce ne-au încercat.
Intervenția mea la acest microfon se dorește o invitație. Invitație adresată către noi înșine, calfe și zidari pe schelele presei din țara noastră. Invitația de a ne recupera istoria de aproape două veacuri a presei în limba română. Este a noastră, în primul rând, gazetari de ieri, de azi și dintotdeauna și suntem datori să procedăm la temeinica ei cunoaștere. Să știm mai bine ca oricine ce poate și trebuie știut din existența publicațiilor noastre risipite pe axa timpului, incontestabile pietre de hotar în devenirea României moderne. Să ștergem cu încântare colbul de pe aceste cronici bătrâne ale existenței românești. Să-i cunoaștem pe venerabilii protagoniști care și-au dizolvat resursele de cărturar, harul rostirii privind în jur, calitatea de învățător fără odihnă în făclia capabilă să iradieze mesaje de excepțională însemnătate pentru mersul spre lumină al societății.
Să cunoaștem și să promovăm în spațiul public trasoarele multicolore ce au călăuzit existența presei românești sub vremi. Ele s-au numit, cum vibrant le-a spus Văcărescu, “creșterea limbii românești și-a patriei cinstire”. Gazetarii adevăraţi s-au înclinat consecvent și durabil în fața altarului identității naționale, convocând aproape și convingându-ne de sonoritățile fără egal ale graiului, limba vechilor cazanii, în unduirea căreia poeții s-au simțit la largul lor să ne invite a-i savura parfumul, virtuţile de fagure de miere.
Să developăm aportul incontestabil al publicațiilor românești la cunoașterea și tezaurizarea credinței, a faptelor de eroism ale acestui picior de plai unde ne-am născut și am crescut – verzi dumbrăvi cu filomele și cu râuri de cântări, a obiceiurilor venind de demult și de departe.
Presa și artizanii ei remarcabili s-au manifestat consecvent, cu admirabilă dăruire în tranșeele marilor idealuri și aspirații ale românilor. Să ne amintim fie și doar de Revoluția de la 1848, de Unirea Principatelor, de Războiul de Independență, de făurirea României Mari.
Știu, se intensifică eforturile pentru radiografierea și aducerea în prim plan a unor secvențe semnificative din trăirile presei românești. Văd în sală animatori de marcă ai acestor activități, în Capitală ori în provincie. Munca lor poate fi descoperită în rafturi de bibliotecă. Cercetarea minuțioasă de arhivă se îmbină convenabil, atractiv, cu introspecții în propria experiență a autorilor. Fără efort, surprinzi țăcănitul mașinii de scris, trapul interminabil al teleimprimatoarelor, vuietul rotativei, neastâmpărul magnetofoanelor, oftatul aparatelor MGS, mersul rolei de telerecording.
Dar invitația mea este să procedăm la un efort conjugat, cuprinzător, coerent, instructiv. Așadar, alături tineri și vârstnici, să se simtă seduși de ideea de a recompune, cu respect pentru adevăr, rolul jucat de mass-media în societatea românească. Să hașurăm petele albe din mapa presei noastre de la origini până în prezent.
Dați-mi voie să evoc iureșul pe care l-a provocat pe colțul de planetă ocupat de condeiele pornite din bloc-start în aval de revoluția din decembrie. Pagini savuroase s-au perindat prin fața ochilor noștri. De ce nu ne-am aduce aminte că fiecare din noi a avut pagini proprii de romantism, motivate sau nu, de reușită, de ezitări, poate de eșecuri. Ce era de reținut, am reținut:
“O luptă-i viața/Deci te luptă/Cu dragoste de ea cu dor…” Putem beneficia de catalizatorul de care știm: peste un deceniu se vor împlini două veacuri de existență a presei românești. Am consemnat în lungul unui an calendaristic nașterea și trăirile României Mari.
De ce n-am transforma anii din fața noastră în deceniul cunoașterii în profunzime a celor două veacuri de când Galaxia Gutenberg își începea traseul de succes în tipografiile lăsate să aștepte cam mult ucazul domnesc?
Dispus să cuprindă semnificativul din existența stelelor de primă mărime și recunoscută luminozitate, performanțele redacțiilor antologice, reușitele publicistice, surprinse din unghiuri diverse, convingătoare.
Să ne propunem a începe printr-o participare benevolă la caligrafierea programului de restituire către noi și către societatea în ansamblul ei a istoriei presei românești. Să continuăm prin a ne angaja experiența, potențialul energetic în calitate de autori.
Menţionez – în paranteză – că eu, unul, am înaintat conducerii UZP o schiţă-program cuprinzând evantaiul de activităţi ce le consider în sprijinul proiectului pe care îl propun. Am în vedere lucrări despre viaţa şi activitatea marilor spirite implicate în existenţa presei româneşti, monografii ale celor mai importante instituţii mass-media din ţara noastră. În plus, lansez îndemnul de a marca locuri de naştere, adresele unde au funcţionat publicaţii, posturi de radio şi televiziune. Pliante bine gândite pot pune în circulaţie imagini reprezentând lucrări de artă dedicate lor – îndeosebi busturi, statui din spaţiul public. Să le identificăm locurile de veci şi să le facem cunoscute.
Merită încurajate iniţiative ce au în vedere acordarea numelui celor mai străluciţi jurnalişti afirmaţi în cele două secole de existenţă ale presei noastre unor artere de circulaţie ori pieţe publice.
Putem, astfel, fixa în memoria publică adevărata dimensiune a presei noastre în viaţa societăţii româneşti.
Un Muzeu al presei din România, în coordonarea UZP, se impune cu necesitate în capitala ţării. Filiale teritoriale, în principal centre culturale – precum Arad, Sibiu, Cluj-Napoca, Braşov, Craiova, Iaşi, Târgovişte, Lugoj îşi bine merită locul.
Nu uitați să ne invitați, cât mai suntem, câți mai sunt, la evenimentele de ieșire în lume a tot ce faceți. Nu ne oprește nimeni să privim acest proiect ca parte integrantă a frazei omagiale pe care societatea o datorează presei românești din toate timpurile, făuritorilor ei, cărturari de aleasă spiță, jurnaliştii români și patrioți.