◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

La Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului. Părintele Adrian Făgețeanu, rug aprins al neamului românesc

La Editura „Măiastra” din Tg. Jiu, sub semnătura lui Ionuț Drăgotescu și cu o prefață de cunoscutul actor Dan Puric, a apărut lucrarea Adrian Făgețeanu. Poartă către suflet.

Din datele biografice despre acest „uriaș al Duhului”, alcătuite de arhimandritul Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, aflăm că „Părintele Adrian Făgețeanu este cel care a încheiat ciclul falnicilor bătrâni nevoitori la început de secol XXI – în Mănăstirea Lainici.” Cu părintele Făgețeanu „se încheie o generație a unui monahism românesc ireversibil, inconfundabil, unic.”

Găsindu-și odihna de vechi lângă tâmpla bisericii vechi din complexul Mănăstirii Lainici, părintele Făgețeanu și-a petrecut viața plină de sbucium în verticalitate, moralitate, simplitate și smerenie, figura lui „cu ochi de vultur și cuvântul tranșant fără echivoc aducându-ne în față figura unui mare profet al Vechiului Testament.”

Anii de temniță grea la Aiud și prin atâtea închisori comuniste nu l-au clintit din credința în Hristos. S-a născut la 3 noiembrie 1912 în satul bucovinean Deleni, județul Cernăuți, în familia unui preot ortodox, luând numele de botez Alexandru. Absolvent al Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți, a urmat cursurile Facultății de Drept în același oraș, profesând temporar în Baroul din Baia. A lucrat apoi în cadrele Ministerului de Interne, fiind șeful Biroului Administrativ Fălticeni. Între 1939 și 1941 a fost șeful Biroului de Siguranță, după care pleacă pe front de est, unde va fi rănit grav în luptele de la Stalingrad. Scăpând dintr-o rănire mutilantă, printr-o minune dumnezeiască, a hotărât să devină călugăr. La 2 februarie 1944 este tuns în monahism la Mănăstirea Putna (1944-1947). A urmat în paralel cursurile Facultății de Teologie din Suceava, după care se înscrie la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Acum se va apropia de gruparea „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim. După instaurarea regimului comunist și în urma represaliilor exercitate împotriva membrilor „Rugului Aprins”, Adrian Făgețeanu se va retrage la Mănăstirea Govora, unde va fi hirotonit ieromonah (1948-1950). În primăvara lui 1950 vine la Mănăstirea Crasna, fiind coleg de cin monahal cu ieromonahul Agaton, nimeni altul decât poetul de mare faimă creștină Sandu Tudor, care era și starețul mănăstirii. În locul acestuia, arestat la 24 iunie 1950, mitropolitul Firmilian al Olteniei îl numește stareț. La 24 decembrie 1950 va fi din nou arestat în lotul „Rugului Aprins”, fiind condamnat la 8 ani de temniță grea, ispășind în închisorile de la Tg.-Jiu, Jilava, Făgăraș, Aiud și Canal.

Eliberat la 28 septembrie 1956, se va întoarce în Gorj, mai întâi la Crasna unde nu este primit, ci la Mănăstirea Lainici de sub ascultarea lui Calinic Cărăvan, unde rămâne timp de un an. În 1958 pleacă după mentorul său duhovnicesc, ieromonahul Agaton (poetul gândirist Sandu Tudor), la mănăstirea Rarău, apoi la Slatina. Arestat din nou la 25 februarie 1955 pentru „crimă de activitate internă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare”, va fi condamnat la 20 de ani de muncă silnică, odată cu ceilalți membri ai Rugului Aprins, îndurând siluiri și umilințe groaznice până în 1964, când este eliberat.

A slujit ca preot misionar în Episcopia Clujului (Cheia de Jos, Piatra Fântânele, Sălătruc-Petroșani).

Este transferat în 1972 la schitul Cheia din Prahova, iar în 1973 la mănăstirea Ciorogârla până în 1975, când va reveni la Căldărușani, în perioada 1979-1981 fiind preot slujitor la Mănăstirea Viforâta (Dâmbovița).

În 1981 va reveni la Mănăstirea Antim din București, unde rămâne cu amintirile de altădată și cu o viață plină de chinuri și itinerante tracasări până în 2003, când hotărăște să se retragă la Mănăstirea Lainici, schitul Locurele din munți. Coborât la mănăstire în 2009, din cauza bolii tot mai severe, va pleca la Domnul la 27 septembrie 2011, „de prăznuirea Sfântului Antim Ivireanul pe care l-a iubit foarte mult și a fost înmormântat de 1 Octombrie de praznicul Acoperământului Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, pe care a iubit-o foarte mult și i-a slujit întreaga viață.” (Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici).

Interviul reprodus în prezenta lucrare luat părintelui Adrian Făgețeanu de Ionuț Drăgotescu (la propunerea starețului Ioachim), un mai vechi pelerin din Valea Jiului la Mănăstirea din Defileu, deopotrivă deschisă duhovnicește și locuitorilor de dincolo de munți, din Petroșani și Țara Hețegului, este luat la vârsta de 99 de ani, cu puțin înainte de trecerea intervievatului la cele veșnice.

Întrebările au vizat fie chinurile la care a fost supus în închisorile din Aiud, Jilava, Făgăraș, Gherla ori Suceava, fie aspecte legate de viața atât de itinerantă prin toate provinciile românești, dorința de a deveni om al dreptății pentru cei lipsiți de sprijin (devenise avocat din acest considerent etic), raporturile cu mișcarea legionară (dezavuând acțiunea lui Horia Sima de a transforma în partid de guvernământ revanșard o mișcare a românismului de idei), plecarea voluntară pe front(„să câștigăm războiul împotriva marxismului din Rusia”) și convingerea că, rănit mortal, „am fost salvat de Dumnezeu”.

Întrebat dacă vede în comunism „cel mai mare rău întâmplat românilor”, părintele Făgețeanu aprecia că „Românii și-au făcut ei singuri mai mult rău decât le-a făcut comunismul”. Și încă: „Cea mai mare putreziciune este dezbinarea”, iar salvarea o vom avea „numai dacă ne vom uni”.

Considerații asupra epocii secularizante tot mai accentuate sau despre pierderea credinței și nevoia de „reîncreștinare” a omului ori despre corupția, care este meteahnă veche în România, și viața modernă atât de „săracă în Duh”, toate acestea sunt exprimate tranșant, fără nici un fel de menajamente nici asupra clerului, nici asupra omului simplu, căutător de credință pe la mănăstiri și biserici…

Își mai aduce aminte părintele Adrian Făgețeanu despre bunicul dinspre mamă care făcuse parte din Societatea „Arboroasa” împreună cu Ciprian Porumbescu și Dimitrie Onciu, militând pentru dezlipirea Bucovinei de la Austro-Ungaria și alipirea ei la Regatul României, mișcare deconspirată și ai cărei membri au fost  condamnați la închisoare. A făcut el însuși parte din Societatea „Junimea” de după 1900, animat de același îndemn cărturăresc și gânduri patriotice.

Suferința, dacă o accepți, spunea părintele Făgețeanu, călit în închisorile comuniste, „este o cale spre mântuire”, mântuire care fără smerenie nu se poate desăvârși, recomandând un fel de „dreaptă socoteală” care „este mai potrivită decât excesul de smerenie sau falsa smerenie”. Spiritul său de creștin autentic, născut iar nu făcut, condamnă cu aplomb neajunsurile chiar din sânul vieții duhovnicești, găsindu-l, bunăoară, mai vinovat  decât Arie pe filosoful Origen, pentru toleranta credință a bunătății lui Dumnezeu răspândită prin atâtea și atâtea scrieri, care diluează mesajul biblic și dă iluzia păcătoșilor de orice fel că vor fi iertați…

Critici aspre aduse la adresa păturii monahale (spiritul materialist, vicii și comportamente care favorizează prozelitismul ateu, scrintirea minții oamenilor cu tot felul de nechibzuiri, arghirofilia și neimplicarea manifestă în păstorirea cu râvnă și spor la locul încredințat, refuzul sau neglijența omului modern față de mărturisirea duhovnicească, neînțelegerea a ceea ce este „taina spovedaniei”, fetișizarea ideii de „moaște” și alergarea mirenilor cu mașina pe la mănăstiri, credința în „lăcrimarea” icoanelor, reproducerea atâtor surogate ale ideii de sacru și nu în ultimul rând îndemnul de fi purtători, ca pe vremuri, de „cruce de lemn și inimă de aur”, și nu invers, cam cum e moda ambigenă azi (cu cruce de aur și inimă de lemn), – și multe alte gânduri, convingeri, trăiri, adevărate flori de „Rug Aprins”, se pot citi cu mult folos și luare aminte în această lucrare ce restituie personalitatea de Duh Aprins a părintelui Adrian Făgețeanu, nume menit a completa tabloul de valori al grupării de înalte trăiri spirituale și crâncene ispășiri.

Zenovie Cârlugea

Un comentariu pentru “La Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului. Părintele Adrian Făgețeanu, rug aprins al neamului românesc

  1. Mulțumesc, cu recunoștință, pentru bucuria aflării acestor informații, frumos rânduite și date cu drag, către noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *