Principalul sindicat al jurnalismului din Tunisia condamnă reținerea de către Poliție a unui reporter de radio care a refuzat să-și dezvăluie sursele despre o poveste despre militanți, descriind decizia ca o nouă încercare de a submina libertatea presei.
Amira Mohamed, reprezentant al Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor Tunisieni, a declarat că reporterul de la Mosaique FM a fost reţinut pentru audiere după ce a difuzat o poveste despre autorităţile care au destrămat o celulă militantă. „Ceea ce se întâmplă este o rușine, au folosit legea antiterorism pentru a viza libertatea presei, iar acesta este un pas foarte periculos”, a spus Amira Mohamed.
Libertatea de exprimare și a presei au fost câștiguri-cheie pentru tunisieni după Revoluția din 2011, care a pus capăt guvernării fostului președinte, Zine El Abidine Ben Ali, relatează arabnews.com. Cu toate acestea, sistemul democratic adoptat după revoltă este într-o criză profundă, după ce președintele Kais Saied a suspendat Parlamentul, a preluat puterea executivă și a dat deoparte Constituția, pentru a guverna prin decrete. Saied a promis că va susține drepturile și libertățile câștigate în Revoluție, dar opozanții săi afirmă că acțiunile președintelui, care includ și înlocuirea unui organism care a garantat independența judiciară, arată că este hotărât să-și consolideze propria putere.
Sindicatul jurnaliştilor mai arată că libertatea mass-media este serios ameninţată şi a avertizat că membrii presei de stat ar putea intra în grevă din cauza a ceea ce a numit „încercări ale Preşedinţiei de a controla televiziunea de stat”.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor Tunisieni avertizează asupra subminării libertății presei
Articole recente
- Elveția. O țară… aparte
- Organizaţia Mondială a Muncii atenționează: majoritatea lucrătorilor lumii sunt afectați
de schimbările climei - Sultanul modern Erdogan și complexul său militar industrial (II)
- O piesă de teatru care te îmbie la nesomn
- Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
- Cheltuielile europene pentru apărare cresc „într-un ritm fără precedent”
- Revistele din grupul ARTPRINT S.A., Divizia Publishing, disponibile acum și în format digital
- Omagiu cărții și culturii vasluiene, ediția a XIII-a
- De la muzică la politică
și (uneori) înapoi
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro