◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

Scriitorul și ziaristul Al. Florin Țene este în librării cu romanul  „În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul. Viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste”

Prolificul scriitor și ziarist Al. Florin Țene  continua seria romanelor „între realitate și poveste” despre scriitori. După apariția romanelor despre Gib I. Mihăescu, Macedonski, Minulescu, Radu Gyr, Traian Dorz, Valeriu Gafencu, acum a apărut, în aceași serie, romanul despre Vasile Militaru. Încă, de la început autorul specifică pe prima pagină: „Această carte se dedică tuturor scriitorilor care nu au pactizat cu regimul comunist-criminal”.

Cartea are o prefață  semnată de istoricul literar dr. Ionuț Țene care esențializează în câteva pagini viața și poezia lui Vasile Militaru, subliniind printre altele: „Poetul nu a făcut în viață compromisuri. Vasile Militaru a refuzat teroarea preajmei ideologice și a imanentului. Viața și-a trăit-o axiologic, pe valori creștine autentice și general umane: adevărul, dreptatea, binele, smerenia, libertatea și iubirea. În realitate, Vasile Militaru a făcut parte doar din partidul libertății din care fac parte doar scriitorii autentici. Poetul a spus la un moment dat că: Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic. În închisoare a fost torturat și umilit de către securiști.”

            Impresionant este faptul că Al. Florin Țene dezvăluie faptul că în deceniul 1950-1960 poezia „A venit aseară mama”, de Vasile Militaru, a fost trecută în manualele școlare ca fiind compusă de George Coșbuc, pe motiv că adevăratul autor nu a dorit să colaboreze cu regimul comunist, replicând secretarului cu propaganda PCR: „În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul.”

            În postfața semnată de scriitoarea Galina Martea se spune: „Cu o carieră de amploare în arta scrisului și nu numai, adunând în palmares peste 85 de cărți editate și sute de articole în domeniul literaturii, sociologiei, istoriei etc., Al. Florin Țene (prozator, poet, eseist, critic literar și de artă, publicist, editor, membru al UZPR și al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte din SUA, cât și altor uniuni de creație literară, deținător al multiplelor premii de valoare națională și internațională, fondatorul revistelor Agora Literară, Regatul Cuvintelor, Constelații diamantine, Scurt circuit oltean, altele) există în astă viață cu misiunea sacră de a produce lucruri nobile, de a pune în lumină opere literare de mare pondere, prin intermediul acestora abordând diverse genuri literare precum poezie, proză, eseu, roman, analiză literară. Pe lângă activitatea de scriitor, Domnia sa este un admirabil activist și manager cultural, în timp afirmându-se cu mult succes în calitate de fondator al diverselor cenacluri și reviste literare; iar pentru a încuraja și mai intens activitatea scriitoricească din țară și Diasporă domnul Țene înființează în anul 2006 Asociația profesională Liga Scriitorilor Români, fiind și Președinte al acestui forum cultural. Deci, cu siguranță, se poate spune că Al. Florin Țene este un veritabil susținător al valorilor culturale românești și un promotor insistent în fructificarea vieții spiritual-umane. Acțiunea romanului ilustrează perioada în care societatea română, scriitorul român s-a aflat sub un zbucium emoțional-moral, sub o grea încercare de a face față lucrurilor împotriva unui regim politic care împiedica mersul decent al existenței pentru o mare parte din populație, și anume pentru acea care nu colabora cu sistemul comunist. Între aceste ipostaze Al. Florin Țene plăsmuiește o imagine literară ce se bazează pe fapte și acțiuni reale, subiectele redând o meditație adâncă la tema suferinței umane. Printr-un asemenea model de creație literară avem ocazia să cunoaștem aspecte din istoria poporului român, priveliști cu o sensibilitate absolută despre procesele vitale ale omului ce sunt într-o legătură indispensabilă cu existența cotidiană, cu relațiile reciproce și atitudinea acestuia față de realitatea înconjurătoare.”

Așadar, talentatului și neobositului scriitor Al. Florin Țene îi reușește de minune să pună în lumină opere literare de mare valoare, atât pentru cultura și literatura română, cât și pentru propriile realizări și necesități spirituale.

                                                                                    Prof. dr. Florina Calafeteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *