◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

„LA TIERRA TRACIA” – Bilanțul unei luni de românism în Spania

Voci din diaspora

 Trăim vremuri interesante în care migrația românilor nu mai este demult o noutate și nici un subiect care să acapareze atenția. Spania, Italia, Germania, Anglia sunt doar o parte din țările care s-au bucurat de sosirea noastră pe piața muncii unde ne-am integrat rapid. Suntem abili și muncitori, însă ceea ce ar trebui să bucure cu adevărat România este efortul unor minți luminate care militează pentru perpetuarea tradițiilor noastre, dincolo de orice bariere.

     „Citește românește, gândește românește, trăiește și simte românește” este un îndrăzneț și rezonant proiect cultural, inițiat de „Asociación Socio-Cultural Romanati”  din localitatea El Ejido (Almeria), Spania, în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cheamă tot românul la uniune, tradiție și iubire de neam și limbă. Ca o amprentă a continuității culturii românești, asociația a inițiat „NOCHE TEMATICA CULTURAL”, o parte integrantă a proiectului mai devreme amintit, care se desfășoară în fiecare seară de sâmbătă de la orele 20:00, într-un cadrul românesc, prietenos, în „LA TIERRA TRACIA – CENTRO CULTURAL ROMANATI”, un spațiu care unește expoziție de fotografie, pictură și artă tradițională, expoziție și vânzare de carte, proiecții de filme și întâlniri cu scriitori și artiști români. 

     Prima ediție „Noche Tematica Intercultural” a lunii și-a deschis porțile spre inimile românilor –  în seara zilei de 7 septembrie – având ca invitată de onoare pe d-na Maria Salvan,  prietenă și colaboratoare a societății – cu prezentarea cărții „Mujer entre dos siglos”. Printre invitații autoarei putem aminti pe scriitorii spanioli Peterjuan Gómez Alcaide (autor al romanului „13 Brujas, bellas damas incomprendidas”) și Francisco Javier Romera Romero („Una llama en las tinieblas”). Moderatoare al evenimentului, Carmen Mirela Șut.

        A doua ediție a lunii a avut loc în data de 14 septembrie și a găzduit evenimentul  lansare de carte „Buchete de vise” a poetului Costinel Lungu, originar din localitatea Corabia, județul OLT (fost Romanați), stabilit în Spania, localitatea Herencia, provincia Ciudad Real.    

       Ediția a treia (17 septembrie) s-a bucurat de prezența unui invitat mult așteptat și iubit de români: prietenul și colaboratorul asociației, artistul NICU COVACI (fondatorul trupei PHOENIX). 

       În data de 21 septembrie, în cadrul seriei „Noche Tematica Intercultural” asociația a reușit să aducă în atenție cultura populară bulgară și arta meșteșugărească.

         28 septembrie, ultima seară a evenimentelor lunii, a fost la fel de interesantă și receptivă ca și celelalte ediții, trecând fluent de la stadiul de proiect la un obicei care devine o punte de legătură între românii din Spania și cei din România, dar și o conexiune cu alte naționalități, făcând astfel cunoscută limba și tradițiile noastre, ale poporului român. Tematica serii – o întâlnire literară cu scriitoarea Tudorița Dănilă și a sa carte de povești și poezie „En el mundo infantil”.

        Vom continua, pentru ca identitatea noastră, a românilor, să se păstreze, ca o pecete împotriva îndepărtării de vatra strămoșească, în special pentru copii, care sunt cei mai vulnerabili la pierderea identității.

 

Costinel Lungu

Secretar literar ASOCIACIÓN SOCIO-CULTURAL ROMANATI

 

 

Articol preluat din revista CERTITUDINEA nr. 50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *