Colocviul Național de Folclor „Sabin V. Drăgoi”, ediția a VIII-a, Belinț, 2019

Duminică, 13 octombrie 2019, la Școala Gimnazială din Belinț (jud. Timiș) s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Colocviului Național de Folclor „Sabin V. Drăgoi”. Amfitrionii evenimentului au fost și de această dată profesorul și traducătorul Simion Dănilă alături de muzicologul prof.dr. Constantin Tufan Stan.

Lucrările simpozionului au fost complexe, propunând spre discuție și dezbatere diverse teme interesante: folclor, muzică, tradiție, istorie, prezentări de cărți și reviste, dar și momente artistice.

Un moment special a fost dedicat Revoluției de la 1989, moment readus în atenția celor prezenți de unul dintre luptătorii timișoreni, dl. Ioan Savu, și scriitorul Titus Suciu, prilej cu care a fost prezentat și volumul „Reportaj cu sufletul la gură” (traseele revoluției) semnat de Titus Suciu și apărut în 1990 la editura Facla din Timișoara.

De asemenea, prof. Simion Dănilă a scos la iveală personalități de ieri și de azi ale comunei Belinț, oprindu-se asupra cărților lui Gheorghe Iancovici (Belinț) și Viorel Dorel Cherciu (Bocșa).

Muzicologul Constantin Tufan Stan a stăruit asupra varantei belințene a baladei „Miorița” de Sabin V. Drăgoi, dar și asupra altor studii de folclor.

Deosebit de interesantă a fost intervenția profesorului dr. Dumitru Jompan (Marga), care, cu vervă și umor, și-a prezentat succint cele 81 de cărți și a insistat asupra unor veritabile antologii de folclor.

În cadrul acestui simpozion „Colocviul Național de Folclor „Sabin V. Drăgoi” de la Belinț a fost prezentată și revista „Bocșa culturală” la cei 20 de ani de apariție, precum și cel de-al treilea volum al  „Bibliografiei revistei Bocșa culturală 2014 – 2018” semnat de Gabriela Șerban și apărut la Editura TIM din Reșița în 2019.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.